Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Circa 4.500 de mineri îşi vor pierde locurile de muncă în următorii ani

Publicat in Adevarul, joi 14 aprilie 2011 ·

Circa 3.500 de angajaţi din Compania Naţională a Huilei (CNH) Îşi vor pierde locurile de muncă până în 2018, perioadă în care se vor închide trei dintre cele şapte mine din Valea Jiului, a declarat astăzi Tudor Şerban, consilier în cadrul Ministerului Economiei. La aceştia se vor adăuga alţi 1.000 de mineri din sectorul lignitului.

În prezent, CNH are aproape 9.000 de angajaţi.

Totodată, potrivit lui Şerban, aproximativ 1.000 de oameni dintre cei circa 8.300 de angajaţi ai Societăţii Naţionale a Lignitului Oltenia (SNLO) vor trebui disponibilizaţi în următorii ani.

„Aceste programe de restrucuturare sunt absolut necesare pentru dezvoltarea companiilor. CNH are pierderi în acest moment pentru că programul de restructurare nu s-a finalizat“, a declarat Şerban.

Cele patru mine viabile de huilă din Valea Jiului vor forma un complex energetic împreună cu termocentralele Deva şi Paroşeni. Ministerul Economiei vrea să formeze un alt mare complex energetic în Oltenia prin gruparea SNLO cu actualele complexuri Turceni, Rovinari şi Craiova.

„Subvenţiile de la bugetul de stat pentru huilă vor fi din ce în ce mai mici în anii următori“, a adăugat Şerban.

Oficialul ministerial a mai spus că, din 2013, directivele europene permit continuarea acordării de certificate de emisii gratuite pentru termocentrale, cu condiţia existenţei unor proiecte de mediu. „Astfel, nu vom mai cheltui banii pe certificate, ci vom face investiţii. Complexurile energetice din România stau destul de bine cu investiţiile de mediu, realizate în proporţie de peste 70%“, a mai spus Şerban.

El a adăugat că, de la 1 aprilie, Autoritatea de Reglementare în Energie a acordat producătorilor de electricitate o creştere de preţ, astfel că media preţului la care aceştia livrează energia în regim reglementat a crescut de la 157 de lei p

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rusia l-a pus pe Zelenski pe lista persoanelor căutate

HotNews acum 37 minute
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor date în urmărire, a relatat sâmbătă agenţia de stat rusă TASS, citând baza de date a Ministerul rus de Interne, transmite Reuter

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum o ora
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Incendiu puternic, lângă Mănăstirea Voroneț, județul Suceava

Ziua Constanta acum o ora
Un incendiu puternic a izbucnit, în urmă cu puțin timp, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. O casă aflată la doar câteva sute de metri de biserică a luat foc. Din cauza faptului că bate vântul tare, iar majoritat

Zeci de migranţi au trecut Canalul Mânecii spre Anglia, în ciuda ameninţării cu expulzarea în Rwanda

Mediafax acum o ora
Zeci de migranţi aflaţi în două bărci pneumatice au ajuns sâmbătă pe coasta sudică a Angliei, într-o traversare a Canalului Mânecii, dinspre Franţa. O navă franceză a urmărit ambarcaţiunile până când acestea au ajuns în apele engleze.

Nicușor Dan, despre un cutremur puternic în București: „O să fie rău/ Nu am încredere în blocurile noi”

HotNews acum 20 minute
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a declarat, în cadrul emsiunii Insider Politic de la Prima TV, „o să fie rău” în București în cazul unui cutremur puternic. Pesimismul primarului este legat nu doar de clădirile vechi ce nu au fost consolidate încă,

LIVE VIDEO Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul lui Iisus Hristos la Ierusalim (VIDEO)

Ziua Constanta acum 4 ore
Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul Domnului nostru Iisus Hristos în Sâmbăta Mare, începând cu ora 13:00, conform Basilica.ro Evenimentul este transmis live de Trinitas TV. Primirea Sfintei Lumini Sâmbătă dimineață au fost sti

Unirea Slobozia este matematic campioană în Liga 2

News.ro acum 48 minute
În urma meciului de sâmbătă dintre Unirea Slobozia şi Corvinul Hunedoara, scor 1-0 în favoarea Unirii, formaţia pregătită de Adrian Mihalcea a cucerit matematic titlul de campioană în Liga 2 Casa Pariurilor, cu două etape înainte de finalul sezonulu

Rusia, o amenințare existențială pentru Europa: Se confruntă cu două războaie

Wall-Street.ro acum 4 ore
Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe, Josep Borrell, a apreciat că Rusia reprezintă o "ameninţare existenţială" pentru Europa deoarece, dacă va avea succes, preşedintele rus Vladimir Putin nu se va opri în Ucraina, informe

Superliga, play-out: FC Botoşani – FC Voluntari, scor 0-0

News.ro acum o ora
Formaţiia FC Botoşani a remizat, sâmbătă, pe teren propriu, scor 0-0, cu echipa FC Voluntari, într-un meci din etapa a opta a play-out-ului Superligii. FC Botoşani: Kukic – Benzar, Sadiku, Miron, Ţigănaşu – David (Mitrov ’46), Dican, Caputo (Mouaddi

Iohannis: Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace

Radio Mures acum 2 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis astăzi, într-un mesaj, că Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace. Șeful statului a adăgat că ‘gândurile noastre se îndreaptă şi către seme

Vremea

București
acum

21°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

22°
sâm.

11°/22°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

17°
sâm.

13°/17°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

25°
sâm.

13°/25°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

24°
sâm.

10°/24°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°