Recent, am avut prilejul sa vad, in grupajul de forspanuri prezentate, ca de obicei, la cinema inainte de inceputul oricarui film, o secventa in care Kung Fu Panda (eroul unui film de animatie care va avea premiera la vara) le aminteste, pe un ton glumet, ce-i drept, spectatorilor sa-si inchida telefoanele mobile pe durata vizionarii, precizand: "Nu incercati sa dati nici macar mesaje! Hei, voi de acolo, va vad!".
Deci perturbarea tot mai agresiva a vizionarilor civilizate nu este doar autohtona. Sau, mai bine zis, inca se manifesta si printre spectatorii de "afara", desi multe tari occidentale au introdus deja sistemul de ecranare a semnalului mobilelor in sala de cinema.
De o buna bucata de vreme, foielile din sala si conversatiile in gura mare - nicidecum in sotto voce - la mobil sau intre colegii de scaun au devenit nota dominanta a oricarei vizionari, inlocuind suspansul de pe ecran si facandu-te sa te intrebi, cu ingrijorare, cine va mai nimeri langa tine de data aceasta... Nicidecum o dovada de nonconformism ori de rebeliune juvenila, ci doar de lipsa de educatie, egoism, prost-gust si incapacitate de concentrare, aceasta comportare are bataie mai lunga decat confortul pierdut al salii. Odata ce receptarea filmului (act care tine totusi de arta, nu de comert si industrie) e distorsionata in asa hal, "detaliile" dragi si familiare oricarui cinefil, precum magia salii de cinema, spatiul aparte instalat intre spectator si ecran ori intimitatea vizionarii par definitiv pierdute. Iar de aici pana la descarcarea filmelor de pe internet nu mai e decat un pas.
In fond, cei straini de magia respectiva nu considera ca un film bun merita o deplasare la cinema, iar cei care, dimpotriva, pun pret pe ea pot argumenta ca se feresc de mitocania fara frontiere din sali...
Prin urmare, cum ramane cu loialitatea fata de film?
Recent, am avut pri
