Doctorul Mihai Neagu şi jurnalistul Ion Dumitru. Două tablouri, dar, mai mult decât atât, două feluri de a trăi România de la mii de kilometri depărtare.
Un medic şi un marinar transformat în ziarist, ambii alungaţi într-un fel sau altul de condiţiile deplorabile create de comunismul românesc, şi-au refăcut destinele la mii de kilometri depărtare de ţară.
Poveştile lor nu sunt, însă, doar istorii personale, ci şi mărci ale felului în care s-a trăit în exil, cu un amestec de incertitudine şi speranţă caracteristic pentru felul în care oamenii au construit graniţe în interiorul lor, înainte de a păşi definitiv peste frontierele fizice. Moştenirea comunismului românesc înseamnă, în egală măsură, pierderea lor şi neputinţa de a-i recupera.
Exodul creierelor e o temă care preocupă prezentul românesc, dar adevărul este că el a început de mai demult, odată cu vânzarea la bucată a comunităţilor de evrei şi saşi, odată cu plecarea celor care nu mai aveau loc în România socialismului de stat pentru că gândeau şi doreau mai mult decât “marşul victorios spre comunism”.
Fără măcar să realizeze asta, România a devenit după 1948 ţara celor care îşi doresc să plece în altă parte. Mergem la Freiburg şi la Munchen pentru a înţelege.
Octombrie 2012. E o după-amiază însorită pe Uhlandstrasse, cu lumina strecurându-se leneş printre crengile încă înfrunzite ale copacilor. În jur, liniştea marţială e tulburată doar de susurul nedefinit al apelor Dreisam-ului traversând în apropiere, la braţ cu această toamnă târzie, oraşul. La numărul 7, într-o curte de forma unui culoar lung, apăs soneria Bibliotecii Române din Freiburg. Îl caut pe Iancu Bidian, directorul instituţiei. Înfiinţată în mai 1949, biblioteca aceasta cu sediu în inima unuia dintre cele mai importante oraşe universitare ale Germaniei strânge o bucăţică din istoria exilului românesc şi zeci de mii de