Nu exista o disputa intre teatrul de repertoriu si teatrul alternativ, mai intii pentru ca nici unul, nici altul nu exista (dac-ar fi sa judecam dupa definitiile lor acceptate), si apoi pentru ca ceea ce se intelege in Romania prin acesti doi termeni sint doua forme de teatru care convietuiesc foarte bine, in concubinaj, cirdasie si simbioza.
A ajuns, din acest punct de vedere, o adevarata banalitate sa spui ca formele de teatru practicate in spatii alternative (neomologate originar ca fiind teatrale sau indeplinind si alte functiuni decit cea spectaculara – fie ele baruri, galerii de arta/muzee, spatii industriale) le imita sau continua estetic pe cele de pe scenele repertoriale, constatare evidenta in momentul in care acceptam faptul ca nu spatiul in sine e ceea ce determina tipul de teatralitate a spectacolului.
Exemple s-ar putea da cu duiumul – unul dintre ele ar fi cel al spectacolelor montate initial intr-un teatru „neconventional“ si stramutate apoi, fara pierderi artistice (uneori chiar dimpotriva), in salile studio ale unor teatre de stat (sa ne amintim, in acest caz, de proiectul Teatrului LUNI de la Green Hours de a juca mai multe productii ale sale, tot la Bucuresti, in Sala Atelier a Teatrului National; desi a trecut aproape neobservat, momentul a marcat inceputul unei schimbari de paradigma ideologica in teatrul independent).
Pe de alta parte, nici teatrul de repertoriu nu e definit prin a fi producator bugetat de stat al unor spectacole montate intr-un spatiu omologat ca fiind exclusiv teatral si cu o trupa stabila de actori, spectacole destinate a fi jucate sub egida sus-numitului producator pe o perioada de timp nedefinita. Repertoriul se defineste, teoretic, mai ales prin varietatea speciilor teatrale reprezentate (incluzind tipuri de text si tipuri de spectacol), or, nici vorba nu poate fi de repertoriu in absenta unei st