Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Suceava: Privelişti de vis pe muntele Ceahlău acoperit de zăpadă

Publicat in Adevarul, vineri 15 octombrie 2010 ·

Indiferent de anotimp, masivul Ceahlău atrage turişti de pretutindeni, iar prima zăpadă din acest an a trezit deja dorul de ducă pentru iubitorii muntelui.

„În vară am fost de vreo şase ori pe Ceahlău. După ce a nins, abia am aşteptat să vină weekend-ul şi să merg împreună cu prietenii pe munte. Urcăm de la Izvorul Muntelui prin Poiana Maicilor, pentru că e un traseu frumos, chiar dacă-i mai lung. Cred că vom coborî prin Lutul Roşu pentru că ştiu că prin Jgheabul cu Hotar e mai periculos pe zăpadă“, a spus Mihai Leonte, informatician.

Noaptea la cabană, între 20 şi 50 de lei patul

Pe lângă turişti, cei care se bucură de această perioadă sunt cabanierii de pe Ceahlău, care au început să-şi primească deja clienţii.

„A nins weekend-ul trecut, iar acum peisajul este minunat. Turiştii şi-au făcut deja rezervări pentru acest final de săptămână“, a declarat Gabriela Luca, cabanierul de la Dochia. Experienţa unei coborâri prin zăpadă poate fi una interesantă, dar poate deveni şi periculoasă pentru cei care pornesc la drum fără a fi pregătiţi.

„La munte a venit deja iarna, aşa că turiştii au nevoie de bocanci solizi, termoizolanţi, de haine de schimb, termosuri cu apă sau ceai cald. Totodată, trebuie să-şi verifice bateriile de la lanterne pentru că iarna se descarcă mai repede şi, dacă au nevoie de ajutor, să apeleze la salvamontişti“, a declarat Raul Papalicef, şeful Salvamont Neamţ. Lipsa condiţiei fizice poate fi compensată cu pauze dese la urcare, însă salvamontiştii nemţeni vă recomandă să mai ţineţi cont şi de alte condiţii.

„Turiştii care pornesc la drum niciodată nu trebuie să consume alcool pentru că este foarte periculos. Acum trebuie să ia în calcul faptul că ziua a scăzut şi ar trebui să pornească pe traseu încă de la răsăritul soarelui pentru a nu-i prinde noaptea pe munte“, a adăugat Raul Papalice

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Ministrul italian al apărării cere un armistiţiu în Ucraina şi discuţii de pace cu Putin. Dacă trupele ruseşti ar ocupa Kievul, acest lucru ar duce "inevitabil la o ciocnire cu alte ţări", avertizează Guido Crosetto

News.ro acum 34 minute
Ministrul italian al apărării, Guido Crosetto, a declarat într-un interviu publicat luni de cotidianul Il Messaggero că sancţiunile economice împotriva Rusiei au eşuat şi cere Occidentului să încerce mai degrabă să negocieze o soluţie diplomatică cu

Rusia va exersa un scenariu cu arme nucleare tactice pentru a descuraja Occidentul, anunţă Ministerul Apărării

News.ro acum 56 minute
Rusia a anunţat luni că va organiza un exerciţiu militar care va include antrenamente pentru utilizarea armelor nucleare tactice, după ceea ce Ministerul Apărării spune că sunt ameninţări provocatoare din partea oficialilor occidentali, relatează Re

Putin ordonă exerciţii nucleare la care vor participa trupe poziţionate în apropiere de Ucraina

G4Media acum 54 minute
Preşedintele rus Vladimir Putin a dispus organizarea „în viitorul apropiat” a unor exerciţii nucleare la care vor participa în special trupe poziţionate în apropiere de Ucraina, drept răspuns la „ameninţările” occidentale faţă de Moscova, relatează

Intervenții Salvamont: 4 persoane au ajuns la spital după ce au fost salvate de pe munte, în ultimele 24 de ore FOTO

Ziare.com acum 2 ore
Salvamont România a anunțat că un număr de 17 persoane au fost salvate, în ultimele 24 de ore, de salvamontişti. Dispeceratul Naţional Salvamont a informat luni, 6 aprilie. că, dintre acestea, patru persoane au fost predate Serviciului de Ambulanţă

UPDATE - Iaşi - Explozie urmată de incendiu în localitatea Valea Lupului, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje / 15 persoane au fost evacuate / Care a fost cauza incendiului - FOTO

News.ro acum 34 minute
O explozie urmată de incendiu s-a produs luni dimineaţă în localitatea Valea Lupului, din judeţul Iaşi, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje. 15 persoane fiind evacuate. UPDATE - Conform ISU Iaşi, au ars elemente de mobilier, diverse materiale textil

Şase morţi şi 35 de răniţi în urma unor atacuri cu drone în regiunea rusă Belgorod

News.ro acum 23 minute
Atacuri cu drone ucrainene s-au soldat cu şase morţi şi 35 de răniţi în regiunea Belgorod din Rusia, a anunţat luni guvernatorul regiunii, Viaceslav Gladkov, relatează Reuters. Atacul a avut loc în apropierea satului Bezezovka şi a vizat două autobu

O schimbare strategică esenţială. Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj în toată Europa, avertizează serviciile de informaţii

HotNews acum 3 ore
Agenţiile europene de informaţii şi-au avertizat guvernele că Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj pe întreg continentul, scrie Financial Times. Vladimir PutinFoto: Sergei Savostyanov / AP / Profimedia Rusia a început deja să pregătească mai ac

Cutremur în zona seismică Vrancea, judeţul Buzău

Mediafax acum 3 ore
Seismul s-a produs la ora 2.11, la adâncimea de 114.5 kilometri. Cutremurul a avut loc în apropierea următoarelor oraşe: 56 km de Sfântu-Gheorghe, 60 km de Buzău, 61 km de Focşani, 62 km de Braşov şi 78 km de Ploieşti. ULTIMELE ȘTIRI Adrian Sârbu: D

Cum încearcă Adidas să profite de cererea mare pentru pantofii săi Samba şi pantofii multicolori Gazelle

HotNews acum o ora
​Adidas îşi propune să profite de cererea mare pentru pantofii săi Samba cu trei dungi, în alb cu negru, şi pantofii multicolori Gazelle şi ia măsuri pentru a preveni ca aceştia să devină victimele propriului lor succes, scrie Reuters. Pantofi Adida

Poliţia de Frontieră: Peste 200.000 de români şi străini şi peste 37.2000 de mijloace de transport au tranzitat punctele de frontieră în prima zi de Paşte

News.ro acum 28 minute
Peste 200.000 de cetăţeni români şi străini, şi peste 37.200 de mijloace de transport au tranzitat punctele de frontieră de la nivelul întregii ţări în prima zi de Paşte, transmite Poliţia de Frontieră. Astfel, pe 5 mai, poliţiştii de frontieră au e

Vremea

București
acum

23°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/21°
joi

12°/19°
Iasi
acum

21°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

11°/19°
joi

13°/18°
Constanta
acum

19°
lun.

10°/19°
mar.

12°/20°
mie.

13°/17°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

11°/20°
mar.

12°/22°
mie.

11°/17°
joi

12°/17°
Timisoara
acum

21°
lun.

12°/25°
mar.

14°/24°
mie.

14°/19°
joi

11°/19°