Marin Preda n-a fost nici pe departe "cel mai iubit dintre scriitori". Unii chiar l-au urât cu temeinicie cât a trăit şi l-au urât cu dezinvoltură şi cu mai mare temei după ce n-a mai fost.
Academicianul Eugen Simion, căruia-i aparţine afirmaţia de mai sus, se întreabă şi azi, după aproape 30 de ani de la dispariţia scriitorului, de unde vine această animozitate faţă de un om care pentru domnia sa era "un tip civilizat, delicat, uneori timid, un om fermecător".
Jurnalul Naţional: Domnule academician Eugen Simion, în prefaţa acestei noi ediţii a ultimului roman al lui Marin Preda, "Cel mai iubit dintre pământeni" afirmaţi: "Eram perceput ca un simpatizant al prozatorului". Numai atât?
Eugen Simion: Simpatizant activ, loial. Simpatizant, dar nu numai. De fapt am debutat prin a-l contesta pe Marin Preda, nu scriitorul, ci opinia lui despre romanul lui Călinescu. Am publicat în Gazeta literară un articol respingând opiniile - foarte critice - ale lui Preda, care reproşa în Viaţa românească viziunea simplistă şi superficială faţă de ţărani în "Scrinul negru" şi nu numai.
Mie, tânăr călinescian, îmi plăcea romanescul ideilor şi creaţia de caractere din acest roman. Dacă stau şi mă gândesc acum, Preda avea dreptate, cel puţin în privinţa modului în care George Călinescu prezintă psihologia de clasă. De cunoscut, l-am cunoscut pe Marin Preda câţiva ani mai târziu, în 1967, când a apărut volumul al doilea din "Moromeţii". Revista Luceafărul a organizat o campanie împotriva romanului şi a autorului. Noi, un grup de critici tineri, împreună cu Şerban Cioculescu, i-am luat apărarea lui Preda.
La câteva zile, autorul "Moromeţilor" a intrat în redacţie şi, ca şi când ne-am fi cunoscut de-o viaţă, a venit direct la mine şi mi-a zis: "Ce mai faci, monşer? Hai să ne plimbăm". Ne-am dus "la Lacuri", adică în Herăstrău.
@