Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Piaţa de artă: Întrecerea „Carelor cu boi“

Publicat in Adevarul, sâmbătă 5 noiembrie 2011 ·

Tabloul „Flori de măr“ al lui Nicolae Grigorescu, evaluat la 23.000-34.000 de euro, va deschide licitaţia de Pictură Europeană de la celebra casă Sotheby’s Londra. Bonhams Londra (în vară), Bonhams New York (în octombrie) şi Sotheby’s (pe 22 noiembrie) sunt casele de licitaţii internaţionale în care cota pictorului naţional Nicolae Grigorescu creşte rapid, de la sute de dolari cu un deceniu în urmă, la zeci de mii de euro.

Obţinerea confirmării internaţionale relansează interesul pentru pictorul român, iar „Carul cu boi", tema cea mai notorie a picturii sale, este, pe piaţa internaţională ca şi pe piaţa de la Bucureşti, principalul vehicul de creştere a valorii comerciale.

Pole position la Sotheby's

Una dintre cele mai mari case de licitaţii din lume, Sotheby's va deschide cu „Flori de măr" sesiunea de artă europeană de pe 22 noiembrie, ora 12.00 GMT. Lucrarea lui Grigorescu (34 x 24,5 cm) provine din colecţia lui Victor Cioflec, scriitor şi biograf al pictorului, şi este datată înainte de 1890, perioada de vârf a creaţiei grigoresciene. Catalogul licitaţiei cuprinde 234 de loturi, cea mai scumpă fiind una semnată Joaquin Sorolla şi evaluată la 3 milioane euro. Alte şase tablouri sunt evaluate la peste 500.000 de euro.

În catalog mai este prezent un alt pictor român, Ştefan Popescu, cu o natură statică intitulată „Încă vii", pictată în 1924 şi evaluată la aproape 9.000 de euro. Alături de Grigorescu, sunt prezenţi şi alţi pictori de la Barbizon, precum Corot şi Daubigny, cu preţuri comparabile.

Un şir de „Care cu boi"

Grigorescu a mai fost prezent la Sotheby's începând cu 1983. Pentru prezenţele din anii '90, rezultatele, însă, au fost modeste, reflectând stadiul rudimentar de atunci al colecţiilor de artă românească. Ulterior, operele sale au apărut predominant în licitaţii sau la galerii minore, având preţuri care nu depăşeau cât

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Actorul Costel Constantin a încetat din viaţă

News.ro acum 21 minute
Actorul Costel Constantin a încetat din viaţă la vârsta de 81 de ani, conform unui anunţ făcut miercuri de Teatrul Naţional Bucureşti.

Sugar în vârstă de o lună, mort la Spitalul Judeţean Târgu Jiu / A fost adus de familie în stop cardio-respirator / Au fost sesizate Poliţia şi DSP Gorj

News.ro acum o ora
Un sugar în vârstă de o lună a murit, miercuri, la Spitalul Judeţean Târgu Jiu, cadrele medicale anunţând Poliţia şi DSP Gorj. Copilul a fost adus de familie în stop cardio-respirator şi nu a răspuns manevrelor de resuscitare. ”În cursul dimineţii,

Cutremur cu magnitudinea 4 în zona seismică Vrancea - Buzău

News.ro acum 24 minute
Un cutremur cu magnitudinea 4 s-a produs, miercuri după-amiază, în zona seismică Buzău. Mişcarea telurică a avut loc în apropierea oraşelor Sfântu Gheorghe, Focşani, Braşov, Buzău şi Ploieşti.

Descoperire macabră într-o parcare din Suceava. Ce au găsit pompierii într-o mașină carbonizată

Ziare.com acum 49 minute
Un bărbat a fost găsit mort într-o maşină care a ars într-o parcare de pe raza localităţii Şcheia din judeţul Suceava, au anunţat, miercuri, 22 mai, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU). Potrivit acestora, la faţa locului

Klaus Iohannis, despre bătaia din Parlament: Incalificabil / „Avem evenimente nedorite, din păcate, Made in Romania”

Gandul acum 8 minute
Președintele Klaus Iohannis declară că episodul violent de marți din Camera Deputaților, în care au fost implicați foștii miniștri PNL, Florin Roman și Dan Vîlceanu, este incalificabil. Întrebat, la Zărnești despre acest subiect, președintele răspun

Generalul Gheorghiţă Vlad: Prognoza pe care o facem realităţii de mâine include unele scenarii care indică probabilitatea escaladării conflictelor, inclusiv de natură militară / Mizăm pe efectul de descurajare generat de o capacitate defensivă credibilă

News.ro acum o ora
Şeful Statului Major al Apărării, general Gheorghiţă Vlad, a declarat miercuri că unele prognoze şi scenarii indică porbabilitatea escaladării conflictelor, incluisiv a celor de natură militară, motiv pentru care, pentru diminuarea acestei probabili

Cod galben de ploi torențiale și vânt puternic în aproape jumătate de țară - HARTĂ

HotNews acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată și cantități însemnate de apă, valabil în aproape jumătate de țară de miercuri dimmineață până joi la ora 10:00. Ploaie torentialaFoto: Xin

Reacţia lui Iohannis după ce şeful Armatei a avertizat că există riscul escaladării conflictului din Ucraina şi că România trebuie să se pregătească

Mediafax acum 17 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a fost întrebat, miercuri, dacă are informaţii privind vreo ameninţare directă asupra României. „Nu există nicio ameninţare directă, dar sigur militarii întotdeauna se pregătesc pentru toate situaţiile posibile. Din toate

Alpinistul român Gabriel Tabără a murit pe Everest

Mediafax acum 54 minute
„Gabriel şi ghidul său Sherpa au avut o zi normală şi au intrat în corturile lor, aşa cum fac de obicei alpiniştii. Dar Gabriel nu s-a trezit în următoarea normă", a declarat Mohan Lamsal, propritearul compania ce organzia expediţia, pentru Everest

Iohannis, întrebat despre posibila escaladare a conflictului din Ucraina: Din toate informaţiile pe care le am eu, pot spune că România este o ţară sigură. Românii nu trebuie să se teamă

News.ro acum 44 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri la Zărneşti, întrebat dacă posibile scenarii de escaladare a conflictului din Ucraina şi dacă există vreo ameninţare directă la ţara noastră, că din toate informaţiile pe care le are, poate spune că R

Vremea

București
acum

23°
mie.

12°/25°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/24°
Iasi
acum

25°
mie.

12°/26°
joi

14°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/23°
Constanta
acum

20°
mie.

15°/20°
joi

15°/19°
vin.

14°/19°
sâm.

17°/18°
Cluj-Napoca
acum

18°
mie.

12°/18°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

12°/23°
Timisoara
acum

20°
mie.

15°/22°
joi

14°/19°
vin.

13°/24°
sâm.

13°/26°