Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cerb de Aur în parteneriat public-privat

Publicat in Buna ziua Brasov, sâmbătă 11 februarie 2012 ·

Nu ţine însă de Primăria Braşov. Festivalul a avut în fiecare an capitol bugetar alocat de CL, dar restul ţine de TVR, proprietarul mărcii

Nici în acest an, Festivalul Cerbul de Aur nu are şanse să „reînvie”, în bugetul Televiziunii Române nefiind prinse fondurile necesare. Social democraţii braşoveni consideră ca autorităţile locale ar trebui să facă tot posibilul pentru ca un eveniment de tradiţie pentru Braşov să fie organizat, având în vedere că „ar fi adus venituri considerabile restaurantelor şi magazinelor, iar spaţiile de cazare din Braşov şi Poiană ar fi fost ocupate, pe o perioadă de cel puţin o lună”.

„Este cu atât mai supărător cu cât şi braşovenii plătesc acea taxă radio-TV din care TVR beneficiază din plin”, susţine Cătălin Leonte, prim-vicepreşedinte PSD Braşov. Acesta mai spune că festivalul ar fi putut să fie organizat într-o altă formulă. „În ceea ce priveşte Cerbul de Aur, primarul Braşovului ar fi putut propune un parteneriat public-privat în care să se implice Primăria, TVR, şi alţi investitori din BV, oameni de afaceri, în aşa fel încât să nu trăim din amintiri Cerbul de Aur, ci să vorbim la timpul prezent, ca despre un festival atât de necesar vieţii culturale braşovene”, declară Cătălin Leonte.

Contactat telefonic, Sorin Toarcea, purtătorul de cuvânt al Primăriei Braşov, spune că TVR este deţinătorul mărcii, aşa că nu se poate face nimic de către municipalitate. „Primăria Braşov, tocmai pentru că a considerat că «Cerbul de Aur» este un eveniment foarte important pentru Braşov, a prevăzut în fiecare an capitol bugetar, în cazul în care TVR ar fi anunţat că va organiza o nouă ediţie. Din păcate, marca festivalului este deţinută de TVR, ei fiind singurii care pot organiza manifestarea. De-a lungul timpului noi am făcut demersurile pentru a prelua această marcă sau a-l putea face altfel. Din păcate nu am reuşit, astfel că

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Incident la metroul din Londra. Martorii spun că mai mulţi oameni au fost înjunghiaţi

Mediafax acum 18 minute
Un incident grav a avut loc marţi la metroul din Londra. Unii martorii spun că mai mulţi oameni au fost înjunghiaţi într-o staţie. Zona a fost izolată şi mai multe echipe de la Poliţie şi ambulanţă au fost trimise în misiune.

Cutremur cu magnitudinea 4.4, produs în Serbia, la graniţa cu România

Mediafax acum 2 ore
Cutremur cu magnitudinea 4.4 s-a produs, marţi, în Serbia, la graniţa cu România. Cutremurul a avut loc la 23 de kilometri vest de Drobeta-Turnu Severin.

Activitatea cu publicul la Registrul Comerţului Bucureşti, suspendată marţi, în urma unui protest spontan

HotNews acum o ora
Activitatea cu publicul este suspendată marţi la Registrul Comerţului Bucureşti şi în mai multe registre din ţară, după ce membri ai Sindicatului Angajaţilor din Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (SAONRC) au declanşat un protest spontan, pe

Candidatul AUR la primăria Capitalei, plângere la DNA împotriva lui Nicușor Dan

Gandul acum 33 minute
Mihai Enache, candidatul AUR la primăria Capitalei, a depus plângere penală marți la Direcția Națională Anticorupție împotriva lui Nicușor Dan. Plângerea vizează publicitatea electorală cu finanțare netransparentă a acestuia. Am depus plângere penal

Marius Tucă Show începe marți, 30 aprilie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 24 minute
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

VIDEO Două case ale Mănăstirii Văratec, distruse de un incendiu pornit de la o mașină de cusut

HotNews acum 4 ore
Două locuinţe ale Mănăstirii Văratec au fost distruse de un incendiu care a izbucnit, luni seara, din cauza unui scurtcircuit, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ. Incendiu Mănăstirea VăratecFoto: Captura Facebook La faţa

Vreme de primăvară cu ploi slabe şi temperaturi normale în Bucureşti

Mediafax acum o ora
Conform prognozei speciale pentru Capitală, de marţi dimineaţă până miercuri dimineaţă, regimul termic va fi caracterizat de valori normale pentru ultima zi a lunii aprilie. Cerul va avea înnorări şi temporar, îndeosebi în prima parte a zilei, va pl

Marea Britanie a început controalele la importurile de alimente proaspete din UE, la peste 4 ani după Brexit

HotNews acum 52 minute
Marea Britanie a demarat, marţi, controalele fizice asupra produselor alimentare proaspete importate din Uniunea Europeană, la trei ani după ce a ieşit din piaţa unică şi la opt ani după ce a votat în favoarea ieşirii din UE, transmite agenția Reute

Continuă CREȘTEREA ECONOMICĂ și în trimestrul II / Managerii români confirmă efectele programului de INVESTIȚII al PSD

Gandul acum o ora
Managerii români cred că România își va continua creșterea economică și în al doilea trimestru al anului 2024, conform studiului privind tendințele activității economice în perioada aprilie – iunie 2024, realizată de Institutul Național de Statistic

Europa devine pe „nesimțite” dependentă de un alt produs rusesc

Wall-Street.ro acum o ora
Europa se îndreaptă pe nesimţite în poziţia în care va fi dependentă de îngrăşămintele ruseşti, la fel cum a fost cu gazele naturale, avertizează unul din cei mai mari producători europeni de îngrăşăminte necesare pentru culturile agricole, informea

Vremea

București
acum

13°
mar.

13°/18°
mie.

12°/21°
joi

13°/17°
vin.

12°/17°
Iasi
acum

21°
mar.

10°/22°
mie.

10°/21°
joi

13°/23°
vin.

13°/23°
Constanta
acum

15°
mar.

13°/15°
mie.

14°/15°
joi

14°/16°
vin.

13°/14°
Cluj-Napoca
acum

18°
mar.

10°/20°
mie.

8°/20°
joi

8°/19°
vin.

10°/16°
Timisoara
acum

22°
mar.

12°/22°
mie.

10°/23°
joi

12°/19°
vin.

11°/14°