Mesajul a fost trimis. Multumesc!

N-am citit toate cărţile, carnea e încă veselă!

Publicat in Romania Literara, miercuri 7 mai 2003 ·

Stimate domnule Lucian Raicu,

Într-adev|r, a venit toamna. O simţeam mai demult, poate că în urmă cu vreo săptămînă, într-o dimineaţă rece, albă, sfîşietoare. Femeile au un regret grav în priviri; amînarea, pentru o clipă, în aer, a trupului, pare uşor plictisită. Şi simt în mine, din ce în ce mai grea, abia ţinîndu-se de inimă, o lacrimă lacomă şi caldă. Aş vrea să opresc o elevă subţire, cu vacanţă în toi, să-i sărut locul matricolei pe braţul de carne, între umăr şi cot, şi să-i dărui cartea la care, nici acum!, n-am primit a doua corectură! Oare-aş mai putea fi îndrăgostit? Şi mi-e un dor de Cehov!!

*

De cîteva zile n-am mai putut citi nimic. Ieri, uitîndu-mă la meciul de volei feminin, mă rugam în sine: Doamne, fă o minune şi du-mă măcar cu jumătate din echipa branziliencelor ăstora care ţipă ca-n orgasm cînd marcă un punct, du-mă Doamne, într-o insulă pustie, şi-ţi jur că n-o să le fut, nu, ci o să le antrenez, o să le miros sudorile încinse de joc, o să le adăp şi-o să le pun în iesle numai crini!

*

N-am citit nici toate cărţile, carnea e încă veselă! Dar cînd voi ajunge la vorba franţuzului, ce naiba o să fac? Acum, sînt sigur că niciodată nu voi citi chiar toate cărţile, dar carnea se va întrista treptat şi definitiv! Va trebui, odată şi odată, să mă aşez voiniceşte pe scaun, să-mi potrivesc cu străşnicie coatele pe masă, să iau o mie de coli albe şi-un creion infinit şi să scriu, să scriu, să scriu Vaca la ţară!

*

M-am obişnuit atît de mult cu culcuşul acesta, scrisori zilnice, încît, dacă m-ar alunga cineva din el, mi-ar fi frig şi-aş tîrîi inutil dimineaţa spre prînz şi prînzul spre seară. Am la ce mă gîndi, am la ce spera că voi face a doua zi. Cînd lipesc, în final, timbrul pe plic, îmi spun că, iată, nu-i totul pierdut, pot să bag o scrisoare-n cutia galbenă şi poştală, e-n regulă! Încă!

Articolul in Romania Literara >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorana Cîrstea este a doua româncă ce se califică în turul trei la turneul Masters 1000 de la Roma

Mediafax acum o ora
Sorana Cîrstea a obţinut o victorie clară, chiar dacă, pe alocuri, a dat semne de lipsă de concentrare. Ea a câştigat cu un categoric 7-5, 6-0, într-o oră şi 32 de minute, calificându-se în turul trei, unde o va întâlni pe câştigătoarea meciului din

FOTO Carmen Iohannis, primită de Jill Biden: „Nu voi uita niciodată cum poporul român a primit refugiații din Ucraina”

HotNews acum 2 ore
Carmen Iohannis a fost primită la Casa Albă de către Prima Doamnă a Statelor Unite, Jill Biden, care i-a mulțumit pentru modul în care românii au primit refugiații din Ucraina sosiți în țara noastră după declanșarea invaziei rusești. Jill Biden și C

Zelenski l-a destituit pe șeful propriei securități, după tentativa eşuată de asasinare

Ziare.com acum 2 ore
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski l-a demis din funcţie pe şeful Administraţiei Securităţii de Stat (UDO) Serghii Rud, grup considerat responsabil de o tentativă de asasinat eşuată care l-a vizat pe şeful statului săptâmâna aceasta, relateaz

Florin Piersic, la Terapie Intensivă după ce a fost operat de urgență

Press Alert acum 3 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat joi la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor” București. Actorul în vârstă de 88 de ani a fost transferat de la Cluj-Napoca la București cu o aeronavă SMURD, la cererea fami

Nicuşor Dan: Nu am spus niciodată că Primăria Capitalei nu are datorii, am spus că nu are datorii curente. Doar Ceauşescu nu a avut datorii

HotNews acum 40 minute
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, spune că nu a afirmat niciodată că Primăria Municipiului Bucureşti nu are datorii, ci nu are datorii curente, care să permită creditorilor să blocheze conturile. Edilul explică faptul că gradul de îndatora

Trump îl atacă pe Biden cu orice ocazie: ”Joe-escrocul ia partea teroriştilor. O rușine!”

Ziare.com acum 2 ore
Fostul preşedinte republican Donald Trump l-a acuzat joi, 9 mai, pe succesorul său democrat de faptul că "ia partea" Hamas şi a catalogat drept o "ruşine" ameninţările şefului statului de a înceta să livreze anumite tipuri de armament Israelului în

Rafila: Nicidecum nu putem discuta de o infectare a lui Florin Piersic în cursul procedurilor medicale

Adevarul acum 2 ore
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat joi seara, la Digi 24, că nicidecum nu se poate vorbi despre o infectare a actorului Florin Piersic în cursul procedurilor medicale.

Încă un român s-a calificat la Paris 2024 – Team România are acum 83 de membri

Mediafax acum o ora
Alin Alexuc a ajuns în finala turnelui după o victorie în semifinale în faţa sportivului Heiki Nabi, din Estonia. Calificarea în finală îi asigură biletul olimpic, conform criteriilor Federaţiei Internaţionale primii 3 sportivi de la acest Turneu Mo

Accident cu 7 răniți la ieșirea din Tulcea. Un microbuz s-a izbit violent de o maşină de teren VIDEO

Ziare.com acum 5 ore
Șapte persoane au fost rănite, joi după-amiază, 9 mai, după ce un microbuz şi o maşină de teren au intrat în coliziune pe o șosea din Tulcea. Răniții au fost evaluați din punct de vedere medical şi vor fi transportați la spital, au anunţat reprezent

BEC: Campania electorală începe vineri şi se încheie pe 8 iunie. De atunci sunt aplicate regulile specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagandă permise

News.ro acum 8 ore
Reprezentanţii Biroului Electoral Central informează că, vineri, începe campania electorală pentru alegerile din data de 9 iunie şi subliniază că, de la acel moment, sunt aplicate regulile specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagan

Vremea

București
acum

13°
joi

12°/16°
vin.

11°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/17°
Iasi
acum

14°
joi

11°/18°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/21°
dum.

9°/18°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/16°
lun.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

vin.

7°/18°
sâm.

8°/18°
dum.

10°/15°
lun.

7°/18°
Timisoara
acum

14°
joi

11°/19°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°