Capitolul I.
Dara-l-hamm (Grijile se rotesc)
Era ca mustul: tânăr şi dulce. Mă întrebam doar de ce cară cu el ceaslovul ăla. Se oprea pe câte o creangă de pin alb, citea urmărind literele cu un yad de tec, apoi mergea mai departe bombănind: Ana Fahim! (Pricep!). Şi, după câteva fâlfâiri: Laa afham! Wala shy! (Nu pricep! Nimic!).
A ajuns în peşteră când se întuneca şi nu mică-i fu mirarea Peştelui Zburător să-l găsească acolo, instalat tacticos, pe rabbi Abrabanel. Îşi atârnase un liliac pe perete, deasupra capului, şi la lumina ochilor lui miraţi, studia un pergament destul de soios.
- Nu te aşteptam anul ăsta..., îi spuse contrariat Peştele Zburător.
- Aşa îţi întâmpini oaspeţii, musulman nerecunoscător?
- Iartă-mă, n-am vrut decât să te întreb ce vânt te-aduce.
- Pe tine te aduce vântul, Zburătorule. Eu nu mă deplasez la voia întâmplării nici mort.
- Dar, rabbi, eşti mort din 1508.
- Cu atât mai mult. Am auzit că-i aştepţi pe Magi. Cu ei am o problemă.
- Îl aştept şi pe Musa Sayed.
- Cu el n-am nicio problemă. L-am văzut în închisoare. L-au torturat nu mai mult decât se cuvine, zilele astea i se pronunţă sentinţa. Dacă o primeşte, nu-l mai aştepta: afganii tadjici, fie ei şi creştinaţi, citesc greu în paştună, o să-i ia ceva timp.
- Mi-a promis că vine. Visul lui...
- Vrei să spui: ultima dorinţă.
- … e să petreacă Crăciunul cu Magii.
- Frumos sfârşit.
- Poate că n-o să-l condamne la moarte.
- Doar dacă abrogă zilele astea Constituţia! Eşti un mare naiv. Iar faptul că zbori ţi-a dat un soi de superficialitate. Cât pe ce să nu te recunosc. Suntem în Republica Islamică Afganistan! Nimeni n-o să înghită în 2010 - anul 1432 după Hegira, un musulman care trece la infideli. O să-l spânzure în piaţa publică, cu capul în jos ca pe liliacul ăsta amărât.
- De ce mă faci amărât? s
