Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„SuperDan“ s-a umplut de bani la Kuban

Publicat in Adevarul, marți 29 noiembrie 2011 ·

Pentru un salariu anual de două milioane de euro, dublu faţă de cât avea până acum, Dan Petrescu şi-a prelungit contractul cu ruşii. „Bursucul“ a devenit astfel al treilea cel mai bine plătit antrenor român.

Dan Petrescu a îndepărtat orice îndoială în privinţa viitorului său la Krasnodar şi şi-a prelungit contractul cu cei de la Kuban până la 30 iunie 2015.

„SuperDan" va încasa un salariu de două milioane de euro pe an, dublu faţă de cât avea în acest sezon. „Acum ne batem cu cele mai bune echipe din ţară, iar Kuban arată chiar bine. Bineînţeles că ne asociem viitorul cu Dan Petrescu, alături de care am avut un an plin de succes. Credem că vom putea termina sezonul în primele cinci şi vom ajunge în cupele europene", a spus guvernatorul regiunii Krasnodar, Alexander Tkacev. „Mă bucur că am semnat un nou contract. Sunt fericit la Krasnodar. Sunt fericit să lucrez cu această echipă, acest an a fost minunat. Mă simt pregătit să dau totul pentru a ajunge în cupele europene. Ăsta e visul meu", a declarat şi Petrescu.

După „Il Luce" şi Oli

În acest moment, „Bursucul" se clasează pe locul al treilea în topul celor mai bine plătiţi antrenori români care activează în străinătate. El se află după Mircea Lucescu, care încasează anual trei milioane de euro de la Şahtior Doneţk, respectiv Cosmin Olăroiu, remunerat în fiecare sezon cu 2,1 milioane de euro, în Emirate, la Al-Ain. Ceilalţi tehnicieni autohtoni care antrenează pe alte meleaguri au, în general, venituri mult mai modeste, doar Mircea Rednic, care ia 800.000 de euro pe an de la Khazar Lankaran, respectiv Loţi Bölöni, care încasează 480.000 de euro pe sezon în Grecia, la PAOK, făcând notă discordantă.

6 este locul pe care l-a ocupat Kuban Krasnodar la finalul sezonului regulat în Rusia, ajungând în playoff-ul campionatului.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic se află în stare stabilă, anunță medicii de la „Matei Balş”. Mesajul transmis de actor

Libertatea acum 4 ore
Actorul Florin Piersic, 88 de ani, se află „într-o evaluare complexă legată de procesul infecţios” încă de la internarea în Institutul „Matei Balş” din Bucureşti, iar la acest moment, starea sa este stabilă, anunță miercuri reprezentanții de la Inst

Primarul Botoşaniului, trimis în judecată după ce a dat unei femei subiectele la un concurs pentru postul de consilier

Libertatea acum 4 ore
Primarul municipiului Botoşani, Cosmin Andrei, a fost trimis în judecată, miercuri, de Direcţia Naţională Anticorupţie, după ce la începutul lunii februarie anchetatorii DNA l-au acuzat că a dat lista cu subiectele de examen unei femei care candida

UPDATE - Ploieşti: Un bărbat s-a aruncat de la etajul al şaselea al unui bloc. Incidentul, de faţă cu reprezentanţi ai mai multor instituţii/ Bărbatul a fost declarat decedat

News.ro acum 3 ore
Un bărbat care ameninţa că se aruncă de la etajul al şaselea al unui bloc din municipiul Ploieşti şi-a dus la final ameninţarea, în prezenţa reprezentanţilor mai multor instituţii. El a suferit mai multe traumatisme, fiind declarat decedat.

Activele ruseşti îngheţate vor fi folosite pentru înarmarea Ucrainei, au decis statele UE

Libertatea acum 4 ore
Ambasadorii statelor Uniunii Europene au convenit de principiu ca banii Rusiei, blocați după sancțiunile impuse în urma invadării Ucrainei, să fie folosiți pentru susținerea militară a armatei lui Zelenski, a transmis AFP, preluată de Agerpres.

S-a stabilit prima finalistă a Conference League: Fiorentina

News.ro acum 4 ore
Formaţia Fiorentina s-a calificat, miercuri seară, în finala Conference League, trecând în semifinale de FC Bruges, scor general 4-3. În tur, la Florenţa, gazdele s-au impus cu scorul de 3-2. Returul de la Brges s-a încheiat la egalitate miercuri, s

Nicolae Ciucă, întrebat dacă va candida la prezidenţiale: Să vedem cum se termină alegerile locale

Libertatea acum 4 ore
Întrebat dacă va candida pentru funcţia de preşedinte al României, liderul Partidului Naţional Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, a declarat miercuri, la Alba Iulia, că mai întâi trebuie văzut care vor fi rezultatele la alegerile din 9 iunie şi cum se va

Certificatele de naștere și deces se vor putea obține digital

Wall-Street.ro acum 5 ore
Ministerul Afacerilor Interne a informat că, începând de miercuri, cetăţenii din municipiile Cluj-Napoca, Constanţa, Slobozia, Iaşi, Deva, Sibiu, Timişoara şi judeţul Ilfov vor putea obţine în format digital, dar şi fizic, la cerere, certificate de

Ce soluţii găsesc companiile la lipsa de personal

Mediafax acum 3 ore
Astfel au procedat businessuri mari din domeniul producţiei de medicamente, cum sunt Terapia Cluj, Zentiva Bucureşti şi Antibiotice Iaşi, din automotive, cum sunt germanii de la Bosch, sau din HoReCa – restaurantele de fast-food Spartan, conform ZF.

JO-2024: Flacăra olimpică a ajuns în Franţa. Momente spectaculoase la Marsilia

News.ro acum 3 ore
După o paradă maritimă grandioasă, flacăra olimpică şi-a făcut miercuri seară intrarea maiestuoasă în portul vechi din Marsilia la bordul navei cu trei catarge Belem, iar primul vas olimpic al JO de la Paris 2024 a fost aprins de rapperul francez Ju

Ministrul Justiției se opune dezincriminării posesiei de canabis pentru consum propriu: „Nu voi fi niciodată de acord”

HotNews acum 5 ore
Alina Gorghiu, ministrul Justiției, a afirmat, la Europa FM, că nu susține proiectul de lege care prevede dezincriminarea posesiei de canabis în limita a maxim trei grame. Gorghiu susține că legalizarea posesiei ar putea încuraja consumatorii de dro

Vremea

București
acum

14°
joi

13°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

9°/22°
dum.

14°/22°
Iasi
acum

12°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/20°
Constanta
acum

11°
joi

11°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

13°/17°
Cluj-Napoca
acum

13°
joi

9°/13°
vin.

8°/17°
sâm.

8°/19°
dum.

11°/18°
Timisoara
acum

13°
joi

12°/17°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/21°