Nu mai căutaţi modele în altă parte! Le avem aici, trebuie doar să le descoperim. Modelul suedez, modelul german, modelul olandez, modelul polonez... Nu, dragi „oameni de fotbal“ - modelul Urziceni! Modelul Bucşaru-Stoica-Petrescu-Apostol. O ecuaţie corectă patron-preşedinte-antrenor-jucători. Un patrulater în care talentul, inteligenţa, modestia, civilizaţia şi truda dau reţeta succesului.
În acest patrulater, determinant este Dan Petrescu. Dan Petrescu-Chelsea. Dan Petrescu-World Cup ’94. Dan Petrescu-care-respiră-şi-inspiră-performanţă. Băiatul acesta din generaţia decreţeilor – căci, deşi om mare, continuă să aibă acea candoare de copil cuminte, numai bun de aşezat pe genunchii bunicului – este omul providenţial al fotbalului românesc.
Nu, nu sunt cuvinte prea mari. Dan Petrescu a construit totul cu o meticulozitate pe care doar pasiunea ţi-o poate da. Deşi venea după o carieră fabuloasă ca jucător, n-a ezitat s-o ia de jos ca antrenor. Mai întâi secund, apoi principal pe la echipe la care se poate construi. Fript cu Rapidul, a evitat Steaua şi Dinamo, unde foamea de performanţă e potolită cu butoaie de dinamită.
Aşa a ajuns la experimentul Urziceni. Fără mofturi, fără plictiseli, fără aere de vedetă. Ajuns în Bărăgan, a construit o echipă de fotbal cu tenacitatea cu care deportaţii anilor ’50 îşi ridicau case de chirpici, într-o pustietate aflată în bătaia crivăţului.
A câştigat campionatul în faţa marilor guralivi, iar acum face istorie şi în Liga Campionilor. Regele Fotbal a decis: guralivii stau acasă, „Bursucul“ face tumbe pe marile stadioane ale Europei. Iar România se simte mai bine reprezentată decât altădată. Căci, după meciul de la Glasgow, Unirea Urziceni nu mai e echipa unui orăşel cu 17.000 de suflete, ci a unei ţări cu 22 de milioane de locuitori.
Pe „Ibrox Park“, Apostol, Brandan