Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Video Oprescu, despre pasajul Mihai Bravu: Întârzierea lucrărilor este de un an şi jumătate. Cum va arăta şi când se va circula pe pasaj - VIDEO

Publicat in Mediafax, vineri 11 octombrie 2013 ·

Lucrările la primul pod al pasajului Mihai Bravu vor fi terminate în martie 2014, iar în paralel cu acestea vor începe, în funcţie de starea vremii, cele la al doilea pod, întregul obiectiv urmând să fie gata în decembrie 2014, a anunţat, vineri, primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu.

"S-au montat deja 16 traverse, adică grinzi prefabricate de aproximativ 40 de metri lungime fiecare, pe primele patru deschideri ale podului şi mai avem încă 28 pentru primul pod. Primul pod, Calea Văcăreşti - Mihai Bravu, are lungimea de 675,4 metri, celălalt mai mult - 687,7 de metri, pe Mihai Bravu - Calea Văcăreşti. Pasajul rezolvă conflictul de circulaţie de la nivelul a două puncte esenţiale - Splaiul Unirii şi Dâmboviţa pe de-o parte, iar pe de cealaltă parte intersecţia Mihai Bravu cu Calea Văcăreşti, realizând continuitatea traficului, în corelare cu viitorul pasaj subteran de la Piaţa Sudului", a mai spus edilul, cu ocazia unei vizite la şantierul pasajului.

Cu acelaşi prilej, Oprescu a precizat că beneficiarii direcţi ai viitorului pasaj vor fi aproximativ 650.000 de oameni şi 450.000 de maşini care "în fiecare seară se retrag acasă din zona de nord a Capitalei".

Primarul general a mai spus că pasajul va avea două poduri supraterane paralele, iar întârzierea lucrărilor este de un an şi jumătate.

"Un an şi jumătate este întârzierea, am avut problemele pe care le ştiţi, s-a reziliat contractul (cu firma Romstrade - n.r.) în luna decembrie 2012, s-au refăcut procedurile. În ceea ce priveşte recuperarea creanţelor, ne-am înscris la masa credală cu aproape 16 milioane de lei", a mai spus Oprescu.

Reprezentatul noului constructor a declarat că din august până în prezent au fost montaţi 20 de piloţi foraţi, la pilele care vor susţine podul, au fost montate şi eşafodajele de susţinere a grinzilor la primele patru deschideri ale podului din ce

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Doi turiști australieni și unul american, găsiți cu câte un glonț în cap, pe fundul unui puț din Mexic

Ziare.com acum 35 minute
Autorităţile mexicane au confirmat, duminică, faptul că americanul şi cei doi turişti australieni care au dispărut săptămâna trecută în nordul Mexicului sunt morţi, după ce trupurile lor au fost identificate de părinţi, relatează Reuters. Trupurile

LIVE Război în Ucraina - ziua 803: Atac rusesc cu drone în Ucraina / Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj în toată Europa

HotNews acum 34 minute
​Ucrainienii au sărbătorit al treilea Paşte sub focuri de armă, în timp ce trupele ruseşti sunt tot mai aproape de a ameninţa unele dintre oraşele cheie din estul țării. O femeie a murit şi alte 17 persoane au fost rănite în urma atacurilor ruşilor

Atac teribil în Irlanda de Nord: Un bărbat a fost găsit ţintuit de un gard cu cuie bătute în mâini

News.ro acum 2 ore
Un bărbat a fost transportat la spital în urma unei agresiuni grave într-o parcare din localitatea nord-irlandeză Bushmills, în primele ore ale dimineţii de duminică. Tânărul în vârstă de 20 de ani a fost găsit ţintuit de un gard, cu un cui în fieca

Surpriză imensă la Miami: Lando Norris a câştigat a şasea etapă a sezonului de Formula 1. "Era timpul, nu-i aşa?"

News.ro acum 7 ore
Lando Norris (McLaren) a produs o surpriză mare duminică seară în Formula 1, el câştigând Miami Grand Prix, a şasea etapă a sezonului. Pentru britanic este primul succes în Formula 1. "Era timpul, nu-i aşa?! Ce cursă. Aşteptam de mult timp. În sfârş

Superliga – play-off: CFR Cluj învinge pe Rapid Bucureşti, scor 3-2, la revenirea lui Dan Petrescu

News.ro acum 8 ore
Echipa CFR Cluj a învins duminică seara, pe teren propriu, scor 3-2, formaţia Rapid Bucureşti, într-un meci din etapa a 8-a a play-off-ului Superligii. La clujeni a fost primul meci al lui Dan Petrescu, revenit la CFR, în timp ce Rrahmani a ratat un

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 9 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

A murit Bernard Hill. Actorul din Titanic și Stăpânul Inelelor avea 79 de ani VIDEO

Adevarul acum 13 ore
Actorul Bernard Hill, cunoscut în special pentru rolurile din Titanic și Stăpânul Inelelor a murit la vârsta de 79 de ani. El a jucat în rolul Căpitanului Edward Smith, în filmul câștigător al Oscarului din 1997 și pe Regele Théoden, din Stăpânul In

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 12 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Hamas anunţă că ultimele negocieri pentru încetarea focului s-au încheiat. Israelul promite o operaţiune militară în "viitorul foarte apropiat"

News.ro acum 9 ore
Ultima rundă de negocieri pentru încetarea focului în Gaza s-a încheiat la Cairo după "discuţii aprofundate şi serioase", a anunţat duminică gruparea militantă Hamas, reiterând cereri cheie pe care Israelul le-a respins din nou. După primele semne d

Vremea

București
acum

13°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

13°/18°
Iasi
acum

12°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/18°
joi

10°/17°
Constanta
acum

11°
lun.

10°/17°
mar.

12°/20°
mie.

14°/17°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

10°
lun.

10°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/18°
joi

10°/17°
Timisoara
acum

12°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/20°