Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cât de mult ar trebui să ne ascultăm intuiţia

Publicat in Adevarul, luni 1 aprilie 2013 ·

Despre intuiţie se crede că ar fi cel de-al şaselea simţ şi mulţi se încred în el chiar dacă nu are logică. Deciziile luate pe baza unei intuiţii sunt la fel de bune precum cele analizate îndelung, arăta un studiu recent.

Tuturor ni s-a întâmplat să simţim că ceva urmează să se întâmple şi sentimentul să se adeverească sau să ne formăm convingeri puternice fără o explicaţie logică. Cu toate acestea, este destul de greu să te bazezi pe intuiţie când trebuie să iei o decizie. Mai ales dacă este una importantă, majoritatea oamenilor au tebndinţa să cântărească atent toate opţiunile şi să se bazeze pe logică, mai degrabă decât pe intuiţie.

Nu funcţionează iraţional

Acest al şaselea simţ, cum mai este numită intuiţia, ar fi o componentă a inteligenţei emoţionale, spun psihologii. Deşi nu pare să aibă nimic în comun cu logica, intuiţia nu funcţionează iraţional şi nu este o capacitate care apare cu totul din senin. Ea este mai degrabă rezultatul unor convingeri pe care le avem şi/sau al unei analize realizate prin intermediul unuia dintre cele cinci simţuri. Informaţiile vizuale, auditive sau de alt fel primite din mediul înconjurător ne pot ajuta să luăm decizii aparent fără o logică.

Majoritatea oamenilor aleg să treacă o decizie prin filtrul logicii. Prea puţini mizează pe capacitatea lor intuitivă, chiar dacă studiile spun că ar trebui să acorde mai multă încredere unui gând înfiripat în minte aparent fără logică. Cercetătorii portughezi din cadrul Programului de Neuroştiinţe desfăşurat de Fundaţia „Champalimaud“ pentru cercetare biomedicală spun că deciziile luate rapid, pe baza intuiţiei sunt la fel de bune ca cele gândite îndelung. „Există multe tipuri de decizii, iar în cazul unora dintre ele, timpul îndelungat de gândire nu este de niciun ajutor. În asemenea cazuri, ar fi mai bine să mizezi pe intuiţie“, crede dr. Zachary Mainen, specialit î

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Programul IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului în perioada următoare

Ziua Constanta acum 3 ore
Programul IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, în perioada 9-13 mai 2024 Joi, 9 mai, - va face parte din soborul de arhierei care va oficia Sfânta Liturghie de hram la Catedrala episcopală „Învierea Domnului” şi „Sf. M. Mc. Gheorghe” din municipi

Directorul Institutului Balș, unde este internat Florin Piersic: Nu se discută acum despre o infecţie care să îi pună viaţa în pericol

HotNews acum 4 ore
​Adrian Marinescu, ​directorul medical al Institutului „Matei Balş”, spital în care este internat Florin Piersic, a declarat, miercuri, că nu se discută la acest moment despre o infecţie care să îi pună actorului viaţa în pericol. Amintim că Florin

Comisia Europeană a publicat o analiză potrivit căreia deficitul de competenţe şi ponderea semnificativă a muncii la negru sunt factorii care explică şomajul de lungă durată în România

News.ro acum o ora
Comisia Europeană a publicat o analiză de ţară detaliată în domeniul ocupării forţei de muncă, al competenţelor şi al incluziunii sociale pentru România, Bulgaria, Estonia, Spania, Italia, Lituania şi Ungaria, prezentând în detaliu rezultatele cadru

Atenţionare MAE: Suedia reintroduce controlul la frontiera internă până în noiembrie

HotNews acum 29 minute
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis miercuri o atenționare de călătorie prin care îi informează pe cetățenii români care tranzitează sau intenționează să se deplaseze în Suedia că autoritățile din această țară au luat decizia de a reintroduce

Certificatele de naștere și deces se vor putea obține digital

Wall-Street.ro acum 21 minute
Ministerul Afacerilor Interne a informat că, începând de miercuri, cetăţenii din municipiile Cluj-Napoca, Constanţa, Slobozia, Iaşi, Deva, Sibiu, Timişoara şi judeţul Ilfov vor putea obţine în format digital, dar şi fizic, la cerere, certificate de

Salvini îi sugerează lui Macron să se „trateze”, după ce preşedintele francez a reluat ideea trimiterii de trupe în Ucraina / ”Să plece în Ucraina, mâine”

G4Media acum 41 minute
Roma, 8 mai /Agerpres/- Vicepremierul italian Matteo Salvini a declarat miercuri că preşedintele francez Emmanuel Macron este un politician „periculos” care ar trebui „să se trateze”, după ce liderul de la Elysee a vorbit din nou despre posibilitate

Lucian Bode: Trebuie să spunem cu curaj unele lucruri, să nu ne ferim doar să-i menajăm pe unii. Faptul că avem o alianţă pentru europarlamentare cu PSD-ul nu ne împiedică să le arătăm minusurile guvernărilor lor locale

News.ro acum 38 minute
Secretarul general al PNL, Lucian Bode, afirmă că alianţa pe care PNL o are cu PSD pentru alegerile europarlamentare nu prespupune ca liberalii să nu vorbească public despre ”minusurile” guvernărilor locale ale social-democraţilor. ”Trebuie să spune

Ministerul Energiei: Preţurile facturilor la gaze şi electricitate, mai mici faţă de preţurile plafonate

Mediafax acum 4 ore
Preţurile facturilor la gaze naturale au scăzut în luna aprilie cu 25%, iar cele la electricitate cu 15% faţă de preţurile maximale plafonate, potrivit Ministerului Energiei. „Au fost emise primele facturi pe luna aprilie la gaze şi energie electric

Statele UE au convenit ca veniturile din activele ruseşti îngheţate să fie folosite pentru susţinerea militară a Ucrainei. Reacția Rusiei

Adevarul acum 43 minute
Ambasadorii statelor UE au ajuns miercuri la un acord de principiu pentru ca veniturile rezultate din activele ruseşti îngheţate în urma sancţiunilor impuse Rusiei după invazia din Ucraina să fie folosit pentru finanţarea ajutorului militar oferit a

Cod galben de viituri pe râuri din 17 judeţe

Mediafax acum 8 ore
Specialiştii INHGA au instituit Codul galben începând de miercuri, de la ora 12.00, până joi la ora 8.00. Astfel, vor fi afectate anumite sectoare de râuri din bazinele hidrografice: Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Someş (judeţele: Cluj, Săla

Vremea

București
acum

17°
mie.

15°/19°
joi

13°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

9°/22°
Iasi
acum

15°
mie.

10°/17°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/21°
Constanta
acum

12°
mie.

12°/17°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

13°/16°
joi

9°/13°
vin.

8°/17°
sâm.

8°/19°
Timisoara
acum

15°
mie.

13°/21°
joi

11°/17°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°