● Încă din primii ani ai carierei dumneavoastră, v-aţi orientat către muzica barocă. Ce anume v-a determinat să vă îndreptaţi către acest tip de muzică?
● Din copilărie am fost îndrăgostit de muzica lui Bach şi de cea a lui Händel. Totodată Palestrina a făcut parte din educaţia mea catolică, pentru că am cântat în corul de băieţi al unei biserici, de la vârsta de 6 ani, şi la orgă, de la 11 ani. Pentru mine Johann Sebastian Bach a fost şi a rămas cel mai mare compozitor al tuturor timpurilor. Mereu am iubit muzica din vremea lui. Am început să studiez lucrări de Frescobaldi încă de când eram copil. Mi s-a părut dintotdeauna că muzica barocă are o lume a emoţiilor care este foarte logică pentru mine. Îmi plac aceste emoţii, spre deosebire de cele din repertoriul romantic, care nu m-au atras niciodată. Bruckner, Mahler, Brahms nu sunt compozitorii mei.
● Care au fost etapele creării propriei dumneavoastră orchestre, în 1969? Cum a început totul?
● Am studiat muzicologia şi clavecinul la Universitatea din Amsterdam şi mi-am făcut acolo prieteni cu care am pus bazele unui cvartet Musica da camera. Pot să spun că eu am fost cel responsabil de introducerea instrumentelor din perioada barocă, pentru că ascultam la vremea aceea înregistrări ale lui Harnoncourt, Leonhardt (al cărui student eram) care m-au pus în contact cu o lume diferită, iar mie mi se părea că nu merge să interpretezi muzică barocă pe instrumente moderne. Şi atunci mi-am spus: de ce să nu încercăm să cântăm pe instrumente de epocă?! De ce să nu aducem viori baroce? Şi aşa am făcut. În 1969, am înfiinţat prima mea orchestră barocă, reunind cei mai buni interpreţi, cărora le-am adăugat câţiva studenţi de la Conservator, pe care i-am contaminat cu plăcerea noastră de a cânta muzică veche. Era un grup restrâns, cu trei viori prime, două secunde, o violă, un violoncel, un bas şi instrumente
