Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Hoţ de maşini recidivist, eliberat de Judecătoria Măcin, trimis din nou la închisoare de Tribunalul Tulcea

Publicat in Adevarul, luni 29 aprilie 2013 ·

Nicolae Gabriel Patriche (35 de ani), arestat preventiv prin decizia Tribunalului Tulcea pentru furtul unui autoturis, a fost pus în libertate de Judecătoria Măcin. Nu s-a bucurat prea mult de ideea de libertate, că vineri Tribunalul a casat decizia Judecătoriei Măcin şi l-a trimis pe Patriche înapoi în arest preventiv.

La fel s-a întâmplat şi acum o lună, atunci când Patriche a ajuns cu propunere de arestare preventivă în faţa magistraţilor tulceni. Cei de la Judecătoria Măcin erau de părere că Patriche poate fi cercetat în libertate, cei de la Tribunal că ar trebui cercetat în stare de arest preventiv.

Bărbatul, care a mai făcut închisoare pentru furt de maşini, este acuzat că a sustras o maşină Dacia a unui localnic din Nifon, Hamcearca, la care a montat un acumulator sustras de la maşina altui localnic din Nifon.

În noaptea de 14 spre 15 ianuarie 2013, în jurul orei 4.00 Nicolae a vrut să fure o Dacia 1300 care nu era încuiată şi, folosind cheile adevărate ale autovehiculului (care se aflau înăuntrul acestuia) a încercat să pornească motorul. Nu a reuşit, motiv pentru care a deschis capota şi a observat că autovehiculul nu are acumulator.

Ştia că un alt localnic, care stă în apropiere, are un autovehicul parcat în stradă, aşa că s-a deplasat la locul respectiv. Aici a forţat capota autoturismului a reuşit să o deschidă şi să sustragă acumulatorul. A revenit în curtea primei părţi vătămare, a montat acumulatorul sustras, a pornit maşina şi a plecat cu aceasta spre comuna Baia, unde locuieşte concubina sa.

Nu s-a oprit aici şi a continuat deplasarea spre Constanţa. A ajuns la Costineşti, unde i s-a terminat combustibilul, motiv pentru care a abandonat maşina.

În data de 18 ianuarie 2013 autovehiculul a fost descoperit la Costineşti fără a avea plăcuţele de înmatriculare montate şi fără a prezent

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO & GALERIE FOTO Klaus Iohannis, întâlnire cu Joe Biden la Casa Albă. Iohannis: Trebuie să devenim mai puternici din punct de vedere militar. Războiul este în Marea Neagră / Despre sistemele Patriot pentru Ucraina: „Vom discuta în CSAT ce putem să oferim”

Mediafax acum o ora
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. Iohannis: Am abordat şi problema României în programul Visa waiver, obiectivul nostru este să îndeplinim toate obiectivele în acest pro

Florin Piersic, transferat cu avionul SMURD de la Cluj-Napoca la București

HotNews acum 3 ore
Actorul Florin Piersic este transferat marți seară de la Cluj-Napoca la Institutul Matei Balș din Capitală cu un avion SMURD, au declarat pentru HotNews surse medicale. Florin PiersicFoto: AGERPRES „În aceste momente, aeronava se află pe Aeroportul

Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs în judeţul Buzău

Wall-Street.ro acum 6 ore
Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs pe 7 mai, la ora 18:32, în judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a avut loc la adâncimea de 140 kilo

Stormy Daniels detaliază la procesul penal de la New York relaţia sexuală pe care spune că a avut-o cu Donald Trump

News.ro acum 2 ore
Fosta actriţă porno Stormy Daniels, un personaj central în procesul penal cu miză mare al lui Donald Trump la New York, a depus marţi o mărturie crucială despre relaţia sexuală pe care afirmă că a avut-o în 2006 cu fostul preşedinte al Statelor Unit

Iohannis: Este o discuţie destul de intensă despre cine poate să ofere sisteme Patriot Ucrainei/ Este, după părerea mea, inacceptabil să rămână România fără apărare antiaeriană/ Eu cred că vom găsi o soluţie

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat că România va continua să sprijine Ucraina, însă a adaugat că, în opinia sa, este ”inacceptabil” ca România să ofere ţării vecine aflate în război singurul sistem de apărare antiaeriană Patriot care este funcţio

Nicușor Dan crede că bătălia pentru Primăria Capitalei va fi cu Cristian Popescu Piedone: „E cel mai bine clasat din bazinul PSD”

HotNews acum 3 ore
Nicuşor Dan a declarat marţi că principalii săi rivali în cursa pentru Primăria Capitalei sunt Gabrielea Firea şi, mai ales, candidatul PUSL Cristian Popescu Piedone, estimând că „mulţi vor vota cu mine ca fiind cel mai bine clasat candidat anti-PSD

Netflix a anunțat oficial că nu va mai filma în România sezonul 2 al serialului „Wednesday”

HotNews acum 6 ore
Netflix a anunţat marţi începerea filmărilor pentru sezonul 2 al serialului „Wednesday” în Irlanda, confirmând practic informația apărută cu jumătate de an în urmă. Producția primului serial original al Netflix filmat în România se mută astfel într-

Regele Charles, prea ocupat ca să se vadă cu Harry

HotNews acum 2 ore
Regele este prea ocupat pentru a-l vedea pe prințul Harry în timpul vizitei sale în Marea Britanie, a declarat purtătorul de cuvânt al ducelui, citat de Sky News. Prințul Harry și MeghanFoto: ANGELA WEISS / AFP / Profimedia Ducele de Sussex a sosit

Patronii stației GPL din Crevedia au depus plângere penală împotriva pompierilor care au coordonat intervenția. Ce acuzații le aduc

Ziare.com acum 7 ore
Cosmin Stîngă și Ionuț Doldurea, patronii firmei Flagas SRL ce operează stația GPL din Crevedia care a explodat în 2023, au depus marți, 7 mai, o plângere penală împotriva a 3 pompieri comandanți ai intervenției, potrivit unui comunicat al reprezent

Prajitura „le russe”, înlocuită din meniul mesei lui Macron şi Xi, din motive diplomatice

HotNews acum 4 ore
O prăjitură ”rusă” cu praline, o specialitate din Pirinei - care făcea parte din meniul unei mese special pregătită în escapada în Pirineiîn a doua zi a unei vizite de stat a preşedintelui chinez Xi Jinping - a fost înlocuită marţi cu o tartă cu afi

Vremea

București
acum

16°
mie.

13°/17°
joi

12°/16°
vin.

11°/21°
sâm.

10°/22°
Iasi
acum

17°
mie.

9°/17°
joi

9°/18°
vin.

11°/20°
sâm.

11°/19°
Constanta
acum

17°
mie.

13°/17°
joi

13°/15°
vin.

12°/15°
sâm.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

14°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
sâm.

8°/18°
Timisoara
acum

18°
mie.

13°/21°
joi

10°/18°
vin.

11°/19°
sâm.

11°/22°