Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Carlo Ancelotti: "Cu mai multă precizie la finalizare ne puteam califica"

Publicat in Pro Sport, joi 11 aprilie 2013 ·

Antrenorul echipei Paris Saint-Germain, Carlo Ancelotti, a declarat, miercuri seară, după eliminarea din sfeturile de finală ale Ligii Campionilor, că formaţia sa se putea califica în semifinale dacă avea mai multă precizie la finalizare, informează site-ul oficial al UEFA.

"Există regrete şi mândrie. Am făcut tot posibilul pentru a câştiga acest meci. Echipa a demonstrat calitate, caracter şi curaj. Am jucat foarte bine. Ne-am apărat bine şi în faza de posesie am creat mult. Sunt dezamăgit de cum s-a încheiat. Am venit la Barcelona să jucăm deschis, să atacăm. Nu am vrut să ne închidem ca alte formaţii, am vrut să creăm probleme Barcelonei. Intrarea lui Messi a dat multă încredere catalanilor. Chiar dacă nu e refăcut complet, este un jucător fantastic. Noi am fi putut înscrie în prima repriză, am avut două, trei ocazii bune. În partea a doua am reuşit să deschidem scorul şi am avut ocazia să ne majorăm avantajul. Cu mai multă precizie la finalizare ne puteam califica. În semifinale, echipele spaniole au mai multă experienţă, dar formaţiile germane sunt mai puternice fizic. Cred că vor fi meciuri echilibrate în semifinale", a spus Ancelotti.

Formaţia spaniolă FC Barcelona s-a calificat în semifinalele Ligii Campionilor, după ce a remizat, miercuri seară, pe teren propriu, scor 1-1 (0-0), cu echipa franceză Paris Saint-Germain, în manşa retur a sferturilor de finală ale competiţiei. Pentru FC Barcelona a marcat Pedro '71, iar pentru Paris Saint-Germain a înscris Pastore '50.

În tur, scorul a fost egal, 2-2, iar catalanii au acces în semifinale datorită faptului că au marcat mai multe goluri în deplasare.

Mediafax

Antrenorul echipei Paris Saint-Germain, Carlo Ancelotti, a declarat, miercuri seară, după eliminarea din sfeturile de finală ale Ligii Campionilor, că formaţia sa se putea califica în semifinale dacă avea mai multă precizie

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Încă o medalie de aur pentru România la Europenele de Canotaj

Mediafax acum 16 minute
„Aur pentru România în ultima finală din cadrul Campionatelor Europene de la Szeged: <proba regină> a canotajului, cea de 8+1 feminin (W8+). Echipajul compus din Magdalena Rusu, Roxana Anghel, Adriana Adam, Maria Lehaci, Mădălina Bereş, Amalia Bereş

Final de vis pentru România la CE Canotaj: Aur în proba de 8+1 feminin

HotNews acum 28 minute
Delegația României a încheiat perfect participarea la CE de Canotaj de la Szeged, Ungaria, echipajul feminin de 8+1 cucerind medalia de aur. Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: MoiraM / Alamy / Alamy / Profimedia În proba regină a canotajului, fetele

Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura: Începem să reconstruim capitala Capitalei

News.ro acum 2 ore
Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura, duminică, la Biroul Electoral şi a anunţat că trebuie să înceapă „reconstruirea capitalei Capitalei”.

PNL a înaintat un proiect de lege prin care vârsta de pensionare a femeilor se calculează în funcție de numărul copiilor

HotNews acum 28 minute
Un proiect de lege inițiat la Senat de mai mulți liberali prevede că femeile care au realizat stagiul minim de cotizare contributiv şi care au născut şi crescut copii până la vârsta de 16 ani beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare,

Firea, la depunerea candidaturii: Propunem o administraţie dinamică şi o colaborare cu toţi colegii de la sectoare, indiferent de culoarea politică / Ciolacu: Gabi, eu îţi promit că voi fi alături de tine necondiţionat

News.ro acum 58 minute
Gabriela Firea a declarat, la depunerea candidaturii pentru un nou mandat de primar general al Capitalei, că ea şi echipa sa propune „o administraţie dinamică şi o colaborare cu toţi colegii de la sectoare, indiferent de culoarea politică”. Ea a mai

VIDEO Oțelul Galați, victorie la limită cu Hermannstadt în play-out-ul din SuperLigă

HotNews acum o ora
Francois Yabre (în minutul 3) a marcat unicul gol al partidei dintre Oțelul Galați și FC Hermannstadt (scor 1-0), contând pentru etapa cu numărul șapte din play-out-ul SuperLigii României la fotbal. Dorinel MunteanuFoto: Flaviu Buboi/NurPhoto / Shut

Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu propune ca Centura Capitalei să fie preluată în administrarea Primăriei Bucureşti

News.ro acum o ora
Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii Sorin Grindeanu a propus ca Centura Capitalei să fie preluată în administrarea Primărie Bucureşti şi a precizat că aceasta a devenit un inel al Capitalei.

Cutremur în România, în dimineaţa de Florii!

Ziua Constanta acum 6 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,3 s-a produs duminică dimineaţa, la ora locală 6:43, în judeţul Vrancea, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Datele I

Câți români își serbează onomastica în această zi specială de Florii?

Ziua Constanta acum 5 ore
Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica duminică, de sărbătoarea Floriilor. Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, 1.175.582 sunt femei şi 607.889

Sondaj Avangarde: Gabriela Firea a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor

Mediafax acum 5 ore
Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor. Asta potrivit unui sondaj realizat în Bucureşti. Sondajul a fost făcut de grupul Avangarde la comanda PSD.

Vremea

București
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

12°/22°
mar.

13°/20°
mie.

13°/16°
Iasi
acum

22°
dum.

10°/22°
lun.

11°/21°
mar.

9°/21°
mie.

10°/21°
Constanta
acum

19°
dum.

12°/19°
lun.

13°/16°
mar.

13°/15°
mie.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

8°/22°
lun.

9°/21°
mar.

9°/21°
mie.

8°/19°
Timisoara
acum

25°
dum.

10°/25°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/21°