Nu deţin indicatori statistici cu privire la dimensiunile lipsei de dialog politic din România. Nici nu cred că e nevoie: absenţa unui consens pe pachetul bazal al unei agende de dezvoltare durabilă, consecinţă a maximei atrofieri a acestui dialog, îşi dă măsura în sutele de proiecte care nu trec ciclul electoral intrând direct în clasa ruinelor moderne.
În zecile de strategii făcute de miniştri cu mandate meteorice şi aruncate la coş de succesor, în gregarismul şi ţopârlănia de a nu vedea deloc masa verde ci doar bâta şi înjurătura.
Instituirea unei astfel de matrici mentale are o istorie lungă: de la mineriadele tinereţii lui Ion Iliescu, până la infatuarea premierului Ponta de a crede că 70 la sută te fac posesorul dreptăţii şi adevărului.
Dar, cel mai adânc, s-au săpat transeele în epoca Băsescu: natura sa conflictuală sursa diabolicei politici de fractură pe toate planurile, a înnegurat peisajul. Adversarii de idei au devenit duşmani, niciun armistiţiu n-a putut avea loc, pe principiu acţiunii şi reacţiunii raspunsul a devenit tot mai contondent.
În ciuda acestei situaţii, istoria va consemna mandatele preşedintelui Traian Băsescu, preponderent, la capitolul pozitiv. Băsescu este un preşedinte patriot şi va lăsa un stat întărit. O latură a acestei agresivităţi inflexibile a permis o asanare parţială a crimei organizate a gulerelor albe. Proces care, sunt convins, va continua. Dar, trebuie luat act că, prezentul îi aduce şi multe reproşuri, fruct al firii sale mici şi a suprafeţei sale culturale reduse. Şi al epuizării mandatului implicit.
Cunosc unele amănunte legate de proiectata întâlnire la vârf între lideri ai guvernului socialist Ponta şi responsabili ai PDL. Fiecare parte are desigur raţiunile sale şi vrea să capitalizeze. Premierul Ponta vrea să refacă imaginea de lider deschis. PDL să-şi promoveze, pe un timp de expunere max
