Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un perete de la mina de uraniu Crucea s-a surpat peste un miner

Publicat in Monitorul de Suceava, vineri 29 iunie 2012 ·

Un miner care lucra într-un abataj al minei de la Crucea a trăit ieri clipe de coşmar, după ce un perete s-a prăbuşit peste el şi aproape l-a acoperit de viu. Accidentul s-a petrecut înainte de prânz, la o adâncime de aproximativ 75 de metri, şi doar norocul a făcut ca situaţia să nu fie mult mai gravă, şi asta pentru că în apropierea minerului rănit se aflau câţiva colegi de muncă ai acestuia.

Sergiu Rusu, în vârstă de 43 de ani, şef de brigadă la mina de uraniu de la Crucea, a coborât ieri dimineaţă în subteran, aşa cum face de ani de zile. Era împreună cu echipa pe care o coordona, iar la un moment dat, în timp ce-şi asigura frontul de lucru, a fost surprins de peretele care a căzut peste el. Totul s-a petrecut foarte rapid, aşa încât intervenţia colegilor s-a dovedit esenţială. Cu toată operativitatea minerilor, Sergiu Rusu a fost acoperit de materialul desprins din peretele minei până aproape de umeri. În subteran a fost trimisă şi echipa de salvatori, care în jurul orei 14.30 a reuşit să-l aducă la suprafaţă pe minerul rănit.

Anton Filipiuc, directorul Sucursalei Crucea a Companiei Naţionale a Uraniului (CNU), a declarat: „La suprafaţă îl aştepta un echipaj al Secţiei de Ambulanţă din Vatra Dornei, care, după ce l-a consultat, l-a preluat şi l-a transportat la Spitalul Municipal Vatra Dornei. Sper să nu fie un accident grav şi bărbatul să-şi revină cât mai curând. Noi am anunţat deja Inspectoratul Teritorial de Muncă Suceava, ai cărei reprezentanţi vor demara o anchetă în acest caz”.

Pentru că rănile suferite erau destul de serioase, medicii de la Vatra Dornei au decis să-l transfere pe Sergiu Rusu la Spitalul Judeţean Suceava.

Minerul rănit este unul dintre cei mai experimentaţi oameni de la Crucea şi mai are aproximativ doi ani până la pensie.

Anul trecut un miner a murit surprins de o explozie

Este al doilea accident

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 4 ore
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 5 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 7 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 6 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 4 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 9 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 11 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 6 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Hristos a Înviat! IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum 3 ore
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita. Locomotiva unui tren de călători s-a defectat

Ziare.com acum 5 ore
Traficul feroviar este blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este opr

Vremea

București
acum

10°
dum.

10°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/23°
Iasi
acum

10°
dum.

10°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

dum.

9°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

14°
dum.

12°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

14°
dum.

13°/23°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/18°