Pe hârtie, România este fruntaşă în lume la capitolul micuţilor cu abilităţi mentale peste medie. În lipsa unor alternative de educaţie, aceştia fie se plafonează, fie sunt priviţi ca nişte ciudăţenii ale naturii, având mari greutăţi de integrare socială

„Tatăl tău unde este, Daria?“, însă micuţa pare prea ocupată să învingă în lupta cu fermoarul rebel al gecii, care pur şi simplu nu vrea să cedeze. „A avut treabă“, răspunde ea, după o pauză ce pare nenaturală, dat fiind banalul întrebării. Apoi aruncă o privire pe fereastră. De la geamul clasei unde urmează să aibă loc cursul se văd zeci de lumini aprinse. În faţă, la câteva zeci de metri, se înalţă unul dintre blocurile-tip ale arhitecturii comuniste, o urmă a victoriei în lupta clasei muncitoare cu originalitatea.

Tot acest efect te face să te simţi ca fiind, în acelaşi moment, în două lumi complet diferite. Avem clasa de curs, colorată, decorată vesel şi inundată de o lumină caldă ce te îmbie. Apoi, la câţiva paşi, vezi coridorul, pereţii albi, cu celebra dungă orizontală, întinsă pe toată lungimea, şi-ţi aduci aminte de toate şcolile pe care le-ai văzut la viaţa ta. Iar în faţă vezi blocul ăsta comunist, construit parcă să-ţi absoarbă tot aerul. Fetiţa nu pare însă să se gândească la toate aceste lucruri. A reuşit, între timp, să-şi desfacă fermoarul gecii şi râde cu gura până la urechi: „Gata! Hai să începem!“. Şi se aşază pe un scaun mov.

Daria este în clasa a II-a. Nu e vorba că nu se bucură să fie printre colegii ei de clasă, dar parcă tot aici, alături de Lucas, de aceeaşi vârstă cu ea, şi de Denisa, cu un an mai mare decât cei doi, se simte în largul ei. Potrivit măsurătorilor ştiinţei moderne, Daria, alături de cei doi prieteni ai ei, este un copil supradotat. Se duce zi de zi la o şcoală normală, unde studiază limba şi literatura română, aritmetica, şi tot ce mai studiază copiii de vârs