Un cuplu din Florida a decis să adopte un băiat, deşi aveau deja patru fete naturale. Doar că, în loc să adopte un singur copil, au adoptat şase fraţi, pentru ca aceştia să nu crească separat, scrie Daily Mail.
Familia Polston a adoptat primii trei băieţi în 2003, pe când aceştia aveau doi, trei, respectiv zece ani. După cinci luni, cuplul a aflat că mama băieţilor a născut din nou, dar că nu poate avea grijă nici de acest copil. Astfel, a fost adoptat şi al patrulea băiat.
Deborah Polston alături de doi dintre cei şase fraţi
Soţii Polston
În fine, femeia respectivă a mai născut încă doi băieţi, iar soţii Polston i-au adoptat şi pe aceştia. „Au devenit copiii mei. Nu i-aş fi putut iubi mai tare nici dacă i-aş fi născut eu”, a declarat Deborah Polston.
Între timp, familia a continuat să se mărească: trei dintre fiicele naturale s-au căsătorit şi le-au făcut soţilor Polston trei nepoţi.
Toată familia - soţii Polston, cele patru fete şi cei şase băieţi
Consilier pe probleme de adopţii, Deborah Polston încurajează cuplurile să adopte şi copiii mai mari, nu doar bebeluşi, sau, dacă adoptă un bebeluş, să încerce să-i ia şi pe fraţii sau surorile acestuia.
„Dumnezeu ne-a folosit pe mine şi pe soţul meu pentru a reda speranţa a şase fraţi, într-o lume plină de neglijare, abuzuri şi abandonuri”, a conchis Deborah.
Un cuplu din Florida a decis să adopte un băiat, deşi aveau deja patru fete naturale. Doar că, în loc să adopte un singur copil, au adoptat şase fraţi, pentru ca aceştia să nu crească separat, scrie Daily Mail.
Familia Polston a adoptat primii trei băieţi în 2003, pe când aceştia aveau doi, trei, respectiv zece ani. După cinci luni, cuplul a aflat că mama băieţilor a născut din nou, dar că nu poate avea grijă nici de acest copil. Astfel, a fost adoptat şi al patrulea băiat. @N_