Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Conducerea Boston Globe si cel mai important sindicat au ajuns la un acord

Publicat in HotNews, miercuri 6 mai 2009 ·

Conducerea publicatiei Boston Globe si principalul sindicat au ajuns, miercuri dimineata, la un acord interimar privind reducerea salariilor si beneficiilor, informeaza New York Times. Proprietarul publicatiei,The New York Times Company, amenintase ca va inchide publicatia din Boston in 60 de zile.

Un purtator de cuvant al Boston Globe, Robert Powers, a declarat urmatoarele: "Am incheiat negocierile cu sindicatul Guild insa am decis sa nu dam publicitatii niciun fel de detalii inainte ca managementul sa vorbeasca cu liderii de sindicat joi, 7 mai".

Surse participante la discutii au afirmat ca negocierile s-au incheiat in jurul orei 03:00 dimineata.

The Times Company ajunsese la un acord cu celelalte sindicate luni, urmand sa continue negocierile cu Guild, care reuneste circa 600 de angajati de la departamentele de stiri, publicitate si alte divizii.

Compania a cerut mai multe concesii financiare de la Guild, valorand circa 10 milioane de dolari pe an.

In timpul negocierilor desfasurate luni, reprezentantii celui mai mare sindicat, Boston Newspaper Guild, au oferit reduceri peste nivelul cerut de management, insa acestea s-au dovedit insuficiente. New York Times a amenintat ca va inchide publicatia in 60 de zile.

In 2008, Boston Globe a inregistrat pierderi de 10 milioane de dolari, ceea ce a adus mai multe randuri de concedieri. Boston Globe are o traditie de 137 de ani si ocupa, in prezent, locul al 13-lea in clasamentul celor mai citite ziare din Statele Unite. Conducerea publicatiei Boston Globe si principalul sindicat au ajuns, miercuri dimineata, la un acord interimar privind reducerea salariilor si beneficiilor, informeaza New York Times. Proprietarul publicatiei,The New York Times Company, amenintase ca va inchide publicatia din Boston in 60 de zile.

Un purtator de cuvant al Boston Globe, Robert

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Poşta Română: Pensiile au fost distribuite, până la acest moment, într-un procent covârşitor. Până la sfârşitul zilei, estimăm că ne vom apropia de procentul maxim/ Situaţiile în care pensia nu a fost livrată reprezintă cazuri excepţionale

News.ro acum 19 minute
Compania Naţională Poşta Română a precizat, vineri, că pensiile au fost distribuite, până la acest moment, ”într-un procent covârşitor”, iar până la sfârşitul zilei se estimează că se va ajunge aproape la procentul maxim. Situaţiile în care pensia n

Un bărbat a fost ucis la o partidă de vânătoare din Hunedoara. În ce condiții a murit

Ziare.com acum 3 ore
Un bărbat de 44 de ani a fost împușcat mortal în timpul unei partide de vânătoare, în localitatea Boholt din județul Hunedoara, joi, 2 mai. Unui alt bărbat cu care se afla la vânat i s-a descărcat accidental arma şi l-a împuşcat pe camaradul său în

UE condamnă atacurile cibernetice atribuite Rusiei asupra Germaniei şi Cehiei, iar NATO se declară dispusă să acţioneze

G4Media acum o ora
Uniunea Europeană a condamnat ferm vineri campania de atacuri cibernetice împotriva Partidului Social-Democrat (SPD) la guvernare în Germania, şi cele asupra instituţiilor cehe, imputate unui grup „controlat de Rusia”, a declarat vineri şeful diplom

O americancă a câștigat de două ori premii de 1 milion de dolari la loto în 10 zece săptămâni

HotNews acum o ora
O femeie din Statele Unite a câştigat un premiu de 1 milion de dolari la loto de două ori în decurs de 10 săptămâni. Loteria de stat din Massachusetts a dezvăluit că Christine Wilson este norocoasa deţinătoare a biletului care a câştigat premiul cel

Israelul dezvoltă un „dom cibernetic“ împotriva atacurilor informatice iraniene

Adevarul acum 33 minute
 Deşi escaladarea armată pare să fie exclusă în viitorul imediat, un război mai discret continuă să facă ravagii între Israel şi Iran: pe frontul "spaţiului cibernetic", Israelul lucrează pentru a contracara atacurile iraniene.

Paște 2024 Tradiții și obiceiuri în Vinerea Mare. Iată ce NU ai voie să faci

Ziua Constanta acum o ora
Vinerea Mare din Săptămâna Patimilor - Se ţine post negru, nu se ţese şi nu se spală, se coace pasca. Ţăranul român ţinea sărbătorile în primul rând prin nelucrare. Vinerea Mare din Săptămâna Patimilor - Se ţine post negru, nu se ţese şi nu se spa

Nicuşor Dan: Dăm în exploatare încă 1,2 km de metri de conductă de termoficare modernizată

Mediafax acum 3 ore
„Dăm în exploatare încă 1,2 km de metri de conductă de termoficare modernizată. Compania Municipală Energetica Servicii Bucureşti a realizat probele de presiune pentru încă două tronsoane de conductă magistrală de termoficare, în Obiectivul 4 – Magi

Dăm în continuare mult pe mâncare: Aprilie, a doua lună consecutivă de creştere a preţurilor mondiale la alimente

Wall-Street.ro acum 2 ore
Indicele global al preţurilor produselor alimentare a crescut şi în luna aprilie, pentru a doua lună consecutiv, ca urmare a majorării preţurilor la carne, uleiuri vegetale şi cereale, care au contracarat scăderile de preţuri la zahăr şi produse lac

Cum va fi vremea în luna mai. Perioada în care va ploua aproape peste tot

Ziare.com acum 7 ore
ANM anunţă că săptămâna viitoare vor fi precipitaţii în majoritatea regiunilor. Conform prognozei anunţate vineri, în săptămâna 13 - 20 mai, temperaturile se vor situa sub cele obişnuite în acest interval. Săptămâna 06.05.2024 – 13.05.2024 Valorile

3 mai - Ziua Mondială a Libertății Presei

Ziua Constanta acum 7 ore
În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importanţei jurnalismului şi libertăţii de exprimare în contextul actualei crize de mediu la nivel mondial, anunţă site-ul ONU. În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importa

Vremea

București
acum

16°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/20°
lun.

12°/24°
Iasi
acum

27°
vin.

13°/27°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

10°/25°
Constanta
acum

20°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
vin.

12°/22°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/23°
Timisoara
acum

17°
vin.

11°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/23°
lun.

13°/24°