Veronica Hodoan a scăpat cu bine şi a fost operată la gambă. Nu este exclus ca ea să fi încercat să se sinucidă. Colegii spun că aceasta obişnuia să şocheze, tăindu-se cu lama. O liceeană de 16 ani de la Colegiul Naţional „Andrei Mureşanu“, a fost găsită, în această dimineaţă, în curtea unui vecin. Tânăra accidentată, Veronica Hodoan, le-a declarat poliţiştilor că a căzut de la geamul clasei. Adolescenta, elevă în clasa a IX-a D, a fost transportată, în această dimineaţă, la spital, după ce a a căzut de la un geam de la etajul doi a clădirii colegiului.
Totul s-a întâmplat în jurul orei 7.30. Fata a fost descoperită de o femeie de serviciu, în curtea vecinului de lângă clădirea liceului. Doctorul Anca Vitusinski de la Ambulanţa Bistriţa spune că Veronica era conştientă şi că i-a povestit că i se făcuse rău şi voia să stea la aer.
A visat de mai multe ori că se aruncă
Fata, diagnosticată cu traumatism toracic şi de bazin şi fractură la gambă, a ajuns în stare stabilă la spital şi apoi a fost supusă unei intervenţii chirurgicale la gambă. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie, Claudia Creţa, Veronica se afla în sala de curs numai cu o colegă. Fata făcea naveta zilnic din Mărişel, unde locuieşte şi a ajuns la şcoală mai devreme decât alţi colegi.
„Fata era cu o colegă în clasă, de dimineaţă. Acesteia i-a povestit că de cinci nopţi visează că se aruncă de la geam. Colega de clasă nu i-a dat atenţie şi a ieşit câteva minute. Când s-a întors, tânăra stătea pe geam cu picioarele afară. Nu i-a acordat atenţie, pentru că avea de scris o temă. Când a terminat, colega şi-a dat seama că fata căzuse“, spune Claudia Creţa.
O femeie de serviciu a găsit-o pe Veronica în curtea vecinului. Aurel Pop, omul în curtea căruia a fost găsită fata, spune că nu a auzit nimic. „S