Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Daniel Buda: Ilie Sârbu este un om bătrân fără minte, anii de la Teologie sunt pierduţi

Publicat in Puterea, miercuri 4 decembrie 2013 ·

Preşedintele filialei PDL din Cluj, Daniel Buda, l-a acuzat pe senatorul PSD Ilie Sârbu că se comportă ca „un om bătrân fără minte”. Declaraţiile lui Sârbu despre preşedintele Traian Băsescu nu sunt, în opinia lui Buda, demne de un senator al României.

Preşedintele PDL Cluj, Daniel Buda, l-a acuzat pe Ilie Sârbu, vicepreşedinte PSD, că a făcut declaraţii care nu sunt demne de un senator al României atunci când a afirmat că preşedintele Băsescu are probleme de natură medicală şi „se apropie de demenţă”.

„Vreau să îi transmit domnului Ilie Sârbu că nu întotdeauna părul alb e semn al înţelepciunii, ci al altor lucruri, dânsul dovedind prin declaraţiile la adresa preşedintelui Traian Băsescu că este un om bătrân şi fără minte. Nu este permis pentru un senator să aibă o astfel de abordare faţă de şeful statului. Se vede că cei trei ani petrecuţi la Facultatea de Teologie sunt ani pierduţi, nimic nu s-a prins de el la facultate. Afirmaţiile făcute nu sunt demne de un senator, care părea a fi un om moderat al vieţii politice”, a declarat liderul democrat-liberal.

Buda a precizat că nici un politician nu îl poate obliga pe preşedintele României să semneze un buget sau un referendum. Şeful filialei PDL Cluj a adăugat că Traian Băsescu are dreptul de a uza de prerogativele constituţionale care îi revin în calitate de preşedinte al României.

Conform Mediafax, Ilie Sârbu, liderul senatorilor PSD, a declarat marţi că Traian Băsescu are probleme de sănătate şi are nevoie de urgentă de o consultare din partea medicului pentru că „se apropie de demenţă”.

„Cred că rapid are nevoie de un consult. Asta e singura variantă pe care o văd, restul sunt lucruri pe care, sigur, le putem discuta. Constituţia ne permite să luăm şi alte măsuri, dar cred eu că ar trebui prima dată să se preocupe de propria sănătate. Toate deciziile pe care le-a luat în ultima vreme n

Articolul in Puterea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un bărbat de aproximativ 50 de ani s-a înecat în stațiunea Mamaia. Ce se știe despre identitatea victimei

Ziare.com acum 27 minute
IPJ Constanța a anunțat că un bărbat de aproximativ 50 de ani s-a înecat în mare, în staţiunea Mamaia, trupul acestuia fiind găsit duminică dimineaţă, 28 aprilie. Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea au anunţat că pompi

Tradiții și superstiții în Duminica Floriilor. Obiceiuri și semnificații

Ziua Constanta acum 38 minute
Duminica Floriilor sau Intrarea Domnului în Ierusalim este cea mai mare sărbătoare din Postul Mare și amintește de intrarea triumfală a Mântuitorului în cetatea Ierusalimului, a doua zi după ce L-a înviat pe Lazăr. Astfel, oamenii, auzind de venirea

UE critică Kremlinul că a trecut sub ”conducere temporară externă” filialele unor companii italiene și germane din Rusia

Ziare.com acum o ora
Uniunea Europeană a criticat Rusia sâmbătă, 27 aprilie, pentru că a pus filialele unei companii italiene şi ale unei companii germane sub ”conducerea temporară externă” a unei entităţi Gazprom, declarând că această mişcare subliniază nerespectarea d

Record la licitație: un ceas de aur al unui pasager de pe Titanic a fost vândut cu peste un milion de euro

Wall-Street.ro acum 24 minute
Un ceas de aur găsit împreună cu corpul celui mai bogat pasager al vasului Titanic a fost vândut la licitaţie cu 1,175 milioane de lire sterline (1,37 milioane de euro), un record pentru un obiect legat de celebra navă, potrivit casei de licitaţii b

Gabriela Firea îşi depune candidatura pentru funcţia de primar al municipiului Bucureşti

Mediafax acum 51 minute
Gabriela Firea îşi va depune candidatura pentru funcţia de primar al municipiului Bucureşti. Evenimentul va avea loc duminică la Biroul Electoral Bucureşti.

Cutremur în România, dis-de-dimineață, în duminica Floriilor. Ce magnitudine a avut seismul

Ziare.com acum 52 minute
Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP) anunță că un cutremur cu magnitudinea 3,3 s-a produs duminică dimineața, 28 aprilie, la ora 6:43, în zona seismică Vrancea. Cutremurul a avut loc la adâncimea de 86,2 kilo

Fitch Ratings a retrogradat perspectiva ratingului Boeing de la ”stabilă” ”negativă”

News.ro acum o ora
Fitch Ratings a retrogradat perspectiva ratingului Boeing de la ”stabilă” ”negativă”, pe fondul crizei de siguranţă care afectează producţia şi fluxul de numerar al producătorului de avioane din SUA, transmite Reuters. Agenţia de rating, care a conf

Irak: o nouă lege anti-LGBT+ prevede pedepse de până la 15 ani de închisoare

News.ro acum 2 ore
Parlamentul irakian a adoptat, sâmbătă, o lege care incriminează relaţiile homosexuale şi tranziţiile de gen, cu pedepse de până la 15 ani de închisoare, după un proiect iniţial care prevedea pedeapsa cu moartea, relatează AFP. Ca reacţie, ONG-ul Am

Cutremur de Florii în zona Vrancea

Mediafax acum 2 ore
Un cutremur de intensitate redusă s-a produs duminică dimineaţă în zona Vrancea. Anunţul a fost făcut de Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare pentru Fizica Pământului INCDFP.

Fostul producător de film Harvey Weinstein a fost spitalizat

News.ro acum 2 ore
Harvey Weinstein, fost producător de film, a fost spitalizat la doar câteva zile după ce condamnarea sa pentru viol din 2020 în New York a fost anulată, a declarat avocatul său, conform BBC. Arthur Aidala a declarat că acesta a fost mutat vineri la

Vremea

București
acum

16°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

14°/21°
mie.

12°/16°
Iasi
acum

14°
dum.

11°/22°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
mie.

9°/20°
Constanta
acum

15°
dum.

12°/16°
lun.

14°/16°
mar.

13°/15°
mie.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

11°
dum.

9°/20°
lun.

10°/21°
mar.

8°/21°
mie.

8°/20°
Timisoara
acum

15°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/21°