Mai multe persoane care se aflau într-un bar din Marea Britanie au fost nevoite să fugă pentru a-şi salva vieţile după ce un bărbat, care consumase droguri, a intrat în local cu o drujbă şi a început să îi ameninţe pe clienţi. El fusese dat afară din bar cu puţin timp înainte de incident pentru că fumase în interiorul localului, informează Daily Mail.
Dean Dinnen, în vârstă de 24 de ani, a intrat în pub-ul The Endyke din Yorkshire, Marea Britanie, înarmat cu o drujbă, pentru a-l căuta pe cel care îl forţase să îşi stingă ţigara, dar bărbatul respectiv părăsise localul cu puţin timp înainte.
FOTO: Daily Mail
În drumul său spre intrarea în pub, Dinnen s-a îndreptat ameninţător cu drujba pornită şi spre câteva persoane care treceau întâmplător prin zonă şi care au fost nevoite, la rândul lor, să fugă din calea atacatoruluii.
FOTO: Daily Mail
Adrian Pryor, un client al localului, a suferit mai multe rupturi de tendoane după ce a încercat să se apere de Dinnen cu un scaun de la bar. Atacatorul a putut fi oprit doar după ce mai mulţi clienţi ai pub-ului au reuşit să îl imobilizeze folosind scaune şi tacuri de biliard.
FOTO: Daily Mail
Procurorul Jharna Jobes, care se ocupă de acest caz, a declarat că Dinnen se afla sub influenţa băuturilor alcoolice şi că el a fost escortat afară din local de către un bărbat care nu a fost de acord cu faptul că acesta fuma şi i-a atras atenţia să stingă ţigara. Agresorul susţine că după aceea respectivul bărbat l-ar fi şi bătut.
FOTO: Daily Mail
Britanicul a pledat vinovat pentru vătămare corporală deosebit de gravă în cazul atacului asupa lui Pryor care a avut nevoie de 21 de copci şi va necesita şase săptămâni pentru a se recupera în urma incidentului. El a pledat vinovat, de asemenea, şi la acuzaţiile de posesie de armă ofensivă şi distrugere.
Mai multe