De când lumea, oamenii au privit cu superioritate fiinţele cu care împart planeta. Asta nu i-a împiedicat să observe lucruri demne de imitat sau să găsească explicaţii acolo unde nimeni nu s-ar fi aşteptat.

De când lumea, oamenii au privit cu superioritate fiinţele cu care împart planeta. Asta nu i-a împiedicat să observe lucruri demne de imitat sau să găsească explicaţii acolo unde nimeni nu s-ar fi aşteptat. Una dintre întrebările la care încearcă să răspundă de multă vreme tot felul de oameni de ştiinţă este legată de succesul primatelor, oameni şi maimuţe de tot felul, care au reuşit să cucerească lumea.

Ne putem simţi oarecum mândri de înrudirea cu blândele gorile de munte, cu inteligenţii cimpanzei, giboni sau babuini, susţine Dario Maestripieri, autorul unei cărţi ce se vrea o explicaţie a fenomenelor descrise. Până şi maimuţele bonobo, mai puţin spectaculoase, ne impresionează prin altruismul şi capacitatea lor de a simţi milă, de a deveni vegetariene şi de a-şi manifesta bucuria la găsirea unor noi surse de hrană.

Dar, din punct de vedere comportamental, semănăm mult mai bine cu o specie binecunoscută, Macacus rhesus. Machiavelli spunea că, dacă este vorba de a alege între a fi iubit şi a fi temut, este de preferat să fii temut, cel puţin în politică. Fără a fi machiavelic, fără a folosi înşelătoria, minciuna şi alte trucuri, macacul se dovedeşte un exponent serios al agresivităţii.

Masculul este despotic, vrea putere, îşi apără şi promovează doar rudele foarte apropiate, femela încearcă să menţină relaţii de lungă durată oferindu-şi serviciile sexuale masculilor dominanţi. Oricând gata de o confruntare agresivă, macacul pare să aibă, ca şi noi, o lungă istorie a violenţei. Rezultat al evoluţiei sau opţiune conştientă? Rămâne de văzut.

Să încercăm să găsim alte exemple. Specialiştii în bionică s-au inspira