Foto: Cristian Crisbăşan Tot stau şi mă gândesc cum adulţii dau permanent exemple proaste copiilor, dar le cer, în schimb, acestora să fie „oameni şi elevi model”. O cutumă nescrisă, dar perfect valabilă, arată că un profesor – mânat de o indispoziţie personală, de antipatie sau de o durere de dinţi – te poate face să iei 4, chiar dacă tu, elevul, ştii în mod real materia de 10. Şi se poate, desigur, şi invers – să obţii note de trecere, când în mod real ai merita să rămâi corigent sau chiar repetent. Şi ştim cum se poate şi asta. Învăţământul românesc porneşte, din start, ca mentalitate, cu acest handicap, de decenii întregi.
În iunie, fata mea, Alexandra, a dat examen de admitere în clasa a VIII-a la gimnaziul liceului de arte plastice „N. Tonitza”. Pentru înscriere la examen a fost necesar să aduc de la fosta ei şcoală o adeverinţă din care să reiasă media generală pe ultimul an şi nota la purtare. Ulterior am aflat – deşi secretariatul şcolii ar fi fost obligat să mă informeze – că trebuia să depun o cerere de transfer care, în cazul în care Alexandra era admisă la şcoala de arte, urma să fie aprobată de consiliul şcolii de la care se transfera. Bun. Alexandra a fost admisă la şcoala de arte cu media generală de 9,50. Secretariatul şcolii de arte mi-a dat un formular tipizat, completat şi ştampilat prin care se cerea transferul elevei de la fosta şcoală la ei, în urma admiterii la examen.
Termenul limită: 28 iulie 2011. Numai că, ajuns la fosta şcoală, după ce am depus formularul de transfer, mi s-a comunicat de către doamna director – în cel mai pur stil arogant şi ostil de dinainte de 1989 – că nu se poate realiza transferul până la acea dată, deoarece profesorii din consiliul şcolii se află în vacanţă şi că prima şedinţă de consiliu va avea loc abia după 1 septembrie! Ca să nu încalc termenul limită împus de şcoala de arte, m-am dus din nou la
