Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Rednic a refuzat! Surpriză: un fost antrenor al Stelei, aproape de CFR

Publicat in Pro Sport, miercuri 5 iunie 2013 ·

*Mircea Rednic şi-a dat luni seara acordul să vină la Cluj, dar ieri a făcut un pas înapoi

*Clujenii l-au ofertat aseară pe Roni Levy, urmând ca acesta să dea un răspuns în aceste zile

CFR a fost aproape să îşi găsească antrenor pentru a ataca titlul în sezonul viitor. Paszkany a profitat de faptul că Mircea Rednic a fost demis de la Standard şi l-a chemat luni după amiază la Cluj Napoca pentru negocieri. După cinci ore de discuţii, cele două părţi au bătut palma şi Rednic urma să semneze angajamentul cu formaţia din Gruia. Ieri însă, acesta l-a sunat pe Paszkany şi l-a anunţat că s-a răzgândit!

Primă de 500.000 de euro pentru titlu

De ce Rednic nu mai ajunge în Gruia? Tehnicianul a cerut libertate la transferuri, lucru pe care Paszkany şi Mureşan l-au refuzat. Un alt punct la care părţile nu s-au pus de acord a fost legat de faptul că „Puriul“ a solicitat plata integrală a salariului dacă este demis înainte de mai 2014! De notat că luni seară lucrurile erau clare, iar coordonatele financiare următoarele: salariu lunar de 25.000 de euro, 200.000 de euro bonus pentru titlu, 500.000 de euro bonus pentru calificarea în grupele Ligii. În total, Rednic ar fi putut să încaseze peste un milion de euro într-un an de zile!

Iuliu Mureşan şi Arpad Paszkany s-au reorientat şi au început deja să studieze alte variante. Cei doi l-au contactat aseară pe Roni Levy (foto) şi i-au propus condiţii contractuale identice cu cele oferite lui Mircea Rednic. Israeleanul a cerut o zi de gândire, dar sunt şanse mari să accepte oferta, mai ales că în prezent e liber de contract. Eugen Trică are şanse mici să rămână în Gruia, deşi încă nu a fost anunţat că se renunţă la serviciile sale.

*Mircea Rednic şi-a dat luni seara acordul să vină la Cluj, dar ieri a făcut un pas înapoi

*Clujenii l-au ofertat aseară pe Roni Levy, urmând ca acesta să de

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic se află în stare stabilă, anunță medicii de la „Matei Balş”. Mesajul transmis de actor

Libertatea acum 3 ore
Actorul Florin Piersic, 88 de ani, se află „într-o evaluare complexă legată de procesul infecţios” încă de la internarea în Institutul „Matei Balş” din Bucureşti, iar la acest moment, starea sa este stabilă, anunță miercuri reprezentanții de la Inst

Primarul Botoşaniului, trimis în judecată după ce a dat unei femei subiectele la un concurs pentru postul de consilier

Libertatea acum 3 ore
Primarul municipiului Botoşani, Cosmin Andrei, a fost trimis în judecată, miercuri, de Direcţia Naţională Anticorupţie, după ce la începutul lunii februarie anchetatorii DNA l-au acuzat că a dat lista cu subiectele de examen unei femei care candida

UPDATE - Ploieşti: Un bărbat s-a aruncat de la etajul al şaselea al unui bloc. Incidentul, de faţă cu reprezentanţi ai mai multor instituţii/ Bărbatul a fost declarat decedat

News.ro acum 2 ore
Un bărbat care ameninţa că se aruncă de la etajul al şaselea al unui bloc din municipiul Ploieşti şi-a dus la final ameninţarea, în prezenţa reprezentanţilor mai multor instituţii. El a suferit mai multe traumatisme, fiind declarat decedat.

Activele ruseşti îngheţate vor fi folosite pentru înarmarea Ucrainei, au decis statele UE

Libertatea acum 3 ore
Ambasadorii statelor Uniunii Europene au convenit de principiu ca banii Rusiei, blocați după sancțiunile impuse în urma invadării Ucrainei, să fie folosiți pentru susținerea militară a armatei lui Zelenski, a transmis AFP, preluată de Agerpres.

Ce soluţii găsesc companiile la lipsa de personal

Mediafax acum 2 ore
Astfel au procedat businessuri mari din domeniul producţiei de medicamente, cum sunt Terapia Cluj, Zentiva Bucureşti şi Antibiotice Iaşi, din automotive, cum sunt germanii de la Bosch, sau din HoReCa – restaurantele de fast-food Spartan, conform ZF.

Nicolae Ciucă, întrebat dacă va candida la prezidenţiale: Să vedem cum se termină alegerile locale

Libertatea acum 3 ore
Întrebat dacă va candida pentru funcţia de preşedinte al României, liderul Partidului Naţional Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, a declarat miercuri, la Alba Iulia, că mai întâi trebuie văzut care vor fi rezultatele la alegerile din 9 iunie şi cum se va

Certificatele de naștere și deces se vor putea obține digital

Wall-Street.ro acum 4 ore
Ministerul Afacerilor Interne a informat că, începând de miercuri, cetăţenii din municipiile Cluj-Napoca, Constanţa, Slobozia, Iaşi, Deva, Sibiu, Timişoara şi judeţul Ilfov vor putea obţine în format digital, dar şi fizic, la cerere, certificate de

S-a stabilit prima finalistă a Conference League: Fiorentina

News.ro acum 3 ore
Formaţia Fiorentina s-a calificat, miercuri seară, în finala Conference League, trecând în semifinale de FC Bruges, scor general 4-3. În tur, la Florenţa, gazdele s-au impus cu scorul de 3-2. Returul de la Brges s-a încheiat la egalitate miercuri, s

JO-2024: Flacăra olimpică a ajuns în Franţa. Momente spectaculoase la Marsilia

News.ro acum 2 ore
După o paradă maritimă grandioasă, flacăra olimpică şi-a făcut miercuri seară intrarea maiestuoasă în portul vechi din Marsilia la bordul navei cu trei catarge Belem, iar primul vas olimpic al JO de la Paris 2024 a fost aprins de rapperul francez Ju

Ministrul Justiției se opune dezincriminării posesiei de canabis pentru consum propriu: „Nu voi fi niciodată de acord”

HotNews acum 4 ore
Alina Gorghiu, ministrul Justiției, a afirmat, la Europa FM, că nu susține proiectul de lege care prevede dezincriminarea posesiei de canabis în limita a maxim trei grame. Gorghiu susține că legalizarea posesiei ar putea încuraja consumatorii de dro

Vremea

București
acum

14°
joi

13°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

9°/22°
dum.

14°/22°
Iasi
acum

12°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/20°
Constanta
acum

11°
joi

11°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

13°/17°
Cluj-Napoca
acum

14°
joi

9°/14°
vin.

8°/17°
sâm.

8°/19°
dum.

11°/18°
Timisoara
acum

13°
joi

12°/17°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/21°