„Adevărul“ vă prezintă cauzele producerii unui masacru într-un oraş care putea să fie ocolit de „terorişti“. Revoluţia oltenilor a început comic, dar s-a terminat tragic: cu 19 morţi şi aproape 100 de răniţi.

Oraşul Craiova comemorează, an de an, 19 ­morţi, eroi-martiri ai Revoluţiei române, iar la bilanţul victimelor se adaugă aproape 100 de răniţi. Cursa jertfelor la Craiova a pornit însă, în libertate, începând cu seara de 22 decembrie, după ce Revoluţia învinsese la Bucureşti şi Nicolae Ceauşescu fugise cu elicopterul de pe clădirea Comitetului Central. În oraşul de pe Jiu, eroismul din acte este, de fapt, rezultatul unor acţiuni militare bezmetice, al unor ordine criminale şi al surescitării celor obsedaţi de ameninţarea teroristă.

În Craiova - e greu să o spunem, dar trebuie spus - nu s-a murit din eroism şi nu s-a murit într-o revoluţie. S-a murit, în schimb, din setea de sânge a unor regizori odioşi. Unii defilau chiar pe ecranul televizorului.

Disidenţa unei mari iubiri

Înainte de a fi revoluţionar, atât cât a fost, Craiova era doar un alt oraş supus, cu capul plecat în faţa regimului ceauşist. Îşi desfăşurau aici activitatea oameni grei, de încredere, ai familiei dictatoriale, astfel că pe malul Jiului se formase o adevărată extensie a mâinii de fier care conducea de la Bucureşti.

Una dintre puţinele disidenţe remarcabile ale oltenilor în acea perioadă a fost consemnată de jurnalistul Ion Jianu în volumul „Fenomenul Universitatea Craiova '91". Este vorba despre un dialog între Sorin Cîrţu (bănuit că ar fi avut dolari îngropaţi în curtea casei) şi prim-secretarul de judeţ, Ion Traian Ştefănescu, fotbalistul cerând - şi obţinând! - sprijinul demnitarului să se bată, de la egal la egal, cu Steaua, Dinamo, Victoria şi Moreni, echipele favorite ale regimului.

Sprijinul Craiovei pentru cadrele (încă) f