Preşedintele Comisiei de apărare a Camerei, Costică Canacheu (PDL), a declarat joi că STS avea toate datele şi argumentele să monteze o linie telefonică la biroul preşedintelui suspendat Traian Băsescu, iar Comisia senatorială de apărare a fost convocată fără procedură pentru a discuta această temă, scrie Mediafax.
"E surprinzător ca în jurul unui telefon firesc să existe în biroul preşedintelui suspendat să genereze o asmenea chestiune şi asemenea comentarii", a precizat Costică Canacheu, pentru MEDIAFAX, arătând că aceasta este o "acţiune curentă a serviciului" şi că a existat un precedent la referendumul din 2007.
El a spus că, în 2007, în aceeaşi manieră, preşedintele suspendat, după cum are în continuare protecţia SPP, aşa are acces şi la telefonia specială.
Costică Canacheu a arătat că membrii comisiei senatoriale de apărare au fost convocaţi fără procedură, pentru că nu au aprobare de la Biroul Permanent. El a explicat că această comisie nu are legături instituţionale în sensul de a trimite note sau rapoarte în mod oficial CSAT, concluzia fiind că această comisie s-a întâlnit în afara procedurilor parlamentare.
"Nu avea niciun argument, niciun temei procedural, ce nu e interzis se poate şi, dacă a existat şi un precedent la prima suspendare, STS avea toate datele şi argumentele să procedeze în consecinţă", a apreciat Canacheu.
El a mai susţinut că senatorul PNL Cristian David, preşedintele Comisiei de apărare a Senatului, şi preşedintele interimar Crin Antonescu nu fac decât să "caute un nod în papură pentru o eventuală continuare a demiterilor responsabililor instituţiilor statului, Senat, Camera Deputaţilor, Avocatul Poporului, preşedintele şi acum STS".
Preşedintele Comisiei de apărare din Senat, Cristian David, a declarat, joi, după audierea şefului STS, Marcel Opriş, că membrii comisiei au ajuns la concluzia că instal