Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Optsprezece persoane au fost ucise duminică în Fâşia Gaza, majoritatea femei şi copii

Publicat in Gandul, duminică 18 noiembrie 2012 ·

Optsprezece palestinieni, majoritatea femei şi copii, au fost ucişi duminică în raiduri aeriene israeliene împotriva Fâşiei Gaza, potrivit serviciilor de sănătate din această enclavă palestiniană, guvernată de mişcarea islamistă Hamas, relatează AFP.

Nouă palestinieni, între care şapte membri ai unei familii - dintre care trei sunt femei, iar patru sunt copii -, au fost ucişi duminică după-amiaza într-un bombardament care a distrus un imobil de trei etaje în cartierul Nasser (nord) al oraşului Gaza, potrivit unui nou bilanţ prezentat de către Serviciile de Urgenţă.

În alte două raiduri au fost omorâţi un bărbat, la Shejaiya, un cartier din estul oraşul Gaza, şi alţi doi la Jabalia, în nordul acestei enclave palestiniene, au precizat Serviciile de Ambulanţă de la Gaza.

Duminică dimineaţa şase palestinieni, între care patru copii, au fost ucişi.

Ahmad al-Nahal, în vârstă de 25 de ani, şi Tasnim al-Nahal, în vârstă de 13 ani - fără să se cunoască o legătură familială, imediat, între cei doi - au fost ucişi în tabăra de refugiaţi Shati, la Gaza, a anunţat Ashraf al-Qudra, un purtător de cuvânt al Serviciilor de Urgenţă.

Anterior, Iyad Abu Khoussa, "un copil în vârstă de 18 luni, a fost ucis, iar cei doi fraţi ai săi, cu vârste de patru şi, respectiv, cinci ani, au fost răniţi grav" într-un raid israelian asupra unei zone din centrul Fâşiei Gaza, a declarat un alt purtător de cuvânt, Adham Abu Selmiya.

Anterior, un băiat, Tamer Abu Saeifan, în vârstă de trei ani, şi sora sa, Jumana, în vârstă de un an, au fost ucişi în raiduri asupra nordului enclavei, potrivit aceloraşi surse.

În plus, medici au anunţat că au găsit corpul unei femei, Nawal Abdelaal, în vârstă de 52 de ani, sub molozul unei case, în estul oraşului Gaza.

Începând de la declanşarea ofensivei militare israeliene "Pilon de Apărare", prin asasinarea miercur

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Calendar-Ortodox Învierea Domnului nostru Iisus Hristos (Sfintele Paști). Ce sfinți mai sunt sărbătoriți astăzi

Ziua Constanta acum 2 ore
În Sfânta și Marea Duminică a Paștilor prăznuim Învierea cea dătătoare de viață a Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Stihuri: Hristos pogorând la luptă cu iadul, singur. După ce a luat pradă multă de biruință, S-a ridicat

Horoscop pentru duminică, 05 mai 2024. Cum va fi prima zi de Paște pentru fiecare zodie în parte

Ziua Constanta acum 2 ore
Berbec In weekend, rezervă-ți momente numai pentru tine si activitatile dragi sufletului tau. Plimbă-te prin locurile preferate, alcatuieste planuri personale si profesionale noi, înoiește-ți garderoba, opereaza o schimbare in înfățișarea ta si in s

Marcel Ciolacu, mesaj de Paşte: Este o celebrare a comuniunii, care ne îndeamnă la solidaritate şi grijă faţă de aproapele nostru. Învăţămintele creştine ne amintesc că împreună putem să depăşim greutăţile vieţii şi ne dau speranţă într-un viitor mai bun

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu afirmă, în mesajul de Paşte, că această sărbătoare este ”o celebrare a comuniunii, care ne îndeamnă la solidaritate şi grijă faţă de aproapele nostru”. ”Învăţămintele creştine ne amintesc că împreună putem să depăşim greutăţ

Cutremur în dimineaţa de Paşte

Mediafax acum o ora
Potrivit Institutului pentru Fizica Pământului, seismul a avut magnitudinea de 2,8 şi s-a produs la adâncimea de 137.9 km. „Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 53km N de Ploieşti, 54km SE de Braşov, 56km NV de Buzău, 60km SE de

Tradiţii de Paşti: se ciocnesc ouă roşii sau vine Iepuraşul?

Mediafax acum 2 ore
În comunităţile tradiţionale, ciocnitul ouălor se face după reguli care diferă de la o zonă la alta, dar, oricum, respectarea lor este obligatorie: cine are prima lovitură (de obicei, bărbatul mai în vârstă), ce părţi ale ouălor să fie lovite, ciocn

IGSU: 1.470 de intervenţii înregistrate în ultimele 24 de ore, în creştere cu 7% faţă de perioada similară a anului trecut/ În Bucureşti, o persoană a fost găsită carbonizată în urma unui incendiu izbucnit de la o lumânare aprinsă şi nesupravegheată

News.ro acum o ora
Echipajele inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă au avut, în ultimele 24 de ore, 1.470 de intervenţii, numărul fiind în creştere cu aproximativ 7% faţă de perioada similară a anului trecut. În Bucureşti, un incendiu izbucnit de la o lumânare lă

Accident mortal în ziua de Paşti: maşina condusă de un bărbat a fost lovită de tren în Sibiu

Mediafax acum o ora
Potrivit Poliţiei Sibiu, accidentul deosebit de grav s-a produs pe DN 14, la trecerea cu calea ferată dintre localităţile Ruşi şi Şeica Mare. Din primele cercetări, în timp ce conducea o autoutilitară dinspre Mediaş spre Sibiu, un bărbat în vârstă d

Incendiu într-un apartament de la etajul 12, în Capitală, pornit de la o lumânare. Un om a murit

Mediafax acum o ora
Potrivit Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), duminică dimineaţă a avut loc un incendiu într-un apartament din Sectorul 4 al Capitalei. Primii pompieri care au ajuns la locul intervenţiei au constatat că incendiul se manifesta

Patriarhul Daniel, la Slujba Învierii: Iisus cel Înviat din morţi este permanent prezent în Biserica Sa

Adevarul acum 2 ore
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a afirmat, duminică, în cuvântul de învăţătură rostit la Slujba Învierii de la Catedrala Patriarhală, că Iisus Hristos cel Răstignit şi Înviat este totdeauna prezent în Biserica Sa, în mod deosebit prin

Când se întorc elevii la școală după vacanța de Paște

Gandul acum o ora
Elevii și preșcolarii se vor întoarce la cursuri pe data de 8 mai, după Sărbătorile Pascale. În ultimul modul al anului școlar 2023-2025, cel cu numărul 5, elevii vor reveni la cursuri de luni, 8 mai 2024 până vineri, 21 iunie 2024. Vacanța mate va

Vremea

București
acum

18°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

16°/20°
Iasi
acum

18°
dum.

9°/23°
lun.

9°/25°
mar.

13°/27°
mie.

14°/18°
Constanta
acum

16°
dum.

11°/16°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

17°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/14°
Timisoara
acum

18°
dum.

12°/23°
lun.

12°/24°
mar.

14°/23°
mie.

14°/17°