Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Clanul Pară, la judecată

Publicat in GAZETA de SUD, marți 4 martie 2008 ·

Procurorii au decis ieri să fie trimişi în judecată în stare de arest preventiv cinci membri ai clanului Pară, implicaţi în scandalul de la începutul lunii februarie, din Craiova. Cei cinci bărbaţi din clanul Pară au fost reţinuţi de poliţişti pe 13 februarie, la zece zile după scandalul din zona Curţii de Apel Craiova, soldat cu cinci persoane rănite, printre care Enryko Constantinescu. Gheorghe Pară, Cristian Pară, zis „Mugurel“, Ionel Căldare, Ilie Pară, zis „Elvis“, şi Eduard Constantin, zis „Purcel“, au fost cercetaţi pentru comiterea infracţiunilor de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice în formă agravată, distrugere, lovire, vătămare corporală, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi port ilegal de armă albă. Ieri, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova au terminat cercetările şi i-au trimis în instanţă pe cei cinci, în stare de arest preventiv. Procurorii craioveni au explicat că bărbaţii au fost trimişi în judecată „întrucât din probele administrate s-a apreciat că infracţiunile pentru care inculpaţii sunt cercetaţi există şi au fost săvârşite cu vinovăţia cerută de lege, impunându-se tragerea la răspundere a acestora“.

Bătaie în plină stradă În urma efectuării cercetărilor, anchetatorii au stabilit că, în după-amiaza de 3 februarie, şapte bărbaţi au blocat cu cinci maşini (trei Audi, un BMW şi un Alfa Romeo) un Ford Puma, în apropierea Curţii de Apel Craiova. Acolo, l-au bătut pe şoferul Fordului, după care i-au distrus maşina, folosind lopeţi, bâte, pistoale şi săbii. În apărarea tânărului au sărit mai multe persoane, printre care şi Enryko Constantinescu, însă şi acestea au fost lovite şi rănite. După scandal, la Spitalul de Urgenţă din Craiova au ajuns cinci persoane: Cristian Manea, Doru Ciobanu, Eugen Turcitu, Andrei Lazăr şi Enryko-Cezar Constantinescu. Celelalte două persoane imp

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mohammad Mokhber va deveni preşedintele interimar al Iranului. Date despre oficial

Ziua Constanta acum 2 ore
Mohammad Mokhber, în vârstă de 68 de ani, primul vicepreşedinte al Iranului, ar urma să devină, potrivit Constituţiei iraniene, preşedinte interimar, după moartea lui Ebrahim Raisi într-un accident de elicopter, relatează Reuters. În calitate de pr

Premierul Marcel Ciolacu, vizită oficială în Turcia, marţi, la invitaţia preşedintelui Erdoğan: Turcia este principalul partener comercial non-UE al României; Ne-am propus să creştem schimburile comerciale la 15 miliarde de dolari

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu efectuează marţi o vizită oficială în Turcia, la invitaţia preşedintelui Erdoğan, el urmând să fie însoţit de o delegaţie de miniştri. Premierul transmite că Turcia este principalul partener comercial non-UE al României şi c

Incendiu la Parchetul Vaslui. Gestul șocant al unei grefiere

Ziare.com acum o ora
Un incendiu a fost înregistrat, luni, 20 mai, la Parchetul Vaslui, unde o angajată ar fi dat foc unor documente şi ar fi încercat să se sinucidă, potrivit unor surse AGERPRES. Detaşamentul de pompieri Vaslui intervine cu o autospecială de stingere c

Marcel Ciolacu: Sectorul comunicaţiilor electronice are rol strategic pentru România

Mediafax acum 20 minute
Şeful Executivului a găzduit luni şi ceremonia de semnare a Memorandumului de Înţelegere pentru cooperare în domeniul comunicaţiilor electronice între România şi Qatar, parafat de preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementar

Meteo: Temperaturi de vară și val de ploi consistente în următoarele două săptămâni

HotNews acum o ora
Meteorologii estimează că temperaturile vor fi apropiate de cele normale în următoarele două săptămâni, în toate regiunile din țară, dar vor fi oscilații de temperatură și intervale de ploi consistente, după data de 22 mai și în primele zile ale lun

Miron Cozma, audiat la Parchet în Dosarul Mineriadei- „Care Mineriadă? Toţi îl susţineţi pe Iliescu“

Ziua Constanta acum 2 ore
Miron Cozma, fost lider al minerilor din Valea Jiului, s-a prezentat luni dimineaţa la Parchetul General pentru a fi audiat în dosarul Mineriadei din iunie 1990, în care este acuzat de săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii. "Care Mineriadă? To

Ryanair: Tarifele din această vară vor fi mai scăzute, deşi avioanele nu vor fi pline

Mediafax acum 20 minute
Directorul executiv Michael O'Leary a declarat luni că cererea generală de zboruri a fost „pozitivă", dar a avertizat că „preţurile recente se situează sub aşteptările firmei", raportează Financial Times, citat de Ziarul Financiar. Directorul execut

Comisia Europeană își explică ajutorul acordat Iranului pentru găsirea elicopterului prezidenţial

HotNews acum 19 minute
Comisia Europeană a transmis luni că ajutorul pe care l-a oferit duminică pentru căutarea elicopterului în care se afla preşedintele iranian Ebrahim Raisi a fost acordat fără „motivaţii politice”. Amintim că preşedintele iranian Ebrahim Raisi și min

Preşedintele Andrzej Duda: Polonezii cunosc sentimentul de şoc după pierderea bruscă a unor lideri politici

News.ro acum o ora
Preşedintele Poloniei, Andrzej Duda, se numără printre primii lideri europeni care au comentat accidentul de elicopter din Iran, în care şi-au pierdut viaţa preşedintele Ebrahim Raisi şi ministrul de externe Hossein Amir-Abdollahian. El a amintit de

Protest al angajaților Arhivelor Naționale Mureș

Radio Mures acum o ora
Aceștia vor opri lucrul pentru o oră, începând cu ora 12.00, pentru a atrage atenția asupra salarizării inechitabile de care au parte angajații din teritoriu față de colegii lor din administrația centrală. Șef serviciu Arhivele Naționale Mureș, Mire

Vremea

București
acum

21°
lun.

12°/22°
mar.

15°/25°
mie.

12°/25°
joi

13°/25°
Iasi
acum

23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/25°
mie.

11°/26°
joi

16°/25°
Constanta
acum

19°
lun.

13°/19°
mar.

15°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/19°
Cluj-Napoca
acum

23°
lun.

13°/23°
mar.

12°/23°
mie.

11°/20°
joi

14°/20°
Timisoara
acum

23°
lun.

15°/23°
mar.

13°/25°
mie.

14°/22°
joi

14°/23°