Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Antonescu: Parchetul sa cerceteze evenimentul de la Odorheiul Secuiesc, Basescu nu si-a jucat rolul

Publicat in Romania Libera, duminică 6 septembrie 2009 ·

Presedintele Partidului National Liberal, Crin Antonescu, a declarat, duminica, intr-o conferinta de presa, ca liberalii cer Parchetului ICCJ sa cerceteze si sa sanctioneze participantii evenimentului de la Ordorheiul Secuiesc, criticand in acest context faptul ca seful statului nu si-a jucat rolul de mediator - relateaza agentia Mediafax.

"PNL solicita tuturor institutiilor statului si in primul rand Parchetului General, sa declanseze toate procedurile legale de cercetare si sanctionare a participantilor la aceasta reuniune de la Odorheiul Secuiesc, organizata de Consiliul National Secuiesc, privitoare la ceea ce noi credem ca sunt incalcari ale legii, ale unor prevederi constitutionale inacceptabile si care trebuie tratate cu toata fermitatea pe care legea o prevede", a sustinut Antonescu.

El a mentionat ca "PNL a fost totdeauna un sustinator al drepturilor minoritatilor nationale, al drepturilor culturale", adaugand ca, "atunci cand se ajunge la punerea in discutie a legii fundamentale, institutiile trebuie sa arate ca functioneaza".

In acest context, Antonescu l-a criticat pe Traian Basescu pentru faptul ca nu si.a indeplinit rolul de mediator in acest caz al secuimii, ci alimenteaza "debandada institutiilor".

"Sigur ca presedintele ar trebui sa aiba un rol. Sigur ca ar fi de discutat si de faptul ca dupa sapte-opt vizite celebre in secuime presedintele nu a reusit se pare un dialog cu grupurile care astazi atenteaza fatis la integritatea statului roman si au tentative de a proclama stat in stat, adopta imnuri, steme, steaguri. (...) Din pacate, presedintele actual al Romaniei nu joaca deloc acest rol, ci dimpotriva, direct sau indirect alimenteaza aceasta debandada, deruta si incapacitate a institutiilor", a mai declarat presedintele PNL.

El a mai spus ca "pentru toata functionarea institutiilor, pentru toat

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O furtună solară de o intensitate rară se îndreaptă spre Pământ

HotNews acum o ora
O furtună solară de o intensitate rară se îndreaptă spre Pământ și ar putea provoca perturbări ale rețelelor electrice și sateliților încă de vineri seara, precum și aurore impresionante, au avertizat autoritățile americane, potrivit AFP. furtună so

Kylian Mbappe şi-a anunţat plecarea de la PSG: „Am nevoie de o nouă provocare”!

News.ro acum o ora
Atacantul francez Kylian Mbappe a postat vineri seara pe reţelele de socializare un mesaj prin care îşi anunţă plecarea de la gruparea Paris St Germain. „Întotdeauna am spus că mă voi adresa vouă! Am vrut să vă anunţ tuturor că acesta este ultimul m

Tragedie la Spitalul de Urgență din Târgoviște. Un tânăr s-a aruncat pe geamul salonului unde era internat, în prezența familiei

Ziare.com acum 57 minute
Un tânăr de doar 22 de ani a murit vineri, 10 mai, la Spitalul Județean de Urgență din Târgoviște, după ce s-a aruncat pe geamul salonului de la secția de chirurgie unde era internat. Tânărul a făcut gestul extrem chiar în prezența familiei, care er

Marcel Ciolacu, întrebat dacă e bine ca PSD să susţină un primar condamnat pentru proxenetism: „Românii au întotdeauna dreptate”

HotNews acum o ora
Întrebat vineri, la Brăila, dacă i se pare potrivit ca o persoană condamnată pentru proxenetism şi participare la grup infracţional să fie candidat din partea social-democraților, liderul PSD, Marcel Ciolacu, a evitat un răspuns clar, limitându-se s

VIDEO Incident INCREDIBIL la Turneul de la Roma. Novak Djokovic s-a prăbușit la pământ, după ce a fost lovit în cap cu o sticlă

Gazeta Sporturilor acum o ora
După ce s-a calificat fără probleme în turul trei de la Roma, învingându-l în două seturi pe Corentin Moutet, scor 6-3, 6-1, Novak Djokovic (36 ani) a avut parte de un incident neplăcut după încheierea disputei.

Luptătoarele Kriszta Incze și Cătălina Axente s-au calificat la Jocurile Olimpice de la Paris! »Delegația României a ajuns la 85 de sportivi

Gazeta Sporturilor acum o ora
Kriszta Incze, categoria 62 kg, și Cătălina Axente, 76 kg, și-au obținut biletele pentru Paris în turneul de calificare mondial de la Instanbul. Cu o zi înainte, Alin Alexuc Ciurariu reușise același lucru la greco-romane, categoria 130 kg. Ivanova,

Lucian Bode: Am reuşit, la finalul primei etape, să depunem liste complete în peste 95% din unităţile administrativ-teritoriale din România

News.ro acum 4 ore
Secretarul general al PNL Lucian Bode a declarat, la evenimentul de vineri de lansare a candidaţilor liberali pentru judeţul Bistriţa-Năsăud, că este pentru prima oară în 34 de ani de democraţie când PNL reuşeşte să liste complete în peste 95% din u

AEP a anunţat că un număr de 18.955 de secţii de votare vor fi organizate în România pentru alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie

News.ro acum 4 ore
Autoritatea Electorală Permanentă va organiza, pe teritoriul României, 18.955 de secţii de votare la alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie.

Starea de sănătate a lui Florin Piersic, uşor îmbunătăţită. „Se alimentează şi bea singur lichide. Perioada critică este de 72 de ore”

Ziare.com acum 11 ore
Starea de sănătate a actorului Florin Piersic, supus joi, 9 mai, unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, este uşor îmbunătăţită. Reprezentanţii Spitalului „Foişor” din Capitală, unde Piersic es

Joe Biden, ameninţat cu punerea sub acuzare pentru că ar fi oprit un transport de arme către Israel

G4Media acum 2 ore
Congresmanul republican Cory Mills a prezentat vineri un articol de punere sub acuzare pentru „abuz de putere” împotriva preşedintelui american Joe Biden pentru decizia acestuia de a opri un transport de arme către Israel, informează EFE, conform Ag

Vremea

București
acum

13°
vin.

10°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/17°
lun.

9°/19°
Iasi
acum

15°
vin.

13°/21°
sâm.

10°/21°
dum.

9°/17°
lun.

6°/16°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/15°
sâm.

11°/17°
dum.

13°/16°
lun.

11°/14°
Cluj-Napoca
acum

11°
vin.

7°/18°
sâm.

8°/19°
dum.

8°/15°
lun.

6°/17°
Timisoara
acum

14°
vin.

12°/19°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/18°
lun.

9°/21°