Slavă Domnului că există Băsescu, trebuie că-şi spun în fiecare zi nouăzeci la sută dintre gazetari şi dintre oamenii de televiziune, fie că sunt pentru, fie că sunt contra actualului preşedinte.

Dacă n-ar fi fost el, o adevărată industrie de ştiri şi comentarii s-ar fi dus de râpă şi sute de oameni ar fi rămas fără pâine.

Faceţi un experiment: mergeţi timp de un minut, la orice oră din zi şi din noapte, pe Antena 3 sau pe Realitatea TV. Veţi auzi cu certitudine numele lui Băsescu, şi nu o dată, ci de mai multe ori. La fel, un sfert din greutatea cernelii tipografice cu care se tipăresc ziarele constă, cred, în imprimarea numelui, detestat sau admirat, al lui Traian Băsescu. Cred că acest nume e de zeci de ori mai prezent în ziare şi oriunde altundeva decât orice alt nume de politician, artist, fotbalist sau manelist, de fapt mai prezent decât al tuturor la un loc.

Băsescu nu mai e de fapt un om politic, ci o obsesie naţională, o idee fixă, un simptom al unei maladii psihice. Mană cerească pentru prea mulţii doctori de la capul ţării.

E posibil ca, alături de "Dacia" şi "Nokia", industria Băsescu să fie cea mai prosperă zonă a economiei româneşti. Uzine în tregi de dezinformare şi minciună, sisteme întregi ale urii funcţionează integral cu materia primă Băsescu, şi ar da faliment în absenţa ei. Dar cu aceeaşi materie primă merg, la fel de recunoscători, şi lăudătorii lui necondiţionaţi.

Pe lângă industria lucrativă a mediilor, şi industria ideologiilor e alimentată de obsesia noastră homerică: noi nu avem dreapta şi stânga, ci băsescieni şi antibăsescieni. Oamenii noştri politici nu au idei, ci sentimente: băsesciene şi antibăsesciene. E inimaginabil, de pildă, Crin Antonescu fără obsesia antibăsesciană. Preşedintele e stânca fundamentală a gândirii marelui Crin. Dacă nu-l înjură pe Băsescu, penelistul şef e