Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Liberalii fac ce visa Băsescu: privatizează sănătatea

Publicat in Vox Publica, joi 1 august 2013 ·

Ministerul Sănătății a publicat proiectul pilot de salarizare a personalului medical. Doctorii din spitalele de stat vor putea trata pacienții în regim privat după programul normal de lucru, plătind 10% din veniturile încasate spitalului, 30% personalului medical şi încasând ei înşişi 60%.

În cadrul aceluiaşi spital de stat vor funcționa maxim 20% din paturi în regim privat şi restul în regim de stat. Opțiunea pentru regim privat va presupune pentru pacienți “opțiunea de a fi tratați de către un anumit medic”. În acelaşi timp medicul respectiv nu poate aloca mai mult de 20% din programul de lucru pacienților în regim privat. Puteți consulta proiectul aici.

Scriam ieri cum această şpagă instituționalizată este preluată din modelul evreiesc Sharap, ce se practică în unele spitale din Israel de 50 de ani. Israelul nu a introdus însă acest sistem pentru că este nedrept față de pacienții cu venituri reduse şi s-a constatat că pacienții care plăteau Sharap-ul ajungeau mai repede la consultație sau la operație.

Soluția liberalului Nicolaescu oficializează practic şpaga în spitale- dar nu pentru toată lumea, ci doar pentru doctorii renumiți, cei ce vor avea şi cei mai mulți pacienți. Medicii tineri şi cei rezidenți vor rămâne la salariile de mizerie.

Pentru veniturile spitalului, această politică este un dezastru: medic ii renumiți vor avea cabinete şi vor folosi echipamentele şi spațiile spitalului dar vor plăti doar 10% spitalului de stat, încasând 60%. Când un sistem similar a fost încercat în Australia, s-a constatat că doctorii abuzau de sistem şi nu plăteau spitalelor de stat toate sumele datorate. (sursa)

Reforma-pilot anunțată ridică şi alte probleme: când vor fi pacienții la stat şi când la privat? Vor putea doctorii să facă trimiteri pentru pacienții de la stat la cabinetul lor privat din aceeaşi clădire? Cum se va stabili prioritate

Articolul in Vox Publica >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bucureşti – Bărbat de 46 de ani, mort după ce a fost lovit cu bâte în cap de doi tineri

News.ro acum 51 minute
Un bărbat de 46 de ani a murit, marţi seară, după ce a fost agresat de doi tineri, pe un bulevard din Sectorul 6. Ar fi fost lovit în cap cu bâte. ”La data de 14 mai 2024, în jurul orei 20.25, Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti -

Lege nouă: șoferii prinși băuți sau drogați la volan ar putea să stea la închisoare până la 5 ani

Wall-Street.ro acum 6 ore
Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat un proiect de lege referitor la prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri şi alte substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive. Noua lege prevede ca şoferii care sunt prinşi băuţi

Blinken îndeamnă Ucraina „să nu devină ca Rusia”

HotNews acum 2 ore
Secretarul de stat american Anthony Blinken, aflat marţi în vizită la Kiev, a subliniat că Ucraina nu trebuie doar să învingă Rusia, ci şi să lupte împotriva corupţiei din interiorul ţării, pentru a evita „să devină ca Rusia”, relatează publicația U

Bebeluș în vârstă de doar o zi, dus de urgență de la Timișoara la București cu un avion SMURD

Press Alert acum 3 ore
Bebeluș în vârstă de doar o zi, transportat de urgență, marți, de la Timișoara la București cu un avion SMURD. Nou-născutul a fost diagnosticat cu o afecțiune cardiacă, fiind necesar transferul acestuia, de urgență, la Spitalul Clinic de Urgență pen

Rodeanu, despre sistemul Patriot pentru Ucraina: Preşedintele şi premierul se cam calcă pe picioare

Mediafax acum 2 ore
Vicepreşedintele Comisiei de Apărare din Camera Deputaţilor, Bogdan Rodeanu, spune că Ucraina trebuie sprijinită cu un sistem Patriot, chiar dacă din cele care urmează să fie instalate. El critică poziţiile publice ale preşedintelui Klaus Iohannis ş

Ucraina: Cel puţin 20 de răniţi după ce Rusia a lovit zone rezidenţiale din oraşul Harkov

HotNews acum o ora
Rusia a efectuat marţi o serie de lovituri aeriene asupra unor zone rezidenţiale din oraşul Harkov, din nord-estul Ucrainei, al doilea ca mărime al ţării, cel puţin 20 de persoane fiind rănite, potrivit autorităţilor locale. Război în Ucraina: Zonă

VIDEO Ce a făcut Simona Halep după ce nu a primit wild card la Roland Garros: „Lista dorințelor pe final de carieră”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Simona Halep (32 de ani, 1149 WTA) va reveni miercuri pe teren, la WTA Trophee Clarins, după ce . O jucătoare din circuit a postat un videoclip în care s-a antrenat cu sportiva din România după acest eveniment.

Adrian Câciu: „Avem evaziune foarte mare. 32-33 miliarde de euro pierdute anual”

HotNews acum 2 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a declarat marţi că nivelul evaziunii fiscale în România este foarte mare, ceea ce afectează considerabil încasările la bugetul statului, informează News.ro. ”10% din PIB vi se pare puţi

Jurnalistul PRO TV, condamnat la închisoare pentru sex cu doi minori instituţionalizaţi

Ziare.com acum 45 minute
Jurnalistul Marius Buga a fost condamnat la doi ani şi opt luni de închisoare pentru sex cu doi minori instituţionalizaţi, conform deciziei luată marţi de Judecătoria Târgovişte. Decizia nu este una definitivă, putând fi atacată cu apel în termen de

Alice Munro, laureată a premiului Nobel pentru Literatură, a murit la 92 de ani

News.ro acum 5 ore
Scriitoarea canadiană Alice Munro, laureată a premiului Nobel, care a analizat viaţa de zi cu zi prin prisma povestirilor timp de peste 60 de ani, a murit la vârsta de 92 de ani, la azilul său din Ontario. Ea suferea de demenţă de mai bine de un dec

Vremea

București
acum

12°
mie.

8°/18°
joi

12°/19°
vin.

11°/15°
sâm.

12°/22°
Iasi
acum

11°
mie.

9°/16°
joi

9°/17°
vin.

9°/20°
sâm.

11°/15°
Constanta
acum

mie.

6°/14°
joi

9°/15°
vin.

12°/15°
sâm.

14°/16°
Cluj-Napoca
acum

12°
mie.

6°/17°
joi

5°/18°
vin.

8°/13°
sâm.

8°/18°
Timisoara
acum

12°
mie.

11°/18°
joi

10°/19°
vin.

11°/20°
sâm.

11°/24°