Mesajul a fost trimis. Multumesc!

SUA cere României să fie corectă în afaceri dacă vrea mai mulţi investitori

Publicat in Romania Libera, joi 2 iunie 2011 ·

Prezenţa companiilor americane în România s-a făcut simţită prin investiţii în valoare totală de un miliard de dolari, realizate din 1990 până în prezent. 100 de companii din SUA au investit în România în perioada menţionată şi asigură, la acest moment, 15.000 de locuri de muncă pentru manageri şi angajaţi români.

Cifrele - puse la dispoziţie de Ambasada SUA la Bucureşti - nu sunt impresionante, dar se află în creştere şi ar putea prinde consistenţă dacă factorii de decizie din ţară asigură un mediu favorabil companiilor interesate să investească în România. Cel puţin acesta este punctul de vedere al ambasadorului american Mark Gitenstein, exprimat cu ocazia lansării proiectului "Hărţii reprezentative americane în România".

"Dacă vă întrebaţi de ce am spus ce am spus la Bursa de Valori, de ce mă pronunţ adeseori cu privire la statul de drept este pentru că primele întrebări pe care mi le adresează un potenţial investitor american sună aşa: ‘Voi fi tratat corect în România? Există predictibilitate?' Dacă veţi face schimbările de care am vorbit veţi atrage investiţii străine", a garantat ambasadorul american. Acesta a ţinut să reamintească avantajele României: "Este un mediu extraordinar pentru a face investiţii, costul cu forţa de muncă este scăzut, românii sunt foarte talentaţi şi calificaţi, iar piaţa de capital nu este suficient exploatată. Potenţialul de extindere şi dezvoltare este enorm, dar doar dacă se rezolvă problemele legate de transparenţă. Ştiu că este foarte enervant să repet aceste lucruri, dar am să le spun până plec de la post", a afirmat ambasadorul SUA.

În urmă cu două luni, la o conferinţă la Bursa de Valori Bucureşti, diplomatul american a avut un discurs tranşant despre economia României, referindu-se în special la sectorul energetic şi la companiile de stat, precum şi la amestecul politicului în domeniul economic

Joi, Gi

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O navă s-a scufundat în largul Mării Negre. Trei marinari sunt căutați de echipajele de salvare

HotNews acum 25 minute
​O navă sub pavilion tanzanian s-a scufundat, sâmbătă dimineaţă, în Marea Neagră, la 26 mile marine de Sfântu Gheorghe, iar opt membri ai echipajului au fost salvaţi, trei fiind daţi dispăruţi. Mai multe nave desfăşoară acţiuni de căutare în zonă, i

Haos pe autostrada A1, în vestul țării, după explozia anvelopei unui TIR. Circulație afectată pe ambele sensuri de mers

Press Alert acum 2 ore
Centrul InfoTrafic din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române a informat că în urma unei explozii la nivelul unei anvelope, un autotren a derapat, blocând benzile 1 și 2 ale autostrăzii A1, la kilometrul 375, sensul Râmnicu-Vâlcea – Deva,

INS: Producţia de cărbune a României a scăzut cu 11,6% în primele 3 luni din 2024

Wall-Street.ro acum 29 minute
Producţia de cărbune net a României a totalizat, în primele trei luni ale acestui an, 511.600 tone echivalent petrol, fiind cu 11,6% mai mică (minus 66.900 tep*) faţă de cea din perioada similară din 2023, conform datelor centralizate de Institutul

Ştafeta torţei olimpice, programată pentru 11 iunie în Noua Caledonie, a fost anulată

News.ro acum 3 ore
Ştafeta torţei olimpice programată pentru 11 iunie în Noua Caledonie a fost anulată din cauza revoltelor din acest teritoriu, potrivit BFMTV. Această decizie a fost anunţată de premierul Gabriel Attal după o reuniune la Matignon, potrivit BFMTV. Ace

Prognoza meteo sâmbătă, 18 mai 2024. Vremea se încălzeşte: la cât ajung temperaturile

Adevarul acum 2 ore
Potrivit prognozei emise de Administraţia Naţională de Meteorologie, temperaturile vor fi în creştere în cea mai mare parte a ţării, ajungând şi până la 26 de grade, dar cerul rămâne mai mult înnorat.

Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie. Precizările MAE

HotNews acum 11 ore
Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie, iar Consulatul General al României la Paris ţine legătura cu ei, monitorizează situaţia lor şi este pregătit să intervină dacă este nevoie. Soldați francezi care asigură securitatea a

Algoritm de tip „deep learning” creat de un student de la Academia Forţelor Terestre din Sibiu

Mediafax acum 2 ore
Un student al Academiei Forţelor Terestre din Sibiu a câştigat premiul de excelenţă la „CADET-NAV” 2024 cu o lucrare de dezvoltare a unui algoritm de tip „deep learning”, cu scopul de a clasifica subiecţii din înregistrări vocale. Astfel de algoritm

Bărbaţi înarmaţi au ucis trei turişti spanioli în provincia centrală Bamyan din Afganistan

News.ro acum o ora
Trei turişti spanioli au fost ucişi şi cel puţin un spaniol a fost rănit într-un atac al unor oameni înarmaţi în provincia centrală Bamyan din Afganistan, a anunţat vineri Ministerul de Externe al Spaniei, citat de Reuters. Vineri mai devreme, purtă

Zelenski: Acum, după atacurile ruseşti, sectorul nostru energetic a pierdut o parte semnificativă din producţie. Este nevoie de timp pentru a-l restabili

News.ro acum 6 ore
Preşedintele Ucrainei Volodimir Zelenski afirmă cp, după atacurile ruseşti, sectorul energetic ucrainean a pierdut o parte semnificativă din producţie, subliniind că este nevoie de timp pentru a-l restabili. El a precizat că a avut o discuţie pe ace

FC Botoşani a învins-o pe Mioveni, în turul barajului de Superligă

Mediafax acum 13 ore
Partida din Moldova s-a terminat cu scorul 1-0 pentru gazde. A marcat Aldair, în minutul 90+3, cu un şut de la distanţă. Oaspeţii au avut un gol anulat pentru ofsaid, în prelungirile primei reprize. A înscris atunci Blănaru, cu o lovitură de cap. Pa

Vremea

București
acum

16°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/23°
lun.

13°/25°
mar.

13°/22°
Iasi
acum

15°
sâm.

11°/17°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

12°/23°
Constanta
acum

16°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
mar.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

14°
sâm.

10°/19°
dum.

11°/23°
lun.

12°/23°
mar.

15°/23°
Timisoara
acum

20°
sâm.

11°/24°
dum.

14°/26°
lun.

15°/27°
mar.

15°/27°