Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Coreea de Nord neagă că ar fi efectuat tiruri de artilerie la frontieră

Publicat in Romania Libera, joi 11 august 2011 ·

Coreea de Nord a dezminţit în noaptea de miercuri spre joi că a recurs la tiruri de artilerie în apropiere de frontiera cu vecinul său sud-coreean, dând asigurări că au fost folosiţi doar explozibili pentru lucrările de construcţie, a anunţat agenţia oficială KCNA, relatează Mediafax.

"Au fost folosiţi explozibili normali într-o regiune (...) apropiată de cinci insule din marea occidentală a Coreei în cadrul (unor lucrări) de construcţie", scrie KCNA, citându-l pe reprezentantul nord-coreean în aceste negocieri militare cu Sudul.

Seulul a denunţat, miercuri, două salve de artilerie ale Phenianului în această zonă în apropiere de frontiera maritimă a celor doi inamici din Marea Galbenă şi a declarat că forţele sale au ripostat.

"Susţinătorii războiului sud-coreeni au transmis o dezinformare că armata Republicii democrate a poporului Coreei a recurs la o provocare cu artilerie", continuă KCNA.

Potrivit agenţiei, Sudul ar fi vrut ca "prin aceste falsuri să îşi atingă obiectivul sinistru" de a justifica organizarea, săptămâna viitoare, a unor manevre militare comune anuale cu Statele Unite, faţă de care Phenianul a protestat.

Potrivit Ministerului sud-coreean al Apărării, militarii din Sud au ripostat de fiecare dată prin somaţii la salvele Coreei de Nord, lansate către Linia de limită nord (NLL, Northern limit line), ce constituie partea maritimă disputată a frontierei intercoreene.

Ministerul nu a exclus posibilitatea ca salvele nord-coreene să fi fost lansate în cadrul unui exerciţiu.

Potrivit unui locuitor citat de agenţia de presă sud-coreeană Yonhap, artileria nord-coreeană a lansat trei obuze de fiecare dată.

În cadrul primului incident, unul dintre obuzele lansate de Nord a căzut în apropiere de insula sud-coreeană Yeonpyoang, bombardată de Phenian la sfârşitul lui noiembrie 2010, un atac care s-a soldat cu patru morţ

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis „România nu va trimite combatanți în Ucraina“

Ziua Constanta acum 2 ore
Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut miercuri, 22 mai 2024, declarații de presă la finalul vizitei în Parcul Național Piatra Craiului, cu prilejul Zilei Internaționale a Biodiversității și în marja Zilei Europene a Parcurilor Naționale.

Un alpinist român a murit pe Everest

Press Alert acum o ora
Alpinistul român Gabriel Viorel Țabără a fost găsit mort în cortul în care se odihnea în tabăra III, aflată la 7.470 de metri altitudine. „Gabriel şi ghidul său șerpaș au avut o zi normală şi au intrat în corturile lor, aşa cum fac de obicei alpiniş

Cutremur cu magnitudinea 4 în zona seismică Vrancea - Buzău

News.ro acum 4 ore
Un cutremur cu magnitudinea 4 s-a produs, miercuri după-amiază, în zona seismică Buzău. Mişcarea telurică a avut loc în apropierea oraşelor Sfântu Gheorghe, Focşani, Braşov, Buzău şi Ploieşti.

VIDEO Incendiu masiv la sediul gigantului farmaceutic danez Novo Nordisk

HotNews acum o ora
Un incendiu de proporții a cuprins miercuri clădirea de birouri a gigantului farmaceutic danez Novo Nordisk, în apropiere de Copenhaga, au anunţat pompierii din capitala daneză, transmite AFP. Incendiu masiv la sediul gigantului farmaceutic danez No

Ciucă: România nu poate fi intimidată de nimeni, având umbrela de securitate a NATO

Mediafax acum 43 minute
„România nu poate fi intimidată de nimeni, având umbrela de securitate a NATO. Însă, apărarea începe acasă, unde avem datoria de a consolida două direcţii esenţiale: revigorarea industriei de apărare şi adaptarea la ameninţările actuale”, reiese din

Procentul de candidate înscrise la alegerile locale, 24% / Cele mai multe femei se regăsesc pe listele partidului Dianei Şoşoacă - Expert Forum

HotNews acum 45 minute
O analiză realizată de Expert Forum privind alegerile locale din acest an arată că procentul femeilor aflate pe listele de candidați continuă să crească ușor în raport cu localele din 2016 și 2020. Dintre primele 10 partide ca număr de candidaturi d

Ţările neutre ar trebui să se alăture NATO dacă doresc protecţie, spune ministrul britanic al apărării

News.ro acum o ora
Ţările neutre care nu sunt membre NATO, dar care se bucură de "umbrela de protecţie" a acesteia, ar trebui să fie determinate să se alăture alianţei militare, a declarat miercuri secretarul britanic al apărării, Grant Shapps, citat de POLITICO. Într

Cod galben de ploi torențiale și vânt puternic în aproape jumătate de țară - HARTĂ

HotNews acum 5 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată și cantități însemnate de apă, valabil în aproape jumătate de țară de miercuri dimmineață până joi la ora 10:00. Ploaie torentialaFoto: Xin

Sugar în vârstă de o lună, mort la Spitalul Judeţean Târgu Jiu / A fost adus de familie în stop cardio-respirator / Au fost sesizate Poliţia şi DSP Gorj

News.ro acum 5 ore
Un sugar în vârstă de o lună a murit, miercuri, la Spitalul Judeţean Târgu Jiu, cadrele medicale anunţând Poliţia şi DSP Gorj. Copilul a fost adus de familie în stop cardio-respirator şi nu a răspuns manevrelor de resuscitare. ”În cursul dimineţii,

Sistemul Informatic Integrat pentru Emiterea Actelor de Stare Civilă, extinsă în mai multe comune din județul Constanța

Ziua Constanta acum o ora
Începând de astăzi, 22 mai 2024, Sistemul Informatic Integrat pentru Emiterea Actelor de Stare Civilă – SIIEASC mai integrează 7 municipii reședință de județ și alte 26 de unități administrativ-teritoriale. Direcția Generală pentru Evidența Persoa

Vremea

București
acum

24°
mie.

12°/25°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

14°/25°
Iasi
acum

27°
mie.

12°/27°
joi

15°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/24°
Constanta
acum

20°
mie.

15°/20°
joi

15°/18°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/17°
Cluj-Napoca
acum

17°
mie.

12°/18°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/23°
Timisoara
acum

24°
mie.

15°/24°
joi

14°/22°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/26°