Considerată de unii o boală, de alţii plăcere, dependenţa de substanţele psihoactive este o realitate cu care ne confruntăm. Alarmant este faptul că în Craiova sunt consumatori care au între 13 şi 18 ani.
Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), drogurile sunt substanţe psihoactive care, atunci când sunt consumate, pot să modifice echilibrul psiho-fizic al unui individ. Drogul este o substanță solidă, lichidă sau gazoasă, a cărei folosință se transformă în obicei și care afectează direct creierul și sistemul nervos, schimbând sentimentele, dispoziția și gândirea, percepția și/sau starea de conștiență, modificând imaginea asupra realității înconjurătoare.
În sens larg, drogul desemnează orice substanță (naturală sau artificială) care prin natura sa chimică determină alterarea funcționării unui organ. În sens restrâns, sunt substanțe care provoacă toleranță și dependență. În limbaj uzual, acest termen se referă la substanțe psihoactive, mai ales cele ilegale. Profesorul Gian Luigi Gessa de la Universitatea din Cagliari, specialist în neuro-psiho-farmacologie, a enumerat într‑un articol apărut în revista italiană Focus cinci substanţe naturale mari din care provin toate celelalte: alcoolul, cocaina, morfina/heroina, canabisul şi nicotina.
Cei mai mulţi consumatori de substanţe psihoactive sunt elevii
Randament şcolar scăzut, comportament schimbător, absenţe nemotivate, neglijenţă, timp nejustificat petrecut cu anturajul sunt doar câteva dintre semnalele de alarmă pe care trebuie să le ia în considerare părinţii. Ca şi în alte oraşe ale ţării, consumatori de droguri există în judeţul Dolj, implicit în Oltenia. Neoficial, cei mai mulţi consumatori de droguri sunt de la liceele din centru şi din zona Brestei. Potrivit statisticilor, în regiune, există o colaborare strânsă între instituţiile publice şi organizaţiile nonguverna