Returnarea dosarelor „Rompetrol” şi „Loteria” de către instanţe, la DIICOT, şi, respectiv, DNA, pune o ştampilă greu de şters pe cele două instituţii. Motivaţia instanţelor se referă la vicii de procedură. Adică, în cursul cercetării, procurorii nu au fost în stare să respecte paşii obligatorii prevăzuţi în reglementările legale. Altminteri spus, au transpirat degeaba, rezultatul muncii depuse fiind „zero”. Adică locul de unde vor trebui să reia investigaţiile.

După scandalurile din ultima vreme, această decizie ridică grave semne de întrebare la adresa modului în care această componentă importantă a sistemului juridic îşi ocupă locul în cadrul mecanismului. Sigur că pentru nostalgicii trecutei orânduiri sau pentru cei mai puţin deprinşi cu rigorile constituţionale ale drepturilor individuale, soluţia dată de instanţă poate să pară o exagerare. Nu discut aici vinovăţia sau nevinovăţia lui Patriciu sau a lui Copos - aceasta urmează a fi stabilită la capătul acestui proces. Discut însă modul în care instituţia procurorului, Parchetul General şi direcţiile din subordine reuşesc (sau nu) să se adapteze unui standard, nu doar european.

Am mai spus-o şi o repet, Procuratura şi-a păstrat unele dintre rădăcinile sale totalitare care se reflectă în modul de acţiune, adeseori indiferent la ceea ce înseamnă reguli şi proceduri. Eforturile majore au fost transferate din zona investigaţiei propriu-zise în aceea a mediatizării cauzelor sau a susţinerii acestora prin scurgeri de informaţii către presă. Intrarea la Parchetul General a devenit un fel de „Curte a Miracolelor” unde zilnic se dau în stambă acuzaţi, cercetaţi, avocaţi, într-un spectacol non-stop ce nu mai are nimic de-a face cu jus-tiţia.

Printr-o tehnică perversă, se încearcă a se obţine condamnări publice înaintea procesului.

Evident că astfel de aproximaţii se răzbună. Dovada - cele două dos