Capsula Phoenix Mars Lander va studia apa de pe Marte. Pentru prima oară, cercetătorii vor explora posibile urme de viaţă la Polul Nord al Planetei Roşii Ipoteza unei catastrofe majore
Capsula Phoenix Mars Lander va studia apa de pe Marte. Pentru prima oară, cercetătorii vor explora posibile urme de viaţă la Polul Nord al Planetei Roşii
Ipoteza unei catastrofe majore care va nimici rasa umană nu e nouă. Savanţii spun că, dacă studiem în profunzime protoistoria planetei, această eventualitate devine plauzibilă. Este constatarea pe care s-a bazat celebrul fizician Stephen Hawking, urmaşul lui Isaac Newton la catedra de matematică a universităţii
Cambridge, când a afirmat: "Dacă umanitatea vrea să supravieţuiască, va trebui să emigreze pe o planetă compatibilă vieţii". NASA a spus nu demult că unele fotografii ale Planetei Roşii dezvăluie depozite sedimentare care sugerează prezenţa apei pe suprafaţa marţiană. Descoperirea a sporit interesul cercetătorilor pentru a explora Marte.
Agenţia spaţială americană (NASA) a anunţat că va lansa în august capsula Phoenix Mars Lander pentru prima misiune de explorare şi studiere a apei, ca şi posibilele urme de viaţă, la polul nord al planetei Marte. Barry Goldstein, administrator al proiectului "Phoenix", a declarat că perioada propice pentru lansare începe la 3-4 august şi va continua până la data de 24 a aceleiaşi luni.
Capsula va călători timp de 10 luni pentru a coborî pe Planeta Roşie la sfârşitul lui mai 2008 (în jurul datei de 25 mai 2008). "Va fi prima oară când un aparat va avea o coborâre lină pe Marte şi va explora polul nord", a asigurat cu ocazia unei conferinţe de presă Doug McCuiston, director al Programului de Explorare al acestei planete de la agenţia spaţială NASA.
Lansarea se va efectua de la Staţia Forţelor Aeriene Cape Canaveral, Florida, cu o rachetă Delta II. Ca