Tranzacţiile cu acţiuni ale Societăţilor de Investiţii au asigurat două treimi din lichiditate Titlurile SIF au pierdut, ieri, în medie, aproximativ 1% şi au generat aproape două
Tranzacţiile cu acţiuni ale Societăţilor de Investiţii au asigurat două treimi din lichiditate
Titlurile SIF au pierdut, ieri, în medie, aproximativ 1% şi au generat aproape două treimi din lichiditatea de luni a Bursei de Valori Bucureşti (BVB). Valoarea totală a schimburilor perfectate a depăşit 37 milioane de lei, indicând o scădere de 23,5% faţă de sesiunea anterioară.
Cele mai lichide acţiuni listate au pierdut, ieri, în medie, 0,74%, în timp ce indicele compozit s-a depreciat cu 0,38%. "În prima şedinţă a săptămânii, volumele de tranzacţionare au fost destul de reduse, iar lichiditatea s-a menţinut la cotă scăzută.
Deja este tipic să deschidem pe plus, dar pe lichiditate mică, urmând o repoziţionare în piaţă, când vânzătorii exercită presiune mai mare şi depreciază cursul acţiunilor. Apar în piaţă şi cumpărători mai hotărâţi, în lipsa cărora scăderile ar fi mai accentuate, dar aceştia se dovedesc a fi dominaţi de către vânzători", a declarat, pentru NewsIn, Gigi Uleia, broker la Prime Transaction.
SIF Oltenia, în topul lichidităţii
Piaţa de la Bucureşti a fost susţinută în special de segmentul societăţilor de investiţii financiare. SIF Oltenia (SIF5) a avut primul rulaj din piaţă, de 6,99 milioane de lei, iar acţiunile au coborât cu 0,75%, la nivelul de 3,9500 lei/acţiune. SIF Moldova (SIF2) s-a poziţionat pe locul secund, cu 4,31 milioane de lei, iar titlurile s-au depreciat cu 2,15%, la 3,1800 lei/acţiune.
Evoluţii mixte în sectorul petrolier
Acţiunile SIF Muntenia (SIF4) au pierdut 2,34%, până la 2,0900 lei/titlu, completând podiumul lichidităţii, cu 4,23 milioane de lei. Acţiunile SIF Transilvania (SIF3) au crescut cu 0,95%, la