Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Trotuarele oraşului s-au transformat în gheţuşuri – Revista presei locale, Baia Mare

Publicat in Adevarul, sâmbătă 19 decembrie 2009 ·

Ninsorile căzute în ultimele zile în municipiu au dat mari bătăi de cap băimărenilor, iar eliberarea autorizaţiilor pentru transportatori este blocată de peste o săptămână, arată ziarele locale. Tot din ziare aflăm că oraşul Baia Mare a fost nominalizat în cadrul programului anual Regio Star.

Trotuarele din Baia Mare s-au transformat în gheţuşuri. Din cauza temperaturilor scăzute, zăpada bătătorită a îngheţat, transformând trotuarele într-un imens patinoar. Cei mai curajoşi s-au încumetat pe derdeluş, însă nu puţini au făcut contact... cu solul. Cei mai nefericiţi au fost vârstnicii, pentru care o deplasare până la magazinul din colţul blocului a devenit un adevărat calvar. Reprezentanţii municipalităţii afirmă că s-a intervenit acolo unde era sarcina autorităţilor să o facă, arătând cu degetul spre agenţii comerciali nepesători şi către locatarii leneşi, care sunt obligaţi să cureţe trotuarele din faţa imobilelor pe care le deţin. „În afară de drumurile din municipiu, s-a degajat şi gheaţa de pe poduri, treceri de pietoni şi trotuarele din zonele de interes maxim. S-a intervenit cu trei utilaje de mici dimensiuni şi cu angajaţi cu lopeţi, care au spart gheaţa manual", a explicat Vasile Barbul, şeful Direcţiei Servicii Publice din cadrul Primăriei Baia Mare, informeaă Emm.ro

Eliberarea autorizaţiilor pentru transportatori, blocată de peste o săptămână.Conform unui comunicat de presa emis ieri, 18 decembrie, de către Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR), reprezentanţii UNTRR solicită autorităţilor române deblocarea imediată a procesului de eliberare a autorizaţiilor auto pentru transportatori. Sistemul de distribuire a autorizaţiilor internaţionale de transport, gestionat de Agenţia pentru Serviciile Societăţii Informaţionale - ASSI, prin intermediul site-ului www.autorizatiiauto.ro este suspendat, pentru că această instit

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum o ora
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 3 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 17 minute
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

Macron îl îndeamnă pe Netanyahu să ajungă la un acord de armistiţiu cu Hamas

Mediafax acum 2 ore
Îndemnul lui Macron a fost făcut în cadrul unor discuţii telefonice, conform AFP. „Preşedintele l-a încurajat pe premierul Netanyahu să finalizeze cu succes aceste negocieri care ar putea duce la eliberarea ostaticilor, la protejarea civililor prin

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 4 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Peste 5,500 de români au primit asistență medicală în minivacanța de Paște

Ziare.com acum 16 minute
Un număr de 5.509 persoane din regiunea Bucureşti - Ilfov au primit asistenţă medicală de urgenţă în perioada minivacanţei de 1 Mai şi de Paşte, 479 dintre solicitări fiind făcute doar în noaptea de Înviere, a declarat managerul general al Serviciul

Atac la frontiera dintre Israel şi Gaza. Acţiunea a fost revendicată de aripa armată a Hamas

Mediafax acum 4 ore
Aripa armată a grupării Hamas a revendicat duminică responsabilitatea pentru un atac asupra punctului de trecere a frontierei Kerem Shalom dintre Israel şi Gaza, despre care presa israeliană şi cea palestiniană au relatat că s-a soldat cu victime is

Israel-Hamas Israelul nu poate accepta cererile Hamas de a stopa războiul în Gaza, declară premierul Netanyahu

Ziua Constanta acum 5 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a respins duminică cererile Hamas de a pune capăt războiului în Fâşia Gaza în schimbul eliberării ostaticilor, afirmând că aceasta ar menţine la putere gruparea islamistă palestiniană, care va reprezenta în con

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 6 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

CE Gimnastică: România, locul 4 la feminin în proba pe echipe

HotNews acum 53 minute
​În ultima zi a Campionatelor Europene de Gimnastică de la Rimini, echipa feminină a României a reușit o clasare pe locul al patrulea, în ciuda faptului că timp de trei sferturi a ocupat loc pe podium. Sabrina Maneca-VoineaFoto: DIRK WAEM / Belga Pr

Vremea

București
acum

19°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/22°
Iasi
acum

19°
dum.

9°/22°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

11°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

18°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/17°
Timisoara
acum

19°
dum.

12°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°