Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Super Challenger şi Super Cuda domnului Norm

Publicat in GAZETA de SUD, miercuri 8 aprilie 2009 ·

Două incitante modele „american muscle“, Super Dodge Challenger şi Super Cuda, se află în plină producţie la Mr. Norm's Garage din Hudson - Florida, informează pagina de internet seriouswheels.com. Cele două vehicule au debutat la SEMA în 2008 şi, până în prezent, s-au aflat într-un turneu de prezentare în Statele Unite.

Super Challenger-ul domnului Norm, construit pe baza modelului SRT-8, şi modelul Super Cuda se inspiră de la „rudele“ lor de curse, respectiv modelul Super Challenger Super Fuel Funny Car din 1971 şi legendarul Cuda din 1970. Primul dintre ele este o interpretare modernă a „graficii“ Challenger originale, în timp ce modelul Super Cuda vine „îmbrăcat“ într-un portocaliu HEMI îndrăzneţ, culoare accentuată de dungile negre mate. Interiorul beneficiază de tapiţerie din piele Katzkin, pe comandă, ce contrastează cu inserţii Barracuda şi carpete cu monograme Designer Mat.

Dacă aceste elemente nu sunt de ajuns să impresioneze, atunci nu este nevoie decât de o simplă apăsare pe buton pentru a trezi la viaţă motoarele Signature 650 HEMI Kenne Bell supraalimentate, de 900 de cai-putere, ce „cântă“ prin câte un sistem de evacuare Corsa Performance. Super Challenger rulează stoc pe două tipuri de jante forjate, în timp ce Super Cuda beneficiază de jantele din aliaj Hulst Custom „1320“, toate fiind echipate cu anvelope de înaltă performanţă Pirelli Scorpion Zero Assimetrico.

Dodge Challenger SE Rallye

Familia Dodge Challenger se va îmbogăţi cu un nou model - Rallye Edition, dotat cu o nouă cutie automată şi individualizat prin dungi „de curse“.

SE Rallye îşi câştigă „gradele“ cu ajutorul transmisiei preluate de la modele Dodge propulsate de motoare HEMI, respectiv cutia cu cinci trepte şi Auto Stick, ce simulează un schimbător de viteze manual, care înlocuieşte vechea transmisie automată cu patru trepte. Tot pentru renumele s

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedinta Georgiei a respins prin veto legea controversată privind "influenţa străină"

News.ro acum o ora
Preşedinta Georgiei, Salome Zurabişvili, a anunţat sâmbătă că a respins prin veto legea privind "influenţa străină", aprobată săptămâna aceasta de parlamentul de la Tbilisi, în ciuda unui amplu protest al opoziţiei, relatează Reuters. Legea respecti

Unul dintre marinarii salvaţi de pe nava scufundată în Marea Neagră a fost transportat la spital. Trei persoane sunt în continuare dispărute

Ziare.com acum o ora
Unul dintre cei opt marinari salvaţi de pe nava Mohammad Z, scufundată sâmbătă dimineaţă, 18 mai, în Marea Neagră, lângă Sf. Gheorghe, a fost transportat la spital. Acesta are mai multe traumatisme. La acţiunea de salvare, ISU Dobrogea a participat

Geoană: „Sistemul de vot este cel mai primitiv din Europa. România nu poate sau nu vrea să-l democratizeze”

HotNews acum o ora
Sistemul de vot din România este cel mai primitiv din toată Europa a declarat, sâmbătă, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la Congresul Studenţilor din România, care a avut loc la Palatul Parlamentului, informează Agerpres. Mircea Ge

Bărbatul acuzat de tentativă de asasinare a premierului Slovaciei, plasat în arest preventiv de un tribunal

G4Media acum 2 ore
Un tribunal slovac a decis sâmbătă plasarea în arest preventiv a bărbatului acuzat de tentativă de asasinat împotriva prim-ministrului Robert Fico, a declarat purtătoarea de cuvânt a instanţei, Katarina Kudjakova, citată de TASR, AFP şi Reuters, tra

Formula 1: Max Verstappen, un nou pole position la MP din Emilia Romagna

HotNews acum o ora
Campionul mondial Max Verstappen (RedBull) a reușit un nou pole position și va pleca primul în Marele Premiu de Formula 1 de la Emilia Romagna, disputat duminică pe circuitul de la Imola. Max VerstappenFoto: Independent Photo Agency / Alamy / Alamy

Cod galben de averse, grindină şi intensificări ale vântului în judeţul Neamţ

Ziarul Financiar acum 3 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie anunţă că sâmbătă după amiază vor fi averse, grindină şi intensificări ale vântului în mai multe zone din judeţul Neamţ. Meteorologii au emis o avertizare cod galben. Avertizarea anunţă „descărcări electrice,

Rusia acuză Ucraina că lovește teritoriul rusesc cu bombe ghidate franceze şi rachete anti-radar americane

HotNews acum o ora
​Rusia a acuzat sâmbătă Kievul că a atacat regiunea rusă Belgorod, situată la graniță, cu bombe ghidate franceze Hammer şi cu rachete anti-radar americane HARM, transmite AFP. Ruși construind fortificații în regiunea BelgorodFoto: east2west news / W

Premierul slovac Robert Fico este stabil, dar în stare gravă

Mediafax acum 5 ore
Vicepremierul slovac a mai spus că transferul lui Fico în capitala Bratislava de la spitalul din orăşelul din apropierea zonei în care a fost împuşcat de cinci ori de la mică distanţă nu va avea loc în zilele următoare, scrie Reuters. Nu a fost nevo

Monica Niculescu, învinsă dramatic în finala de dublu de la WTA Trophee Clarins - Minge de meci ratată

HotNews acum 3 ore
Perechea formată din Monica Niculescu și Lin Zhu (România / China) a fost învinsă în finala de dublu a turneului Trophee Clarins, de la Paris. Competiția face parte din categoria WTA 125. Monica NiculescuFoto: Mutsu Kawamori / AFLO / Profimedia Fina

Zonă rezidenţială din Harkov, lovită cu o rachetă. Doi copii şi trei adulţi au fost răniţi

Mediafax acum 2 ore
Doi adolescenţi de 13 ani şi de 16 ani se numără printre cele cinci victime ale atacului de la Harkov. Ruşii au lovit o zonă rezidenţială din Harkov, potrivit oficialilor ucraineni citaţi de Sky News. Primarul din Harkov, Ihor Tereknov, a anunţat pe

Vremea

București
acum

20°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/22°
lun.

13°/24°
mar.

12°/22°
Iasi
acum

16°
sâm.

11°/16°
dum.

9°/22°
lun.

11°/24°
mar.

11°/24°
Constanta
acum

15°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/16°
lun.

13°/17°
mar.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

20°
sâm.

10°/20°
dum.

11°/23°
lun.

12°/23°
mar.

15°/23°
Timisoara
acum

24°
sâm.

11°/24°
dum.

14°/26°
lun.

15°/27°
mar.

15°/26°