SUA vrea sa extinda razboiul impotriva talibanilor si in Pakistan. Presedintele Obama si consilierii sai pe probleme de securitate iau in considerare extinderea razboiului impotriva talibanilor si in Pakistan, intentionand sa atace un centru al puterii talibane din provincia Baluchistan, de unde importanti lideri talibani organizeaza atantate in sudul Afganistanului. Potrivit unor oficiali americani, ultimele rapoarte despre Pakistan si Afganistan de la Casa Alba sustin extinderea razboiului in provincia pakistaneza si, in special, in zona orasului Quetta, scrie The New York Times.
Zimbabwe supravietuieste cu ajutorul berii si al tigarilor. Noul ministru al Finantelor, Tendai Biti, din Zimbabwe a declarat, miercuri, ca guvernul lui Robert Mugabe functioneaza pe baza taxelor si accizelor de pe tigari si bere. Potrivit acestuia, 88% din venitul guvernului provine din aceste taxe, fapt pe care ministrul il considera inacceptabil. Biti estimeaza ca bugetul guvernului pe 2009 va fi de 1 miliard de dolari, cu 700 de milioane mai putin decat anuntase fostul ministru, care fusese numit de Mugabe. Biti este membru al Miscarii pentru Schimbare Democratica, partidul de opozitie care a acceptat sa faca parte din coalitia de guvernare, noteaza CNN.
Presedintele libanez refuza sa poarte discutii directe cu Israelul. Presedintele Libanului, Michel Suleiman, a exclus, miercuri, posibilitatea de a purta negocieri directe pentru pace cu Israelul, sustinand ca cea mai buna metoda pentru a rezolva neintelegerile cu statul evreiesc ar fi organizarea unei conferinte regionale de pace. "Intotdeauna am refuzat sa purtam discutii directe cu israelienii. Intotdeauna am spus ca suntem pregatiti sa acceptam o conferinta de pace in conformitate cu conferinta de la Madrid si cu textele de drept international" a declarat Suleiman intr-o conferinta de presa, potrivit Reuters.
@