Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Octavian Bellu: "M-am gândit destul la gimnastică! Am şi eu o vârstă!" Renunţă sau doar se alintă?

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 9 august 2012 ·

Titratul tehnician (61 de ani) şi-a terminat contractul şi susţine că a obosit să mai caute talente.

Gimnastica feminină se întoarce în ţară cu trei dintre cele nouă medalii pe care România a pus mâna până acum la Jocurile Olimpice de la Londra.

Odată cu concursul, s-a încheiat şi contractul antrenorilor Mariana Bitang şi Octavian Bellu.

Cei doi susţin că le este greu să se înhame la o treabă de încă patru ani, pentru Olimpiada de la Rio de Janeiro. Apropiaţii şi conducerea federaţiei de specialitate apreciază însă că, orgolioşi fiind, Bellu şi Bitang se alintă şi că viitorul celor doi este tot în România.

Preşedintele Adrian Stoica a spus cum vor fi negocierile cu cei doi, urmând să umble la coarda sentimentală: "Mă voi întâlni faţă în faţă cu ei, mă voi uita în ochii lor şi îi vor întreba ce ştiu să facă mai bine!".

Evz: Domnule Bellu, ce faceţi, rămâneţi la lotul naţional şi după Olimpiadă? Domnul Stoica a dat de înţeles că va umbla la "coarda sentimentală" şi că vă va convinge să nu plecaţi.

Octavian Bellu: Nu ştiu, vom vedea ce va fi. Cert este că ne vom întoarce în ţară, federaţia va face o analiză şi se va stabili ce urmează. Asta cu privitul în ochi... Eu îmi ştiu meseria, nu e problema asta. Nu cunosc însă la ce s-or gândi ei. Noi, antrenorii, suntem nişte rotiţe într- un angrenaj. Vor mai fi multe discuţii după această ediţie de Olimpiadă.

De ce sau de cine depinde să vă continuaţi activitatea la lotul naţional de gimnastică?

Am şi eu o vârstă (n.r. - 61 de ani). Să mă înham la o altă muncă de patru ani, nu îmi va fi deloc uşor. Am şi eu alte probleme! M-am gândit destul la gimnastică! De-acum încolo trebuie să mă mai gândesc şi la mine!

Când aţi acceptat să reveniţi la lot, acum doi ani, ce v-a deteminat s-o faceţi?

Noi am venit să ajutăm. S-au încheiat aceşti doi ani. Eu sunt angajat ca director l

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Încă o medalie de aur pentru România la Europenele de Canotaj

Mediafax acum 21 minute
„Aur pentru România în ultima finală din cadrul Campionatelor Europene de la Szeged: <proba regină> a canotajului, cea de 8+1 feminin (W8+). Echipajul compus din Magdalena Rusu, Roxana Anghel, Adriana Adam, Maria Lehaci, Mădălina Bereş, Amalia Bereş

Final de vis pentru România la CE Canotaj: Aur în proba de 8+1 feminin

HotNews acum 34 minute
Delegația României a încheiat perfect participarea la CE de Canotaj de la Szeged, Ungaria, echipajul feminin de 8+1 cucerind medalia de aur. Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: MoiraM / Alamy / Alamy / Profimedia În proba regină a canotajului, fetele

Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura: Începem să reconstruim capitala Capitalei

News.ro acum 2 ore
Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura, duminică, la Biroul Electoral şi a anunţat că trebuie să înceapă „reconstruirea capitalei Capitalei”.

PNL a înaintat un proiect de lege prin care vârsta de pensionare a femeilor se calculează în funcție de numărul copiilor

HotNews acum 34 minute
Un proiect de lege inițiat la Senat de mai mulți liberali prevede că femeile care au realizat stagiul minim de cotizare contributiv şi care au născut şi crescut copii până la vârsta de 16 ani beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare,

Firea, la depunerea candidaturii: Propunem o administraţie dinamică şi o colaborare cu toţi colegii de la sectoare, indiferent de culoarea politică / Ciolacu: Gabi, eu îţi promit că voi fi alături de tine necondiţionat

News.ro acum o ora
Gabriela Firea a declarat, la depunerea candidaturii pentru un nou mandat de primar general al Capitalei, că ea şi echipa sa propune „o administraţie dinamică şi o colaborare cu toţi colegii de la sectoare, indiferent de culoarea politică”. Ea a mai

VIDEO Oțelul Galați, victorie la limită cu Hermannstadt în play-out-ul din SuperLigă

HotNews acum o ora
Francois Yabre (în minutul 3) a marcat unicul gol al partidei dintre Oțelul Galați și FC Hermannstadt (scor 1-0), contând pentru etapa cu numărul șapte din play-out-ul SuperLigii României la fotbal. Dorinel MunteanuFoto: Flaviu Buboi/NurPhoto / Shut

Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu propune ca Centura Capitalei să fie preluată în administrarea Primăriei Bucureşti

News.ro acum o ora
Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii Sorin Grindeanu a propus ca Centura Capitalei să fie preluată în administrarea Primărie Bucureşti şi a precizat că aceasta a devenit un inel al Capitalei.

Cutremur în România, în dimineaţa de Florii!

Ziua Constanta acum 6 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,3 s-a produs duminică dimineaţa, la ora locală 6:43, în judeţul Vrancea, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Datele I

Câți români își serbează onomastica în această zi specială de Florii?

Ziua Constanta acum 5 ore
Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica duminică, de sărbătoarea Floriilor. Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, 1.175.582 sunt femei şi 607.889

Sondaj Avangarde: Gabriela Firea a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor

Mediafax acum 5 ore
Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor. Asta potrivit unui sondaj realizat în Bucureşti. Sondajul a fost făcut de grupul Avangarde la comanda PSD.

Vremea

București
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

12°/22°
mar.

13°/20°
mie.

13°/16°
Iasi
acum

22°
dum.

10°/22°
lun.

11°/21°
mar.

9°/21°
mie.

10°/21°
Constanta
acum

19°
dum.

12°/19°
lun.

13°/16°
mar.

13°/15°
mie.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

8°/22°
lun.

9°/21°
mar.

9°/21°
mie.

8°/19°
Timisoara
acum

25°
dum.

10°/25°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/21°