Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Satu Mare: Doar 1 din 8 pensionari va pleca în staţiune anul acesta

Publicat in Adevarul, joi 23 iulie 2009 ·

Biletele de tratament acordate pensionarilor sătmăreni sunt foarte puţine. Din cei 8.538 de pensionari care au depus cereri de la începutul acestui an, vor plecat în staţiuni doar 2.769.

Nemulţumiri în rândul pensionarilor sătmăreni. Din cei 8.538 care au depus cereri la Casa Judeţeană de Pensii pentru obţinerea unui bilet într-una din staţiunile din ţară doar 2.769 au primit un răspuns pozitiv. Ei vor pleca în staţiuni până la sfârşitul lunii iulie şi vor beneficia de 18 zile de tratamente, în funcţie de recomandările medicilor. Lotica Dod, de 57 de ani, a declarat că a depus cerere săptămâna trecută. “Sunt pensionată pe caz de boală şi mi-ar prinde bine un tratament pentru reumatismul de care sufăr de ani de zile. E primul an în care îmi încerc norocul şi sper să prind un bilet” a încheiat pensionara.

Doar 1.135 de bilete suplimentare aprobate

Pentru a veni în ajutorul pensionarilor, conducerea Casei Judeţene de Pensii (CJP) a cerut Ministerului Muncii şi Egalităţii de Şanse suplimentarea biletelor de tratament. Directorul CJP, Eugenia Sabou a declarat: “am fost săptămâna trecută la Bucureşti unde am cerut Ministerului Muncii suplimentarea numărului de bilete şi am obţinut 1.135. Sper ca şi pe lunile viitoare să mai obţinem nişte bilete în plus pentru ca un număr cât mai mare de pensionari să se poată bucura de o bine-meritată vacanţă” a încheiat Eugenia Sabou. Locurile din staţiuni au fost repartizate târziu anul acesta deoarece Ministerul Turismului nu s-a grăbit să încheie contracte cu staţiunile din ţară. Staţiunile preferate de sătmăreni sunt Felix, 1 Mai, Sovata, Căciulata, Vatra Dornei şi Covasna. De bilete gratuite în staţiuni beneficiază persoanele care au fost deportate, cele care au avut de suferit în închisorile comuniste, dar şi revoluţionarii. Restul pensionarilor vor achita pentru un bilet la tratament jumătate din valoare p

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum o ora
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 43 minute
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Rămăşiţele lui Diego Maradona ar putea ajunge într-un mausoleu la Buenos Aires

News.ro acum 2 ore
Copiii legendei fotbalului argentinian Diego Maradona au cerut instanţei să mute rămăşiţele tatălui lor dintr-un cimitir privat într-un mausoleu din capitala Argentinei, a declarat miercuri o sursă judiciară. Diego Maradona a fost înmormântat, în an

O hală de depozitare din Mogoşoaia arde. Pompierii intervin cu mai multe autospeciale

Mediafax acum o ora
Pompierii intervin, joi seara, pentru stingerea unui incendiu la o hală de depozitare, pe strada Poieni din localitatea Mogoşoaia. Incendiul se manifestă pe o suprafaţă de aproximativ 200 de metri pătraţi, fără pericol de extindere. Până în momentul

Situație de urgență la Slănic. Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale populației

Press Alert acum 4 ore
Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale locuitorilor din orașul Slănic. Este vorba despre locuitorii care se află în zona din apropierea craterului apărut în oraș. Autoritățile vor emite avertisment RO Alert. Măsura privind evacuarea a

Unul dintre cei mai mari angajatori din România închide o fabrică de componente auto

Mediafax acum o ora
Circa 200 de angajaţi din cadrul fabricii Leoni din Luduş au protestat joi, 2 mai 2024, în urma deciziei de a închide punctul de lucru. De partea cealaltă, compania dă vina pe cererea scăzută din piaţă, determinată de reducerea subvenţiilor pentru m

Iga Swiatek, al doilea an consecutiv în finală la Madrid Open

News.ro acum 19 minute
Iga Swiatek, liderul mondial, s-a calificat, joi, pentru al doilea an consecutiv în finala turneului WTA 1000 de la Madrid. Ea a învins-o pe americanca Madison Keys (locul 20 WTA) cu 6-1, 6-3 în 70 de minute. În urmă cu un an, Swiatek a pierdut fina

Scholz şi Macron vor avea în această seară o cină secretă, înainte de vizita liderului chinez Xi Jinping în Franța și după noile declarații ale liderului francez despre trupele NATO în Ucraina - Politico

HotNews acum 3 ore
Cancelarul german Olaf Scholz se va întâlni joi seară la Paris cu preşedintele francez Emmanuel Macron, în cadrul unui dineu la care vor discuta despre politica Uniunii Europene şi a Chinei, relatează POLITICO, citat de News.ro. Emmanuel Macron disc

Gigantul RUSESC Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari anul trecut, în urma reducerilor livrărilor de gaze spre Europa

Gandul acum o ora
Grupul rusesc Gazprom a anunțat joi pierderi totale de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de dolari) în 2023, comparativ cu anul 2022, când a obținut un profit net de 1.226 miliarde de ruble (15,2 miliarde de dolari), după ce livrările de gaze spre

Primele rezultate ale analizelor în cazul fetiței de patru ani care a murit după ce a mâncat pește

Adevarul acum o ora
Analizele probelor luate de DSV din magazinul sătesc din Călărași arată că peștele era infestat cu bacterii peste limitele normale.

Vremea

București
acum

15°
joi

13°/18°
vin.

12°/15°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

21°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

19°
joi

9°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/21°
Timisoara
acum

20°
joi

12°/21°
vin.

12°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°