De când a fost suspendat, preşedintele Traian Băsescu încearcă din răsputeri să se extragă din ecuaţia simplă a referendumului. Cică nu despre el este vorba, de fapt. Nu-i cheamă pe români să-i salveze lui fotoliul de la Cotroceni, ci să apere democraţia, statul de drept, reputaţia internaţională a patriei, stabilitatea zonei euro şi, probabil, stratul de ozon. De toate s-ar alege praful dacă preşedintele-jucător n-ar mai sta, vigilent, de veghe la cârma naţiunii.
"Ţinta acestei suspendări nu am fost eu”, a repetat, duminică, Traian Băsescu. A explicat, apoi, de-a dreptul psihanalizabil: "Această lovitură dată instituţiilor statului aproape militar este dată în numele puşcăriabililor”. Nu, nu. Statul lui Băsescu nu a fost "aproape militar”, ci "aproape poliţienesc”. Este statul cu mai mulţi spioni pe cap de locuitor decât SUA, în care serviciile secrete instrumentează anchete penale şi unde stenogramele devin instrumente de şantaj. E ţara (europeană, altminteri) în care lucrările unei comisii parlamentare au fost interceptate (fără mandat, desigur) pentru imunitatea unui anumit ministru cu plete blonde. Acelaşi ministru care a ameninţat un jurnalist că o să-l "lucreze informativ” dacă-i mai scobeşte mult prin afaceri. Curat constituţional!
Cine sunt, însă, "puşcăriabilii”? Toţi cei care "sunt într-o anchetă penală”, ne lămureşte Traian Băsescu. A identificat vreo 20 printre parlamentarii care au votat suspendarea. Nu ştiu dacă o fi numărat-o şi pe Monica Iacob Ritzi. Intransigenţa prezidenţială funcţionează cu două viteze. Puşcăriabilii săi sunt mai cinstiţi decât ai celorlalţi. Mi-am amintit brusc de Ion Iliescu, preşedintele "sărac şi cinstit”, sub pulpana căruia corupţia înflorea viguros. Băsescu nu este nici măcar sărac. Desigur, casa din Mihăileanu a dobândit-o onest, iar flota a dispărut fără vreun prejudiciu pentru contribuabil. Doar grija pent
