Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Aşa arată distracţia la Bamboo

Publicat in Adevarul, joi 4 decembrie 2008 ·

Diseară se va deschide cel mai pretenţios club din Cluj, iar petrecerea va ţine 3 zile Ţinutele extravagante şi animatoarele încing atmosfera într-unul din cele mai bine cotate cluburi din ţară. Din această seară, de la ora 23.00, fiţele îşi vor găsi cel mai bine locul în cel mai extravagant club din oraş. Bamboo va fi, fără doar şi poate, un lux la nivel occidental. Pentru o imagine mai bună asupra noului lăcaş de distracţie, „Adevărul de Seară” a vorbit cu mai mulţi petrecăreţi din Bucureşti, oraşul de origine al faimosului club.

Exclusivist, dar deschis pentru oricine

Conducerea clubului Bamboo anunţa în urmă cu câteva săptămâni că localul se adresează tuturor persoanelor dornice de distracţie. Mai mult sau mai puţin subtil, clujenilor li s-a transmis că trebuie să aibă ceva bani în buzunare pentru a fi în rând cu VIP-urile sau petrecăreţii „de lux” ai clubului. Pe scurt, Bamboo poate fi privit ca un club extravagant, de fiţe, dar în limita bunului-gust.

Dacă preţul de intrare nu este exagerat, până în 50 de lei, băuturile vor face diferenţa. De exemplu, o bere costă 18 lei în Bamboo-ul bucureştean, preţ practicat şi în oraşul nostru, dacă e să ţinem cont de cele spuse de Adelina Chişu, PR manager al clubului.

„Uneori, în capitală ai nevoie de 1.000 de euro pentru a rezerva o masă. Primeşti şi ceva consumaţie la acest preţ, dar nu îţi ajunge pentru o seară întreagă”, ne-a spus Dorin Alexandrescu, fiul unui om de afaceri din Bucureşti. „Cei care nu prea au ce cheltui stau pe ring, mai beau câte o bere sau beau ceva înainte, altundeva”, a mai spus acesta.

Viziuni diferite ale petrecăreţilor

„Doar săracii vorbesc de Bamboo că e naşpa”, crede Dorin. Cu toate acestea, tinerii care duc o viaţă decentă, fără „impresii”, dar iubesc viaţa de noapte, cred altceva. „Este un stup de impresii, fabri

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Daniel Niculae, președintele Rapidului, urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice

HotNews acum 2 ore
Fostul internațional Daniel Niculae este urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice de la Rapid. Conform unui comunicat al autorităților, președintele giuleștenilor este acuzat că a participat activ la introducerea materialelor pirotehnice pe

”Îi cerem public demisia!”. Reacție la declarația hazardată a lui Marcel Ciolacu: ”Buzăul nu e în Moldova și vă rog frumos să nu mă jigniți”

Ziare.com acum 13 minute
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat joi, 25 aprilie, într-o conferință de presă la Timișoara că ”Buzăul nu e în Moldova și vă rog frumos să nu mă jigniți”. Afirmația a fost făcută în legătură cu autostrada care va lega Moldova de restul țăr

Doi angajaţi ai unei bănci, cercetaţi într-un dosar de fraudă / Unul dintre ei şi-a însuşit peste 137.000 de euro din contul unui client, fiind ajutat de al doilea

News.ro acum o ora
Doi angajaţi ai unei bănci sunt cercetaţi pentru acces ilegal la un sistem informatic, efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos, fals informatic şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, după ce unul dintre ei, ajutat de celălalt, a c

Fosta ministră a Sănătății, Sorina Pintea, 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare. Motivul pentru care a fost condamnată

Ziare.com acum 3 ore
Sorina Pintea, fostă ministră a Sănătăţii, a fost condamnată la 3 ani şi 6 luni cu executare, printr-o sentinţă pronunţată, vineri, 26 aprilie, de Tribunalul Cluj. Acuzată de luare de mită în formă continuată, ministra din guvernul Dăncilă rămâne și

VIDEO Ciolacu, despre strada surpată la Slănic: „Ce vreţi să fac? Să ştiu unde s-au făcut drumurile peste mine?”

HotNews acum 14 minute
​Prim-ministrul Marcel Ciolacu a dat de înțeles vineri că strada din Slănic s-a surpat din cauză că a fost construit peste o mină, dar că statul român a intervenit imediat. Totodată, premierul a părut deranjat de întrebare: „Ce vreţi să fac? Să ştiu

Constanţa: Un bărbat a fost arestat preventiv, după ce a bătut un câine şi a încercat să îl spânzure / Animalul, lovit în mod repetat cu picioarele şi cu coada unui topor

News.ro acum o ora
Un bărbat de 44 de ani din judeţul Constanţa a fost arestat preventiv, după ce a bătut un câine şi a încercat să îl spânzure.

Nicolae Robu și-a depus candidatura pentru Primăria Timișoara. Fostul primar este susținut de Alianța PSD-PNL

Adevarul acum o ora
Nicolae Robu, candidatul susținut de Alianța PSD-PNL, și-a depus vineri, 26 aprilie 2024, candidatura pentru funcția de primar al Timișoarei și a fost validat de Biroul Electoral Municipal Timișoara.

UPDATE - Anchetă a DIICOT, după ce un băieţel din judeţul Gorj ar fi fost vândut pentru câteva sute de lei şi dus în Germania / Fraţii, preluaţi de Protecţia Copilului / Reacţia ministrului Natalia Intotero / Copilul, preluat de autorităţile germane

News.ro acum 6 minute
Autorităţile române fac anchetă, după ce o familie din Gorj şi-ar fi vândut unul dintre copii, un băieţel de şase ani, care a fost scos din ţară şi dus în Germania. Suma pe care părinţii - tatăl alcoolic, iar mama cu probleme psihice – ar fi prmit-o

[VIDEO] Ciolacu: Sunt bani de salarii, pensii și pentru profesori

Wall-Street.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că Guvernul are toţi banii necesari pentru a plăti pensiile şi salariile, inclusiv pentru profesori. "Sunt toţi banii, măsuraţi (...). Luni de dimineaţă, periodic, am cu domnul ministru, cu vicepremierii... Repet,

PSD: Nicuşor Dan trebuie să aleagă dacă merge sau nu cu penalii în campanie. El are obligaţia morală să îşi clarifice poziţia faţă de USR care îl susţine

News.ro acum 2 ore
Social-democraţii consideră că, după trimiterea în judecată a inculpatei Clotilde Armand, candidatul pentru Primăria Generală Nicuşor Dan are obligaţia morală să îşi clarifice poziţia faţă de USR care îl susţine în această campanie electorală. Nicuş

Vremea

București
acum

17°
vin.

9°/17°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
Iasi
acum

14°
vin.

8°/14°
sâm.

7°/19°
dum.

11°/22°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

16°
vin.

10°/16°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

4°/16°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

9°/21°
Timisoara
acum

17°
vin.

5°/17°
sâm.

8°/21°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°