Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Atac naţionalist la ICR

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 7 august 2008 ·

Preşedintele Senatului, Nicolae Văcăroiu, a solicitat Comisiei de cultură să declanşeze o anchetă privind activitatea Institutului Cultural Român (ICR), condus de Horia-Roman Patapievici.

1 /. Decizia a fost luată „în urma celor semnalate pe mai multe canale, inclusiv în presă, în legătură cu expoziţia organizată de ICR la New York“. Scandalul s-a declanşat printr-un articol din publicaţia „New York Magazin“, o revistă a unor cercuri naţional-comuniste din exilul românesc, care ataca într-un mod violent expoziţia „Freedom for Lazy People“, vernisată pe 18 iunie la ICR New York, acuzând-o de obscenitate şi antisemitism.

„Alarmă falsă“

Semnatarul articolului, John Gabrian Marinescu, acuza, printre altele, obiectele artistice expuse ca fiind expresii ale „sexului şi ale actului împreunător în sine“, iar svastica ştanţată pe pulpa unei jucării tip „My Little Pony“ o considera o dovadă de antisemitism (toate jucăriile din această serie au un mic tatuaj dorsal, ca un certificat de originalitate, deci ironia autorului era evidentă). În replică, ICR New York (ICRNY) a prezentat expoziţia de street art a celor trei artişti: IRLO, Omar şi Nuclear Fairy (acuzaţi de John Gabrian Marinescu şi Robert Horvath că au nume care „nu sună a fi tradiţionale româneşti“, deşi în mod clar e vorba de nişte pseudonime) ca fiind una de succes în mediile artistice americane. ICRNY a primit numeroase reacţii pozitive, atât din partea presei, cât şi a vizitatorilor.

Pe data de 25 iulie, Robert Horvath, colaborator al publicaţiei „New York Magazin“ (în care semnează colaboratori ai revistelor „România Mare“ şi „Tricolorul“, cum ar fi „ilustrul“ Ion Coja), a sesizat poliţia americană sub pretextul că expoziţia găzduită de Galeria Română are un caracter antisemit. La solicitarea lui Horvath, ofiţerii NYPD au vizitat expoziţia şi au înregistrat sesi

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Prinţul Paul al României prins în Malta. Proceduri de extrădare în curs

Mediafax acum 42 minute
Prinţul Paul, fugit de aproape patru ani, a fost reţinut într-un resort din Malta în timpul unei vacanţe. Procedura de extrădare este în desfăşurare, după ce justiţia franceză a respins definitiv predarea sa autorităţilor române. Situaţia juridică a

Poli Iaşi - UTA Arad, 0-2, în etapa a 7-a a play-out-ului Superligii

Mediafax acum o ora
Golurile au fost marcate de Ezekiel, în minutul 63, şi de Luckassen, în minutul 84. UTA Arad acumulează astfel la 34 de puncte şi ajunge pe primul loc în play-out, depăşind Oţelul. Duminică seara, ultimul meci din Superligă este programat la Cluj. C

S-a câştigat premiul la categoria I, la Loto 6/49. Premiul: peste 725.000 de euro

Mediafax acum 17 minute
Potrivit companiei, biletul norocos a fost jucat la agentia 72-054 din Bucureşti, Sectorul 2, şi a fost completat cu o variantă simplă la Loto 6/49 şi o variantă la Noroc, preţul biletului fiind de 10,50 lei. Premiul este de 3.610.326,64 lei, adică

Un avion de mici dimensiuni a aterizat forțat în Alba / Când au ajuns pompierii, aparatul de zbor era răsturnat

HotNews acum o ora
Un avion de mici dimensiuni a aterizat forţat, duminică, pe un teren agricol din comuna Vinţu de Jos, pilotul refuzând transportul la spital, relatează Agerpres. ISUFoto: Inquam Photos / George Călin "În urma unui apel prin SNUAU 112, a fost semnala

Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura: Începem să reconstruim capitala Capitalei

News.ro acum 7 ore
Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura, duminică, la Biroul Electoral şi a anunţat că trebuie să înceapă „reconstruirea capitalei Capitalei”.

Jaqueline Cristian, eliminată în turul trei la Madrid de cea mai în formă jucătoare din circuitul WTA

HotNews acum 28 minute
Jaqueline Cristian a fost eliminată în turul trei al turneului WTA de la Madrid, după ce a fost învinsă în trei seturi de Danielle Collins, scor 6-3, 4-6, 1-6. Jaqueline CristianFoto: Claudio Gärtner / imago sportfotodienst / Profimedia Jaqueline C

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum 3 ore
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

Nicuşor Dan: Am început aplicarea tratamentelor pentru combaterea ţânţarilor

Mediafax acum 3 ore
Potrivit acestuia, Compania Municipală Eco Igienizare a demarat primul tratament din cele 14 prevăzute anul acesta în Programului Unitar de Acţiune aprobat de CGMB. Tratamentele se vor desfăşura zilnic, în intervalul orar 22.00 – 5.00, în toată Capi

Premier League: Manchester City a câştigat la Nottingham, scor 2-0

News.ro acum o ora
Echipa engleză Manchester City a învins duminică, în deplasare, scor 2-0, formaţia Nottingham Forest, în etapa a 35-a din Premier League. Manchester City a înscris prima la Nottingham, pe The City Ground, prin Josko Gvardiol, în minutul 32. Erling H

Stelian Ion, candidatul Dreaptei Unite la Primăria Constanţa, atrage atenţia că semnătura sa şi a altor colegi din USR apare fraudulos pe lista de susţinători ai Dianei Şoşoacă

News.ro acum 2 ore
Stelian Ion, deputat USR, candidat al alianţei Dreapta Unită la Primăria Constanţa, atrage atenţia că semnătura sa şi a altor colegi din USR Constanţa apare în mod fraudulos pe lista de susţinători ai Dianei Şoşoacă. Deputatul USR a adăufat că a cer

Vremea

București
acum

16°
dum.

11°/22°
lun.

12°/21°
mar.

13°/19°
mie.

13°/20°
Iasi
acum

17°
dum.

10°/21°
lun.

11°/21°
mar.

9°/22°
mie.

10°/22°
Constanta
acum

15°
dum.

12°/17°
lun.

12°/15°
mar.

13°/15°
mie.

13°/14°
Cluj-Napoca
acum

16°
dum.

8°/20°
lun.

9°/21°
mar.

9°/20°
mie.

8°/21°
Timisoara
acum

21°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/22°