Mai mulţi peşti pluteau ieri după-amiază în apa din bazinul amenajat în dreptul clădirii administraţiei judeţene, iar alţii încercau să supravieţuiască.
Trecătorii aflaţi la plimbare ieri prin centrul oraşului au avut parte de un peisaj deloc frumos, după ce au văzut cum pe pavimentul din faţa fântânii arteziene zăceau morţi mai mulţi peşti, iar alţii, tot morţi, pluteau la suprafaţa apei.
În acelaşi timp, în fântâna arteziană se zbăteau să supravieţuiască acelor condiţii alţi câţiva peştişori, care nu vor avea o soartă mai bună având în vedere că apa este tratată chimic, ştiut fiind faptul că mediul propice supravieţuirii peştilor este mult diferit de cel oferit de bazinul local. Foto Peşti morţi în bazin
Deocamdată, nu se ştie cine a avut iniţiativa să populeze cu peşti mici acel bazin, fiind posibil ca peştii să fi fost aduşi acolo de un localnic.
Ideea ar putea fi preluată de autorităţi, care spre bucuria copiilor şi a celor mari ar putea crea un astfel de loc plăcut ochiului.
În alte oraşe din ţară, peşti ornamentali pot fi admiraţi în rigolele din fântânile arteziene.